Bucurați-vă!

DSCN4271

Bucurați-vă de viață! Bucurați-vă de lucruri simple! Bucurați-vă când vă întâlniți cu voi! Bucurați-vă în Dumnezeu!

Bucurați-vă de ploi, de vânt, de zăpadă!

Bucurați-vă de soare, de lună!

Bucurați-vă de zi, de săptămână, de lună, de ani!

Bucurați-vă de mame, de tați, de frați, de surori, de prieteni, de soți și de soții, de prunci, de iubiri, de necunoscuți!

Bucurați-vă de nume!

Bucurați-vă de iubire și iertare!

Bucurați-vă de păr, de nas, de ochi, de mâini, de picioare, de voi !

Bucurați-vă de mierlă!

Bucurați-vă de ciocârlie!

Bucurați-vă de privighetoare!

Bucurați-vă de pupăză!

Bucurați-vă de câine, de pisică!

Bucurați-vă de cuvinte!

Bucurați-vă de tăceri!

Bucurați-vă de grabă!

Bucurați-vă de tihnă!

Bucurați-vă de pace!

Bucurați-vă de ușurări și de apăsări!

Bucurați-vă de motive!

Bucurați-vă de vise!

Bucurați-vă de sens și nonsens!

Bucurați-vă de noapte!

Bucurați-vă de zi!

Bucurați-vă de cerul albastru!

Bucurați-vă de natură, de vietăți, de pământ, de mare!

Bucurați-vă de roșu, de galben, de albastru, de verde, de alb și negru!

Bucurați-vă de aproape și de departe!

Bucurați-vă de lumină!

Bucurați-vă de întuneric!

Bucurați-vă de viață!

Bucurați-vă de lucruri simple!

Bucurați-vă când vă întâlniți cu voi!

Bucurați-vă în Dumnezeu!

Bucurați-vă de aer!

Bucurați-vă de apă!

Bucurați-vă de pâine și vin!

Bucurați-vă de genunchi!

Bucurați-vă de rugă!

Bucurați-vă de lacrimi!

Bucurați-vă de suspine!

Bucurați-vă de bucurii!

Bucurați-vă de dulceață!

Bucurați-vă de-un cântec!

Bucurați-vă de amurg!

Bucurați-vă de răsărit!

Bucurați-vă de VREAU sau NU VREAU!

Bucurați-vă de tot ceea ce vă înconjoară!

Bucurați-vă de ceea ce sunteți sau veți putea fi!

Bucurați-vă de toate!

Bucurați-vă de bucurați-vă!

 Și am uitat să vă mai spun Bucurați-vă !!!

Hrisostom Filipescu

Reclame

Ai uitat de copilul din tine ?!

DSCN01101

Copiii sunt cimentul care leagă două pietre pentru totdeauna…

“Eu îţi sunt tată, Eu îţi sunt frate, Eu îţi sunt mire, Eu îţi sunt casă, Eu îţi sunt hrană, Eu îţi sunt rădăcină, Eu îţi sunt temelie, sunt tot ce vrei când vrei. Ca să nu ai nevoie de nimic, Eu îţi voi şi sluji căci am venit să slujesc, nu să Mi se slujească. Eu îţi sunt şi prieten, şi mădular, şi cap, şi frate, şi soră şi mamă. Eu sunt totul. Un singur lucru îţi cer: să-Mi fii apropiat Mie. Eu sunt sărac pentru tine, cerşetor pentru tine, pe cruce pentru tine, în mormânt pentru tine. Sus, pentru tine mijlocesc, jos, solitor am venit pentru tine de la Tatăl. Tu eşti totul pentru mine: şi frate, şi împreună-moştenitor, şi prieten, şi mădular. Ce vrei mai mult? Pentru ce întorci spatele Celui ce te iubeşte? Pentru ce te osteneşti pentru lume? Pentru ce torni apă într-un vas găurit? Că aceasta faci când te osteneşti pentru viaţa aceasta pământească. Pentru ce-ţi bagi mâna în foc? Pentru ce dai pumni în aer, pentru ce alergi în zadar?”, ne învaţă Sfântul Ioan Hrisostom.

Nici o familie nu este perfectă. Ne contrazicem, ne certăm, uneori nici nu mai vorbim unul cu altul o bucată de timp. Dar, în cele din urmă, familia e familie, iar iubirea va rămâne mereu între noi. S-ar putea să vină zile în care să nu ne mai putem ajuta. Însă, este de dorit să nu există zile în care nici măcar să nu încercăm…Copilul care nu primeşte atenţie se îmbolnăveşte. Boala îi oferă atenţia pe care nu o primea când era sănătos. Şi apoi psihicul lui îşi programează să se îmbolnăvească des. În căsniciile nefericite apar copiii nervoşi. În mod repetat am observat sugari care încep să plângă atunci când părinţii se ceartă. Nu este uşor să fii mamă. Iubim de două ori mai mult tot ceea ce plătim cu suferinţă! O naştere lipsită de dureri este oarecum împotriva naturii. Şi tot ceea ce este împotriva naturii are laturile sale întunecate. Mamele care nu au lapte, se întâmplă fie pentru că sunt prea slabe, ori prea nervoase. Cine vrea să fie o mamă devine o mamă. Laptele izvorăşte din iubirea de mamă. Există vreo carte care să te înveţe să fii mamă? Există vreo şcoală care să te înveţe cum să fii tată? Puţini sunt cei care ştiu să iubească viaţa şi să se bucure autentic şi frumos de existenţă. Copilul, casa, maşina, jobul nu trebuie să fie un înlocuitor pentru oamenii care nu au răspuns la întrebarea: „Ce rost are să trăieşti?” şi care sunt nefericiţi. Deziluzionaţi, storşi, uscaţi, ofiliţi, îşi fac planuri, proiecţii. Oamenii sunt geloşi. Şi toţi copiii sunt geloşi. Toţi vor să fie unici şi de neînlocuit. Femeile nefericite, deziluzionate de mariajul lor, îşi descarcă nevoia de tandreţe asupra copilului. Rezultatul? Oameni nefericiţi. O căsnicie însorită creează oameni însoriţi. O atmosferă plăcută şi de mulţumire, de armonie sufletească se revarsă în unde invizibile asupra copilului. Copiii sunt cimentul care leagă două pietre pentru totdeauna.

