Bucurie sfântă !

Imagine

„Prea târziu” este doar ultima bătaie a inimii!…

Vă doresc din toată inima un post al Naşterii Domnului binecuvântat cu multe fapte bune şi roade duhovniceşti!
Vor fi şi ispite, şi încercări, şi lacrimi, şi suspine, şi…., dar vom trece prin ele cu Hristos în inimă şi ne vom bucura cu toţii de Bucuria Crăciunului.
Bucurie sfântă !

Reclame

Viața este o simfonie

Imagine

Ziua de astăzi o înveșmântez în sărbătoare și trag cerul peste mine. Restul e poveste…

Viața este o simfonie cântată cu toate notele gamei, și cu cele de sus și cu cele de jos. Altfel nu ar avea farmec. Nu există lucru care să nu se rezolve într-un fel sau altul. Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar se cuvine trăită privind înainte ! Orice rană se va vindeca mai devreme sau mai târziu. Important este să o cureți bine, să o privești și să o atingi cu grijă. Nu este nevoie să îți plângi de milă. Dumnezeu nu are nevoie de plângăcioși, ci de curajoși. La sfârșit primesc cununa luptătorii, nu dezertorii. Până în ultima secundă din ultima zi se pot întâmpla oricând minuni. Vezi-le! Crezi în ele! Există fericire, există seninătate! Iubirea este mai dulce decât viaţa şi mai tare decât moartea. Iubirea este un cântec ce mulți îl cântă des, dar nu la toți are același înțeles, ritm, tonalitate.

Omul adeseori oferă răspunsuri la care nu mai avem întrebări. Un paradox de trăiri, simțiri și acțiuni. Oameni care mănâncă pâine cu ceai, dar care dau pateu la câine sunt mulți. Oameni care cumpără apartamente pentru a ține 15-20 de câini sau pisici, iar o femeie cu copiii flămânzi, înfrigurați și plângând doarme afară pe bancă, ori prin gară sau canale sunt destui. Oameni care țin animale de companie cheltuind mici averi pe ele, iar copiii zăcând nemângâiați prin orfelinate sau pe străzi sunt desigur numeroși. Oameni care nu știu ce geantă, smartphone, mașină sau altă jucărie să-și mai cumpere, iar guri flămânde și trupuri dezgolite, uitate  prin ungherele lumii acesteia sunt suficienți de mulți. Nu este nevoie de reformă socială, ci de renașterea sufletelor în lumina lui Hristos, de acea trezvie, nepsis, vigilență, care să ne decojească crusta egoismului și egocentrismului. Puterea unui cuvânt de dragoste este inestimabilă și, chiar dacă adesea dragostea este trivializată sau considerată învechită, ea este ceea ce îi unește pe toți oamenii indiferent de culturile, religiile, filosofiile cărora le aparțin. Viața se cuvine să o transformăm într-un Templu al Iubirii unde sufletele vibrează la unison. Niciodată nu vom greși iubind. Un om care are inima plină cu iubire nu va fi niciodată singur, sărac sau urât. „Prea târziu” este doar ultima bătaie a inimii…

Sintagma „Hei-rup, cât îmi pui atâta duc” ne dezumanizează. A sosit momentul să înţelegi că nu trebuie să fii perfect ! În viaţă nu trebuie să fim toţi de 10. Maşinării. Utilaje. Important este să luăm notă de trecere la examenele de la şcoala vieţii. Nu există omul perfect, preotul perfect, doctorul perfect, inginerul perfect, profesorul perfect, avocatul perfect, artistul perfect, etc. Nu există om care să fie viu și să nu greșească, măcar de ar trăi o zi. Ne aşezăm sub un epitrahil cald. Cădem. Plângem. Ne ridicăm. Tindem cu toții spre perfecțiune, spre desăvârșire, spre sfințenie. Însă sfântul care știe că e sfânt, nu e sfânt, e un înșelat. Perfecțiunea nu este ostentativă, chiar dacă, uneori, în această viață, este umbrită de mantia mândriei, a părerii de sine. Și mai presus de toate nu este din lumea aceasta. Perfect este doar Dumnezeu; Domnul domnilor, Profesorul profesorilor, Doctorul doctorilor și Arhiereul arhiereilor. Și paradoxal, este Cel mai smerit. Nu are nevoie de formule de politețe ce distanțează și aduc trepte, bariere și etaje ierarhice. La Dumnezeu mergem cu Tu Doamne, uite ce simt! Tu Doamne, uite ce trăiesc! Tu Doamne, uite ce gândesc ! Se cuvine să înţelegem şi să acceptăm că suntem oameni, nu roboţi. Să nu cerem foarte mult de la noi şi de la cei din jur, deoarece nu asta ne aduce bucuria de a fi, de a simţi, de a gândi, de a trăi. Smerita cugetare! Armonia vine din comuniune, din pace, din iubire. Restul e risipă. Nisip uscat într-o clepsidră ce niciodată nu mai poate fi întoarsă.

Cineva spunea că viața este ca o ceapă. Încerci să o tai așa cum trebuie și să o pui în cratiță, dar ea fuge, când în stânga, când în dreapta, și te mai face să plângi în dansul ei. Așa că nu încerca să inventezi roata, amintește-ți vorbele din bătrâni: bagă ceapa (viața) oleacă în apă și dă la foc mic. Când omida crede că lumea s-a sfârşit, atunci devine un fluture.