Copilul încă din clipa când este bebe se miră, descoperă, îşi priveşte propriul picior ca pe o jucărie minunată şi face efortul, multă vreme zadarnic, de a-l băga în gură, până când marea acrobaţie reuşeşte. Zilnic apar noi acrobaţii care sunt învăţate puţin câte puţin. Copilul este un fin observator şi tinde să devină un mic ştrengar. Dacă observă că la cel mai mic plâns  sau ţipăt se adună în fugă întreaga familie, el ştie că se află în posesia unui mijloc sigur de a-şi ademeni mama la patul său şi uită farmecul de a fi singur, de a se ocupa de el însuşi, de a se descoperi. Minte buclucaşă. Perioadă de autoînnoire, de reculegere. Adeseori, un copil se joacă mai bine cu o minge sau o bucată de lemn, ori alte minunăţii, decât cu cei mai frumoşi ursuleţi de pluş sau jucării teleghidate. Descoperă lumea. Copilul gândeşte, reflectă şi observă fin. Copiii judecă sever şi neînduplecat greşelile părinţilor lor… Loviturile date copiilor sunt o barbarie şi trebuie evitate în mod necondiţionat. Cea mai bună mamă este cea care ştie să-şi dirijeze copilul fără folosirea mijloacelor care otrăvesc şi intimidează personalitatea copilului. Unii dintre copii ajung nevrotici pentru că se comit greşeli în educaţie şi adultul de mai târziu va deveni sclavul propriei copilării. Prea multă laudă este la fel de dăunătoare ca şi excesul de mustrare. Sentimentul superiorităţii şi al aroganţei, precum şi al inferiorităţii, al insuficienţei sunt periculoase. Grandomanie versus timiditate exagerată. Mai târziu, realităţile dure ale vieţii şi modul în care sunt cultivate predispoziţiile, bine sau rău, dezvoltă omul îndemânatic sau stângaci, greoi sau sprinten, împrăştiat sau atent.

Copiii sunt genii neînţelese şi iau lumea în stăpânire cu energie supraomenească. Mame entuziasmate. Copilăria nu este o întrecere pentru a vedea cine ştie mai bine să citească, să socotească, să scrie. Copilăria este o mică fereastră în timp pentru a învăţa şi a modela mintea fiecărui copil, în ritmul său. Mai mult decât de cadouri, copiii au nevoie de prezenţa părinţilor. Reală şi dedicată. Să cheltui timp cu copilul tău este mult mai important decât să cheltui bani pentru el. Ne preocupă atât de mult cine va fi copilul nostru mâine, încât uităm că el este deja cineva astăzi. Lumea, acest mozaic de toamnă decantează valorile. Uităm să ne mai jucăm din când în când. O educaţie plină de anxietate, alcătuită pe o „bucurie tremurândă”, care tremură pentru viaţa şi sănătatea copilului, face diferenţa între copilul unic şi copilul pereche. În mod sistematic ne desenăm copilul ipohondru sau, mai actual, inaniţia sau idiosincrazia ne dau griji noi. Cu orice prilej este luată temperatura, este chemat medicul, copilul  este avertizat să nu se înfierbânte, să nu răcească, să nu mănânce cutare sau cutare lucru, să nu se joace acolo sau cu acela ca să nu ia microbi etc. Reacţii. Oameni asociali şi egoişti, răutăcioşi, ridicând din colţul gurii sau din sprânceană la orice senzor nedorit. Copilărie furată. Precoce, prematur, maiestatea sa copilul îşi caută primăvara mereu, mereu.

Cad stropi de ploaie reci şi tu nu mai treci astăzi pe strada mea. Copilărie, ce departe ai plecat ! Ce departe este visul, paradisul ce aievea mi l-ai promis! Ai jucat doar un rol pe scena vieţii şi eu am fost simplu spectator. Ţi-am încredinţat ale mele surâsuri, ale mele taine, ale mele dureri. Spasmul glotei. A fost ca o zi care s-a risipit pe furiş, cu emoţii, cu bucurii, cu secrete spuse la ureche, cu câteva supărări care s-au rezolvat repede. Încercăm să ne străduim să gustăm mereu din candoarea, inocenţa, puritatea, indiferent dacă am atins idealul sau nu. Evităm tot ceea ce la început este ca o mică fisură într-un vas de porţelan şi apoi se lărgeşte până când, într-o zi, frumosul vas se sparge. Încercăm să chituim, să lipim, să cârpim, să-l protejăm cu o plasă de sârmă şi mânuire atentă. O ciorbă reîncălzită nu mai are acelaşi gust decât dacă eşti foarte flămând şi nu simţi de câte zile a fost preparată. Apoi, viaţa te face să sufli şi în iaurt, cu grijă şi atenţie sporită…

Gimnastică a voinţei. Timpul face nazuri, timpul face nani, inimi cunună. Pe lume toate trec, bucurii necazuri. După ploaie apare soare, după iarnă vine primăvară. Eterna întrebare mă face să nu-mi fie urât.  Moartea e o mare nedreptate. M-am jucat printre cuvinte şi nu am fost deloc cuminte. Doamne, ce copil eram ! Cum va fi nici nu mă întrebam. Nu ştiam ce este rău şi ce este bine. Viața mă coace la foc mic. Mergem mai departe. Rămânem toată viaţa copii de diferite vârste emoţionale. Buze nesărutate, mâinile nemângâiate, strigă, cheamă, toate au vocile lor interioare. Vântul mai smulge lacul ochilor, dar, uneori toţi mai vrem acasă la mama. Vă rog, nu judecaţi uşor dacă nu ştiţi ce înseamnă un dor. Un dor mistuitor. Dacă aţi fost copii şi dacă aveţi în piept o inimă şi aţi iubit cândva, înţelegeţi-mi iluzia şi nu râdeţi de ea. Ştiu Adevărul.

Mami, mai suflă-mi în inimă cum îmi suflai pe genunchi să nu mă mai doară buba !

Hrisostom Filipescu

Nu contează cine te-a rănit, ci cine te-a făcut să zâmbești din nou

DSCN2101

Se cuvine să avem ochi care să vadă ce este mai bun și inimă care să ierte ce este mai rău.

În fiecare zi ar fi bine să ascultăm măcar un cântec, să citim ceva bun, să vedem ceva frumos şi să spunem câteva cuvinte dulci, calde. Toată lumea vrea fericire, nimeni nu vrea durere, dar nu poţi să ai un curcubeu fără un pic de ploaie.

Mugurele devine floare. În viață câștigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este că înveți. Restul e abur, fum. Se cuvine să avem ochi care să vadă ce este mai bun și inimă care să ierte ce este mai rău. Nu contează cine te-a rănit, ci cine te-a făcut să zâmbești din nou. Visează ca și cum ai trăi pentru totdeauna, trăiește ca și cum ai muri mâine. Timpul șterge, dar știe să păstreze, ca nimeni altul, ceea ce trebuie pierdut. Lasă să treacă ce a fost. Ai credinţă în ce va fi. Eroii sunt printre noi. Nu au costume speciale, nici dublă personalitate. Viaţa te poate surprinde oricând. Într-o clipă s-a terminat totul şi te trezeşti că Cineva te apasă pe piept. Resuscitare. Avem destule să ne spunem, nu-i aşa?

Modestia este cartea de vizită a omului deştept. Nu trebuie să faci tot drumul până la destinație. Fă primul pas și vei ști care este următorul. Unui bătrân măturător de străzi, într-o dimineață, i s-a prezentat la lucru un tânăr care vroia să înveţe meşteşugul măturatului. Tânărul luă măturoiul în mână, dar când se uită în depărtare și zări cât de lungă e strada îl apucă descurajarea spunând: „Nu o să terminăm de măturat strada aceasta nici în două zile, darminte într-o singură zi. Eu mă dau bătut”. Şi se aşeză trist pe marginea trotuarului. Atunci bătrânul îi spuse: „Păi nu trebuie să te uiţi în capătul străzii, căci aşa nu mai faci niciodată nimic şi te aşezi deoparte. Mai un vin, mai o ţuică, mai o  ţigară şi aştepţi să treacă timpul convins că nu se poate. Nu aşa! Ia mătura în mănă şi nu te uita înainte! Priveşte doar în jos, dă în stânga cu măturoiul, dă în dreapta cu măturoiul. Stânga-dreapta, stânga-dreapta şi fără să-ţi dai seama ai ajuns în capătul străzii”. Vezi astăzi, aici, acum, stânga-dreapta ce ai de făcut şi fără să-ţi dai seama ajungi la capătul străzii.

Inimile la început erau gemene. Și nu erau basme. Oamenii au creat legile și au definit părțile. Au apărut regulile, pedepsele. Conflictul a schimbat armele pentru a doborî țintele. Armurile de indiferență sunt spade care împiedică gloanțele privirii. Nu se văd rănile, dar curge sângele. E cald și mult. Ñici nu se văd semnele că s-ar încheia luptele. Ți se pare că este aproape la fel, dar la un alt nivel. Greșit. Tu nu mai ești cel de ieri și mâine nu vei mai fi cel de astăzi. Crești, evoluezi, înveți. Când dorurile frunții ți le topești, în suflet sunt simfonii de lacrimi fără de popas. Nu lăsa drapelul negru să coboare în inimă a toamnă târzie… Un vis pierdut e un roman trecut, citit, pus în raft. Treci mai departe.  Urmează și alte titluri și alte romane. Nu îți este poftă de citit?!

Rugăciuni. Se întâmplă minuni. Sufletele zâmbesc în felinare uitate de florăresele din colț în soare. Miraj. Plutim ușor. Singurătatea este pentru suflet ceea ce este dieta pentru trup. Momente de claritate. Mă uit pe vizor în sufletul meu și nu e nimeni acasă. În tandreţea serii pătrund încet, tip-til, pe un geam. Tăcerea apasă. Seara este ca o pasăre rănită. Număr amintiri și scad dezamăgiri. Îmi asum totul. Mă așez pe jos. În sufletul meu s-a făcut răcoare. M-aș muta într-unul mai cu vedere spre mare… Aleg să fac curat, șterg praful și aerisesc. Scutur. Scot toată mizeria, tot gunoiul afară. Lumină. Oxigen. Prea multe cuvinte complicate bune de pus într-o carte. Am dreptul la soarele de după ploi. Aprind un nou foc, încep un nou joc. Eu nu sunt al nimănui. Eu, sunt al Tău Doamne.

Să fim cu sufletele rânduite doar de gânduri pline. Lipsa de piper și sare din viață, ne pot păcăli cu miere. Sarea în bucate rămâne sacră. Îți spun ce vrei să auzi, spune-mi ce vreau să aud. Eu fac legătura, tu o desfaci. Am sentimentul acut, atent, direct. Tatuaj pe suflet. Tatuaj pe minte. Am scris „îmi pare rău” pe un nor. Am scris „te iubesc” pe o stea ca noaptea să-ți lumineze odaia inimii. Iubirea nu se ține în buzunar. Iubirea este ca o reacţie chimică. Soarele îmi zâmbește, mă iubeşte. Ce îți spun eu ție când te uiți în ochii mei ? Eu nu mă mai întorc înapoi în viitor. Viaţa este despre frumuseţe, despre zâmbet, despre puritate, despre dragoste, despre… Iartă-i pe cei care ţi-au greşit. Nu pentru că ar merita iertarea, ci pentru că tu meriţi liniştea.

Încheie fiecare zi cu iertare şi un gând bun. Nu contează cât de grea este viaţa ta, mâine este o nouă ocazie să o faci mai bună. Fii bun şi lucuri bune ţi se vor întâmpla. Emoţiile se împart cu cei din jur. Nu lăsa conflictul interior să te macine. Fii puternic! Cine nu îţi înţelege tăcerile nu îţi va înţelege niciodată cuvintele. Eu nu îţi dau nimic din ceea ce nu ai deja. Ai forţa interioară să dai pagina în cartea vieţii tale şi să scrii frumos, de la capăt cu aliniat. Şi nu uita de cele 6 nevoi esenţiale: siguranţă, diversitate, semnificaţie, conexiune-iubire, creştere, contribuţie-dăruire. Indiferent ce-ai fi făcut în viaţă meriţi să fii iubit ! O carte bună, o muzică bună, o discuţe antrenantă, bucuria în faţa naturii şi a frumuseţii de orice fel dau nobleţe sufletului. Iubire, atenţie, tandreţe !

Un prea puţin este întotdeauna mai bun decât un prea mult… Dumnezeu ştie mai bine decât mine ce vreau. Ce ai tu să nu-ţi fi dat Dumnezeu?! Dumnezeu niciodată nu se grăbeşte, dar întotdeauna ajunge la timp. Dumnezu nu spune niciodată „Nu!”, ci „Nu Acum!”.  E o mare diferenţă! Dumnezeu priveşte cu ochii iubirii şi ai milei nu spre cea ce ai fost, nici spre ceea ce eşti, ci spre ceea ce vrei să fii. Ai nădejde !

Hrisostom Filipescu

Minune trandafirie

DSCN8246

Așteptând cuvintele nerostite…

Mugurii de lumină

caută

sclipirea din ochii mamei

când se odihnea

pe orologiul

ce-i lovea viaţa

întorcându-i inima

pe toate părţile.

 

 

Şoapta ei cu smirnă

am păstrat-o

într-o scoică

scăpată iară

din năvodul pescarilor

și acum îmi respiră

prin vârful degetelor.

 

 

Tăcerile se strigă

arzând

petalele zâmbetului

când mă ţinea în braţe

părul alintându-mi

cu flori de măslin

legănându-mă ca marea.

 

Era singură

aşteptând

cuvintele nerostite…

La întrebările importante ale vieţii îţi răspunzi singur…

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Plânsul de durere poate deveni oricând o şoaptă dulce de bucurie…

Fault, fluier, cartonaş roşu. Oricând meciul vieţii tale poate fluiera a finalul partidei. Pierdută, câştigată sau remiză. Astăzi încă trăieşti în prelungiri. Lovituri de la 11 metri. Te aşezi pe teren şi nu îţi vine să crezi. Una arată tabela, alta simţi. Huiduieli, pumni strânşi, aplauze, dezamăgire, resemnare. Bilete rupte. Altă lume, alt meci… Pierdem ca să primim ceva mai bun în altă parte.

Adevărul costă scump. E un lux şi unii nu şi-l permit. Aşa că e mai uşor să mintă. Vor adevărul, dar nu le place sunetul lui. Uneori e un clinchet ce te înfioară sau te răcoreşte. O minciună mai are nevoie de încă două, cel puţin, ca să o acopere pe prima şi tot aşa. Un lanț greu ce înfășoară inimi mici și reci. Pot să spun ce vrei să auzi, dar pot să spun şi ceea ce simt, cred. După o zi de „fasole bătută” sau de „dulciuri turceşti” mai bei apă. Eşti ultimul om de pe pământ? Circumvoluţiunea de la basca ta e diferită de a mea. Să nu uiți asta!

Răscruce de gânduri. Inundaţi sau nu, cu noroi sau praf, pe soare sau vânt învăţăm că nu există peste tot apă plată cu lămâie. Uneori în apa din pahar mai curg lacrimi, clipocit de raze de lumină, ori simţi gust sălciu sau de pucioasă. Sunt unii glumeţi şi alţii care se iau în serios. Viaţa te mai duce şi pe cant uneori, nu doar pe lăţime sau pe înălţime. Cum, necum creşte şi mintea şi inima. Bine despre morţi, bine despre vii.

Pe acest trup am intrat şi ies din lume. Când m-am născut am pornit spre mormânt. Sunt o sărăcie, cu sânge de luptător ca să supravieţuiesc. Ştiu bine de unde am plecat şi unde e capătul drumului. Nu am nimic de pierdut. Muntele vieţii are multe poteci, mai scurte sau mai întortocheate. Toate duc spre ţinta, vârful Hristos. Vreau să cresc cu sufletul. Să-l spăl bine cu detergentul iubirii. Iar şi iar. Cărbunii dragostei ard, topesc, orice răutate. Dacă nu ai tu grijă de tine, nu are nimeni. Mai bine ca tine nu te cunoaşte decât Dumnezeu. Cheamă-L! Trăieşte cu El şi în El. Ai şi tu, ca mine, îngerii cu tine. Lasă-te mângâiat de aripa caldă a îngerului tău. Plângi ca ei, râzi ca ei. Îngerii nu se pierd, cunosc bine drumul spre casă. Şi pe ploaie, şi pe vânt, şi pe crivăţ, ger uscat, omăt. Îngerii rămân cu tine, chiar dacă pleacă. Da, nu te mint! Nu trebuie să înţelegi, ci să simţi. Nu am uitat de unde vin şi de ce îmi bate inima. Închid ochii şi îngerii mă iau în braţe. Nici nu ştii câtă iubire încape în ei! Când i-am chemat, au venit. Vor fi cu mine până la sfârşit. Mi-au promis. Şi îngerii nu îşi încalcă niciodată promisiunile. Altfel li s-ar întuneca aripile pufoase, moi şi dalbe. Nu e nevoie să ştie nimeni cum ai rezistat până azi. Chiar dacă nu s-a întâmplat cum te-ai aşteptat şi poate va veni iar o zi când din nou ai să cazi, cu piedică sau nu. Iar te ridici. Poţi să mergi mai departe. Înapoi anii par mai grei, dar sunt ai tăi. Iubește-i! Binecuvintează-i! Ai îngerii cu tine !

Când nu te poți ridica și ura te ține la podea, amintește-ți că viitorul din trecut nu se şterge, ci se vindecă. Toate visele se fac bucăți dacă nu distingi binele de rău. Gustul dulce și amar atunci când uiți să privești în urmă este de neuitat. Mici sau mari, oamenii se mai caută, se mai privesc. Cine se aseamănă se adună, îşi fac surprize. Astăzi fac prezenţa la absenţa ta. Mi-am amintit de zâmbetul din ochii tăi. Privesc acolo unde îmi este primită privirea. Vocea ta este o vioară în inima mea. În ochii tăi şi astăzi răsare soarele. L-ai văzut? Te-ai lăsat mângâiat de raza de lumină? Eram acolo. Îngere, lângă tine stau. Nu te părăsesc. Am venit pe lume ca să te iubesc. Fericirea are culoarea ta. Speranţa moare ultima.

Timpul e un ac, iar noi suntem aţa din el. E viaţa ta, nu a altuia. Ne uităm urât şi nimeni nu zâmbeşte. Noaptea oraşul doarme, dar se respiră greu. Ziua toţi îşi iau măştile până le amestecă între ele, le încurcă, le scapă. Mai devreme sau mai târziu se sparg toate. Un copil şterge cu o gumă blocul ce l-a desenat strâmb. Blocurile sunt mai înalte la şosea. Ai văzut ce se află după blocuri şi ce electroşocuri ale vieții sunt pe bază de tratament? Alte desene se rostogolesc şi vorbesc, firesc. Nu îți pierde dragostea față de nimeni și nimic. Vrem nu vrem se întâmplă. Scapă cine poate. Orice flacără are şi scântei. Plânsul de durere poate deveni oricând o şoaptă dulce de bucurie.

Aurul străluceşte şi în noroi cu condiţia să se menţină aur. La momentul potrivit este luat şi pus la locul lui, la loc de cinste. Dar să fie aur şi nu metal comun, ori gaudent. Lumina nu stă sub obroc. La întrebările importante ale vieţii trebuie să îţi răspunzi singur…Sunt fericit, oricum ar fi. Într-un final totul va fi bine. Maşina vieţii nu poate să întoarcă în mijlocul autostrăzii. Sensul e unic, linia e dreaptă. Ieşirea e peste câţiva kilometri. Dar sunt şi locuri de popas. Odihneşte-te ! Bucură-te de peisajul vieții tale ! E minunat !

Hrisostom Filipescu

Poveste fără sfârșit

DSCN6801

Nu poţi să mergi pentru că mai vrei să îţi ştergi şi lacrimile sau îţi simţi inima, ia bastonul şi te sprijină. Mai stai pe bancă, însă nu te opri niciodată!

Când îți moare soțul sau soția te numești văduv sau văduvă. Atunci când îți moare tatăl sau mama, te numești orfan sau orfană. Dar când îți moare copilul, cum ești ?! Nu s-a inventat încă un cuvânt care să exprime această durere. Socot că este una din cele mai mari dureri de pe pământ. Niciodată nu poate fi cuprinsă îndeajuns în cuvinte mici sau mari. Se cuvine trăită și plânsă până la capăt… Mor în fiecare zi, ca să nu mai mor când mor…

Dormi cuantic. Când te lovești de realitate, te trezești. Nu e ceea ce crezi, ce vezi. Perfuzii, anestezie. Nu mai merge. Deschide ochii, timpul trece ! Nu mai vorbi doar despre tine. Nu te mai vedea doar pe tine. În viaţă trebuie să şi dăruieşti, nu doar să primeşti. Ce vrei să faci ? Ce sau Cine vrei să fii ? Viața e un drum spre moarte și spre altă Viață. Precum copilul în pântecele mamei crede că acolo e viața pentru că e cald, e bine, are tot ce îi trebuie și abia după ce se naște își dă seama că, de fapt, aceea nu era viață ci aici în lume este viața. Așa și noi suntem acum în pântecele lumii acesteia și ni se pare că aici e viața, dar nu e așa. Abia când ne naștem prin poarta morții și ieșim din pântecele lumii vom observa că Acolo e adevărata viață și nu aici. În veşnicie. Primul simptom al morții este nașterea. Așadar, fiecare trebuie să moară într-o zi sau în fiecare zi pentru a se naște. Toți vor să creadă că acea zi nu va veni degrabă. Murim biologic, murim păcatului, moare omul vechi. Incapacitatea de a iubi, tot moarte este. Până la buza mormântului murim și înviem în fiecare zi, plânși ori ba. Oamenii mor ca să poată trăi omenirea. Moartea, acest somn fără vise, o rană bine închisă, o taină, împărăteasa acestei lumi, reprezintă în cele din urmă o clipă de eternitate. Când murim, în noi, moare o lume necunoscută. Fiecare plânge pe cineva… Sufletul tău pe cine plânge ? Îl aud, taică, mă doare.

Aud cum se deschide o floare în căutarea fericirii. Pentru ea mai sunt răniţi poeţii. Aud cum îşi cântă stelele în asfinţit. Aud dorul cum se ridică la cer. Trei îngeri zboară auzind o inimă ce bate. Unii nu mă înţeleg. Aş vrea să ţin în mână o scrisoare de-a inimii tale. Prin ochii tai văd lumea plină de lumină. Crengile palmierilor stau aplecate spre raza mea de soare uitat de astă vară. Fulgerul minţii despică cerul în două când cascadele inimii lasă urme pe nisipul amintirilor ude. Cerul mă ţine în braţe şi sunt dezlegat de iertare… Cuvintele nu se mai recunosc între ele. Pot fi dulci, amare, pline sau goale, reci sau calde. Sau simple. Mult prea simple. Ele au rămas doar un joc de buze întreţinând un ritual de scenă, ce curând va dispare. Cuvintele pleacă din adâncuri şi se opresc cu puţin înainte de a fi rostite, pentru că ascultătorii sunt astăzi mult prea departe sau ele au devenit inutile…

Tăcere, te respirăm în suferinţa sunetelor nevindecate de cuvântul „dacă” când nu găsim un alt drum. Tălpile goale păşesc imperial la fereastra divinităţii. Mi-s ochii primăvară şi ating mugurii ca lemnul sfinţit. Vrei să trăieşti într-o poveste în care soarele răsare doar dacă îl plăteşti?! Lumea nu este doar un manual cu multe definiţii şi formule ce mereu trebuiesc aplicate pentru a reuşi la olimpiade. În chilia unui visător obiectele devin mituri universale. Unele mor bine, căci mor adormind, spre a învia în lumină. Oricând începe timpul într-o rasă albă cu pajiştile ce au acelaşi verde perfect. Suflu în păpădie şi îmi pun o dorinţă… Astăzi nu am nici sirop, nici dulceaţă. Cu mâinile sub cap privesc spre cer. Toţi oamenii sunt trecători, dar nu toţi trecătorii oameni. Zburând prin timp, crezând, râd şi mă simt infinit…

Vântul mă loveşte puternic peste faţă amintindu-mi de adâncurile tăcerii. Reaprind candela în căscioară. Am multe litere scrise în palmă, ce fluturii nu le-au putut culege şi stau să le ud cu ploaia cristalelor mele. Cana de ceai aburind îmi topeşte lacrima curajoasă ce nu a mai avut răbdare şi a sărit drept în ea, uitând că e mult mai fierbinte. Nu doar privirea mi-e blândă, sau zâmbetul ce ştie să însenineze durerile nevindecate. Crenguţe de busuioc.

Viața nu are nevoie de subtitrare, e deja scrisă pe limba fiecaruia. Viața este o continuă schimbare. Viața înseamnă salturi cu parașuta încrederii, înseamnă riscul succesului, înseamnă să cazi și să te ridici, înseamnă alpinism de dorințe, realizări ce te înjosesc, înfrângeri care te înalță. Viața mai înseamnă să stai și la umbra unui copac ce l-ai plantat cu ceva timp în urmă.

Cât timp trăieşti, simte-te viu. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… Mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Lasă trecutul în urmă. Acceptă că nu mai poți schimba nimic. Invață din el. Iartă, iartă-te! Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Când nu mai poți să alergi, ia-o la pas, ardelenește, calm, frumos. Nu poţi să mergi pentru că mai vrei să îți ștergi și lacrimile sau îți simți inima, ia bastonul și te sprijină. Mai stai pe bancă, însă nu te opri niciodată! Nu trăi prin comparații! Fii tu însuți, înfrânge-ți durerea pentru că tot la zi ajunge și cea mai lungă noapte!  O zi în care nu am făcut un bine, măcar o firimitură, e o zi uscată, pierdută. Te rog, lasă-mă ca din iubire să-ţi ofer locul meu în Rai !

Hrisostom Filipescu

Mi-ar fi plăcut…

DSCN3685


Mi-ar fi plăcut să-ţi fac, astăzi, cunoştinţă cu tine !…

 

 

Mi-ar fi plăcut să-ţi arăt pescăruşii

şi pietrele ce rămân mereu nemângâiate,

copacii, ce nimeni nu-i îmbrăţişează

iarba, ce a rămas nesărutată de tălpile calde…

 

Mi-ar fi plăcut să-ţi aduc în palmă fluturii

să-ţi mişte inima într-o secundă eternă

şi clipa, ce găseşte misterul netrăit,

căci răsăritul e ca un suflet de copil…

 

Mi-ar fi plăcut să-ţi ofer Mărgăritarul,

Bucuria sfântă, ce zilnic, păşeşte pe lângă tine

şi vindecarea, ce transformă lutul în aur,

dar, mereu, mereu ai braţele ocupate…

 

Mi-ar fi plăcut să-ţi fac, astăzi, cunoştinţă cu tine !…

 

Tac. Iert. Iubesc.

Imagine

Suspinul unui izvor îmi aranjează ca pe nişte cărţi gândurile despre lume…

Am sărutat timpul și verbul „a spera”. Visul vibrează cutremurând ochii uitaţi sub pleoape ce au botezat până târziu în noapte vioara obrajilor mei. Iar vis între două ferestre. Razele îmi deschid genele aşezate până târziu în rugă. Şi dorul a stat sprijinit pe ţurţurii ce mi-au scârţâit orele de taină, aruncând în geam aşchia lunii. Am cartea la aceeaşi pagină pe care au căzut flori de măr, flori de liliac, flori de salcâm. Gândurile mi le vărs în cupe de lalele şi le usuc pe vitraliile vieţii uitate astăzi la bătrâna catedrală. Acasă mă aşteaptă oglinda atârnată într-un cui strâmb căutând nemurirea… Și nu mai sunt eu, e doar o umbră a aceluiaşi gând ce reflectă culoarea iubirii spusă altfel…

Port în suflet pe toți, mă rog pentru toată lumea, iubesc. Nu împart eu dreptatea. Nu stabilesc eu cine merită și cine nu, cine este vrednic și cine nevrednic este. Nu judec ca să nu fiu judecat. Sau viaţa mă învaţă ca să nu judec, chiar dacă sunt judecat. Iubesc, chiar dacă nu sunt iubit. Iert ca să primesc Iertarea. Mângâi. Îmbrățișez. Las pe Dumnezeu să aleagă. Nu aleg eu în locul Lui, nici măcar în rugăciune. Dumnezeu să ne ierte pe toţi, de oriunde şi oricâţi suntem. Sunt un alt Adam ce a ieșit din Rai afară și caut drumul spre Acasă…

Lacrima… Acest greier de cleștar. Acest deal de sare greu. Acest lanț la ochi tăios. Acest glonț mânios. Acest înger fără clopot. Acest soare arzător. Acest iepure fricos. Am plâns singur, doar eu cu Dumnezeu. Tot El m-a ridicat când urlam de durere într-un strigăt mut. Omul, a venit, a văzut, dar a trecut pe alături. Hristos a venit, a văzut și I s-a făcut milă de mine. Apropiindu-se, mi-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin, apoi luându-mă în brațe a avut grijă de durerea mea. A săvârșit minunea !

Am învăţat să-mi fac aripi din cuvinte, să zbor dincolo de dorinţe. Acolo unde fericirea îşi face cuib. Suspinul unui izvor îmi aranjează ca pe nişte cărţi gândurile despre lume. Încă mai trag de crengile înverzite ale tinereţii mele şi le aduc tot mai mult în mijlocul sufletului ca să devină pădure răcoroasă pentru zilele dogorite ale vieţii. Inima e doar una şi viaţa o dă de-a dura. Iar şi iar. În noi mai mor anotimpuri. Astăzi, dărâm hambarele omului celui care am fost demult și măresc inima și mintea pentru a face loc, pentru tine, pentru el, pentru ea, pentru mine…

Eu sunt o lumânare. Ard, mă topesc, sunt reaprins în veșnicie. Sunt tot în toate. Viața, inima, gândurile îmi sunt o Euharistie pentru Tatăl Ceresc. Eu mă împărtășesc din El și El din mine. Sunt liturghia Lui lăuntrică de fiecare clipă. Mă dăruiesc, mulțumesc. Tac. Iert. Iubesc. Cărbunii dragostei ard vălul păcatelor. Pentru Tine, de o mie de ori…

Doamne, dăruiește-mi pe Duhul Sfânt în mintea mea, în inima mea, în viața mea! Iartă-mă! Ne întâlnim în rugăciune, acolo unde inimile își vorbesc altfel…

Hrisostom Filipescu

Oricui i se poate întâmpla orice, oricând, oricum !

DSCN5889

Doamne, când săruţi cerul, el plânge pentru mine. Când săruţi marea, ea îmi cântă balade. Când săruţi vântul, timpul se opreşte şi plângem amândoi !…

Îmbrățișăm viața așa cum este. O luăm de mână și pornim la plimbare. Când obosim ne mai așezăm pe o bancă sau chiar pe iarbă. Privim în zări. Tragem aer în piept. Sunt și dăți în care mai scrâșnim din dinți. Facem o cruce mare. Ne ridicăm și mergem mai departe. Nu descurajăm. Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viața noastră, nu este pe nici un loc.

Duioșie și cinism. Câtă bucurie ai avut de astăzi dimineață ? Dar câtă durere? Cum arată iadul tău ? Dar raiul tău ? În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei… Val de duioșie. Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos. Curăță fereastra sufletului și a minții. Acolo încă mai sunt urme de neuitare, neiertare, nepăsare, neiubire. Arăm ogorul inimii cu rugăciune și răbdare. Omule, fii Om bun! Îmi doresc să ne pierdem în iubire. Sunt tânăr și sper la luna de pe cer. Visez la un soare care, la apus, se aruncă în mare de dorul ei, iar la răsărit e iarăși acolo, în povestea lui de pe cer. În povestea inimii sunt multe glasuri. Dragostea nu poate să dispară, chiar și când viața pare să aibă doar o singură culoare. Din culoarea dragostei apar toate celelalte culori. Crede numai !

Și toate sunt la locul lor și totuși parcă nu sunt la locul lor. Facem schimbări în viață, alegeri cu multe bifurcații. Viața te mai duce și pe unde nu îți este voia și te învață ce nici nu gândești. Leagăn barca inimii mele ca să nu mai facă valuri înspumate în mersul ei grăbit. Tonic. Durere de nedescris. Proaspăt. Sunt zile și nopți când lacrimile nu îți ajung să plângi cât vrei să plângi. Dezamăgiri. Adeseori din cauza rănilor adânci devenim stânci. Timpul nu așteaptă. Nici ieri, nici astăzi, nici mâine. E mereu în pantă, mereu la pândă, mereu stă să rânjească. Timpul nu așterne drumuri netede dacă sufletul încă mai este abraziv. Atunci îl anulează pe acum.

Neștiința, lenea și uitarea sunt cei trei vrăjmași ai omului. Mulți suntem morți, dar ne prefacem că suntem vii, îmbrăcându-ne în dogme, scuze, diplomație. Și la unii chiar le iese. Labirint… Uneori pare o glumă. Am învățat să salut din sprânceană, alții din abdomen. Râd în întunericul lumii acesteia ca să se facă soare. Nu mă întreba lucruri care încă nu au răspuns ! Între dragoste și ură sunt doar scuturi de tăcere. Prin viață treci doar o singură dată. Tăcere, nelalocul ei. Frică. Gând nebun. Griji noi. Orice privire în grabă e oarbă. Perdea. Adiere de nori. Durerea ne spune să nu mai stăm acolo unde încă mai stăm. Să schimbăm macazul. Alt drum, alt tren, alt gând, alt dor.

Carevasăzică îți place ce vezi atunci când pe celălalt îl doare? Le poți duce? Roata se întoarce, nu uita ! De cele mai multe ori nu poți salva oamenii, poți doar să îi iubești. Tot, până la capăt. Da, orgoliul nu te lasă. Ceafa celui din fața ta e plină de virtuți și nu îți pică bine. Am venit la ușa inimii tale. Deschide! Până nu pierzi pe cineva nu ai cum să îi simți lipsa. Privirea am spălat-o și acum îmi este dulce. Cum ar fi viaţa dacă toţi oamenii ar iubi ?!

Oricui i se poate întâmpla orice, oricând, oricum ! Cariera, banii, puterea, luxul, inteligența, devin dintr-o dată amantele perfecte cu care ne înșelăm sufletul. Și am făcut la naștere cununie cu el. Răsărit. Apus. Uneori omul tace cel mai frumos și cel mai adânc din întreaga lume. Și Dumnezeu tace în el, în tăcerea lui, tandru, fără timp, fără materie. Eu trișez adeseori în povestea aceasta de dragoste și totuși Dumnezeu mă iubește. Aroma inimii mele El nu o poate uita. Chiar și în visele mele triste, interzise, opace. Când diamantele feciorelnice îmi mângâie obrajii povestesc cerului despre cum o floare se usucă și crește alta în locul ei. Nu uit că din om țâșnește adeseori Foame și Sete de Dumnezeu, dintr-un dor firesc, ontologic de Doamne, de împlinire, de sfinţenie, de îndumnezeire. Dor de liniște și de curat. Dor de frumos. Dor de bine. Dor…

Viața ne așează pe toți în genunchi, mai devreme sau mai târziu. Îndurăm multe căzături. Negăm. Vânătăi, bubă. Fior rece. Fapte, nu cuvinte. În viață nu există „nu pot”, ci „nu vreau”. Schimb iar linia și nu mă sperii. Dacă pierd totul în viață oricând pot să o iau de la capăt alături de Doamne. Cu visuri noi, mai bun, mai iertător, mai curajos, mai puternic, mai iubitor, mai atent. Totul e limpede. Ce am simțit o să știu doar eu și Dumnezeu. De ce vorbești despre mine dacă nu mă cunoști?! Ai mâncat pâine cu lacrimi?! Tu nu ai fost acolo să vezi tot ce am văzut. Nu ai fost acolo să simți tot ce am simțit. Nu ai fost acolo să vezi tot ce am făcut. Nu ai fost acolo să treci prin tot ce am trecut. Tu îți tocești gura, iar eu îmi trăiesc viața, a mea nu a ta. Învăț să iubesc până la cer şi înapoi. Se uită toți, dar nu mă vede nimeni. Tu, Doamne, mă știi cel mai bine și înțelegi slăbiciunile mele ! Ziua de astăzi o înveșmântez în sărbătoare și trag cerul peste mine. Restul e poveste…

Să nu uit. Când inima îngheață, pune lemne pe foc. Lemnele dragostei. Încălzește-te și gustă din dulceața rugăciunii. Vorbe rotunde și calde, de drag. Zâmbește, mâine va fi mai bine ! Vezi-ți de drumul tău, curat, demn și fericit. Dumnezeu îți prețuiește dragostea, bunătatea, reușitele, mulțumirea, seninătatea, omenia. Asta e tot ce contează. Fii împăcat și rămâi în pace.

Îți doresc Iubire! Îngere, ne vedem la răsărit…

Hrisostom Filipescu

Gândurile mele, gândurile tale…

DSCN6830

Viața ne așează pe toți în genunchi, mai devreme sau mai târziu. Ce am simțit o să știu doar eu și Dumnezeu. Învăț să iubesc până la cer şi înapoi.

Îți trebuie timp pentru cele mai multe lucruri din viață: să ridici o casă, să înveți o meserie, să faci o mâncare. Și totuși, timpul este inutil pentru cel mai important lucru în viață: întâlnirea cu sinele, să știi cine ești dincolo de sinele de suprafață, de numele tău, de povestea ta.

Sănătatea (fizică, psihică și spirituală), este printre cele mai mari daruri ale vieții. Lipsa umorului este nocivă pentru sănătate și fericire. Gândurile sunt lucruri vii, fascicule mici de energie. Calitatea gândurilor determină calitatea vieții. O minte puternică, disciplinată, cultivată zi de zi, poate face miracole. Gândurile sunt cele mai valoroase comori personale ale fiecăruia. Ele ne ajută să trăim viața plenar sau să ne înnegrim cu propria cenușă existențială. Gândurile depășesc orice graniță și cine își stăpânește mintea, stăpânește, de fapt, lumea. Mintea noastră este asemenea unei grădini și pentru ca aceasta să înflorească, trebuie să o hrănim zilnic. Oamenii de știință afirmă că, într-o zi obișnuită, fiecăruia dintre noi ne trec prin minte în jur de 60.000 de gânduri. Dintre acestea, noi oferim valoare doar unora dintre ele. Gândurile de peste zi ne definesc și ne formează imaginea de sine, iar noi ne vom simți după modul în care gândim: frumoși, urâți, sănătoși, dinamici, lipsiți de entuziasm… Voia bună aduce lumină în cuget și îl umple de o seninătate netulburată și perpetuă. Un gând în stadiu incipient e ca un embrion: începe prin a fi cât un sâmbure, apoi crește constant până capătă viață proprie. Gândirea care nu este înrădăcinată în conștiință ajunge egoistă și disfuncțională. Inteligența lipsită de înțelepciune este chiar distructivă.

Faptele vorbesc atât de tare, încât cuvintele nu se mai aud. Situațiile de criză sunt o ocazie minunată de a ne cunoaște cine suntem cu adevărat. Presiunile pot duce la performanțe mai bune, așa cum diamantele se formează la presiuni uriașe. Când ieșim din starea de bine, de confort apare oglinda adevărului în care vedem cine suntem cu adevărat. Eșecul este un factor esențial pentru dezvoltarea personală. El ne testează și ne deschide calea spre înțelepciune, spre creștere; personal, profesional sau spiritual. Creștere interioară, simțiri și sensuri psihice, apropiere de Dumnezeu, atenție față de semeni sunt câteva din beneficiile eșecului. Singura modalitate de a ne face mai bună și mai frumoasă ziua de mâine este să conștientizăm greșelile de astăzi. Ne putem trezi în fiecare dimineață cu resurse nelimitate de energie și entuziasm, dacă ne cunoaștem menirea în viață. Lucrurile bune sunt atrase de cei care fac bine, iar când dăruim tot talentul și devotamentul muncii noastre, de fapt, ne asigurăm o experiență mai bogată a vieții, mai fericită și mai plină de sens. Depășește standardele. Desprinde-te de mulțime. Dă tot ce ai mai bun. Pasiune.

Punându-ne din când în când în pielea celuilalt, cu trecut și dureri, cu răni și răceală, începi să simți iertarea, compasiunea, împăcarea. Nu vedem lumea așa cum e ea, ci așa cum suntem noi. Adică înțelegem lumea din jurul nostru prim prisma temerilor, limitărilor, falselor ipoteze și prejudecăților pe care le avem. Păcatele le-am spovedit. Odată limpezit geamul prin care vedem lumea, vor apărea gânduri, convingeri, realități noi. Armonie. Nu trebuie să luăm mereu ceva de la viață și de la ceilalți, ci să oferim. Singurul lucru pe care-l luăm cu noi la finalul vieții este conștiința, de aceea se cuvine să o lăsăm să ne ghideze și să o spălăm în apa vie a Duhului Sfânt. Ea ne va dicta că menirea noastră în viață este să-i ajutăm, să-i mângâiem pe alții, într-un fel sau altul.

Chiar și în cea mai inacceptabilă și dureroasă situație există ascuns un bine profund, iar în fiecare dezastru o sămânță de lumină. Au existat de-a lungul istoriei o mulțime de oameni care, confruntați cu boli grele, închisoare sau moarte, au acceptat ceea ce la prima vedere era de neacceptat și astfel au găsit liniștea care depășește orice înțelegere. Tocmai acceptarea inacceptabilului este cea mai mare sursă de bucurie. În ce relații ești cu moartea? Sigur știi că o să mori, dar acest adevăr rămâne un simplu concept mental  până te întâlnești prima dată cu moartea: un accident, o boală, moartea cuiva apropiat – moartea intră în viața ta ca o conștientizare a propriei mortalități. E bine să accepți natura trecătoare a tuturor formelor de viață și vei simți împăcare și liniște.

Fiecare moment al vieții noastre este o minune, fiecare zi din viața noastră este un dar de care trebuie să ne bucurăm neîncetat. Cuvintele, gândurile, acțiunile, gesturile pe care le facem determină viața pe care o trăim. Trăiește prezentul, indiferent de ora pe care o arată ceasul. Ține minte, nu există zi lipsită de importanță. Astăzi este cea mai frumoasă zi din viața ta. Și mâine mai frumoasă ca cea de astăzi. Și poimâine. Și tot așa. Zilele devin săptămâni, săptămânile se transformă în luni, iar lunile în ani și, chiar fără să-ți dai seama, ajungi în Vârf. Nu uita că schimbările pozitive se întâmplă lent, pas cu pas, delicat, frumos. Marile salturi pozitive ale lumii au fost făcute prin pași mărunți, constanți, care au rezistat testului timpului. Profunzimea ființei tale caută liniștea. Zgomotul exterior îl auzim în viața cetății. Zgomotul interior sunt gândurile. Citește! Roagă-te! Contemplă o icoană! Privește natura! Spală mintea și învață de la natură ce înseamnă liniștea. În acea baladă dulce va vorbi Dumnezeu… Și mie, și ție.

Hrisostom Filipescu