Toamna aduce ploi. Iarna ne albește. Primăvara ne trezește. Vara ne înnegrește. Viața ne aduce în fața inimii și a minții multe, în rate sau cash. Fiecare în colțul nostru putem schimba lumea, schimbându-ne. Doar pentru că respiri nu înseamnă că trăieşti. Ești omul pe care ți-ai dori să-l privești în fiecare anotimp ? Ești omul care ți-ai dori să-l vezi în fiecare om ? Amintești de bunătate sau de defecte ? Ajuți sau treci indiferent ? Mângâi sau lovești ? Ierți sau reproșezi ? Încurajezi sau tai aripi ? Poţi face într-o clipă un lucru pe care să îl regreţi toată viaţa. Şi poţi regreta toată viaţa un lucru pe care nu l-ai făcut într-o anumită clipă. La bătrâneţe vom regreta, întâlnirile cu Dumnezeu pe care le-am ratat, oamenii pe care nu i-am iubit, deciziile pe care nu am îndrăznit să le luăm, timpul pierdut şi viaţa netrăită din plin…Timpul este al Creatorului. Nici un om nu este destul de bogat încât să îşi poată cumpăra timpul pierdut înapoi. Dar sunt oameni destul de inteligenţi încât să-şi utilizeze timpul într-o manieră proprie în care să nu aibă loc regretele.

Doamne, uite ce simt! Sfințește!

Doamne uite ce gândesc! Schimbă!

Doamne, uite ce fac! Iartă!

E atât de multă gălăgie pe pământ, încât nu se mai aude nimic din cer. Să facem liniște! E atât de frumos ce simțim !…

Hrisostom Filipescu

Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ

Imagine

Cum ar fi viaţa dacă toţi oamenii ar iubi ?!

Oamenii sunt unici, irepetabili, formidabili. Sunt la fel și diferiți în același timp. Fragili şi puternici. Greu de înţeles, dar uşor de iubit. Cu trecut, prezent şi viitor. Un univers de trăiri. Paradoxal ei nu se întâlnesc întâmplător. Iar povestea fiecăruia diferă în funcţie de chipurile care au făcut parte din viaţă şi mai ales de alegerile făcute. Unii au poveşti memorabile, demne de a deveni nemuritoare în coperţile unei cărţi. Alţii impresionează prin durerile şi deziluziile care i-au făcut mai moi sau mai abrazivi. Stâncă de piatră sau păşune plină de flori de câmp. Unii se ruşinează sau îi buşeşte râsul de alegerile făcute cândva, ori cu neputinţele omeneşti, asumate sau nu. Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ. Suflet drag, crezi că înțelegi tristețea din zâmbetul fiecaruia, furia din spatele cuvintelor oricui și fericirea din spatele lacrimilor omului ? Crezi. Dar nu e aşa. Fiecare om are taina lui. Vorbim și visăm frumos. Ne ataşăm de oameni, de locuri, de lucruri şi de momente frumoase. Muncim cu dăruire. Ascundem dureri fizice şi sufleteşti, îndoielim temeri, regrete, neîmpliniri… Redevenim empatici, prezenţi, atenţi. Plângem. Iertăm. Iubim. Păstrăm cu sfinţenie amintiri ce ne fac sufletul să vibreze. Învăţăm să dăruim. Dar cel mai mult insistăm în eroare. Compromisuri. Șah-mat ! O simplă privire tăioasă poate ucide încrederea, o mângâiere cumpărată poate durea mai tare decât o lovitură, simple cuvinte goale pot răni mai mult decât un pumnal, iar indiferenţa poate fi oricând o eutanasiere lentă.

Lipim şi dezlipim etichete pe oameni. Tragem pe unii sau pe alţii de mânecă încercând să schimbăm păreri. Ne consumăm energia preocupându-ne de ceea ce gândesc alţii despre noi. Acumulăm frustrări, ne încărcăm sufletele cu griji inutile şi ne alimentăm imaginaţia cu tot felul de închipuriri. Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi. Datul cu părerea despre orice, oricând, oriunde, încurajat de mass-media devine o a doua fire a omului mic. Prejudecăţi. Utopii. După ce malaxorul vieţii ne frămână bine, uneori și cea mai amărâtă bucățică de pâine ți se pare cea mai dulce. Mai ales după ce viața ți-a dat jos „ochelarii de cal”, acele apărătoare care nu îţi permit să vezi lateral ceea ce ar trebui: suferinţele şi nevoile celor de lângă noi, frumosul din jurul nostru, binele şi intenţiile bune, şansele care ni se acordă, oamenii care merg alături de noi, natura. Astăzi greșesc eu și tu mă ierți. Mâine greșești tu și eu te iert. Poimâine greșim amândoi și alții ne iartă și tot așa. Și deasupra tuturor și în noi adie Duhul Sfânt în Lumină lină. Ne emoţionează orice este frumos, o floare, o melodie, un zâmbet, vocea unui copil, tandreţea unui bătrân, amintirea cuiva drag…

Ai adus ceva frumos și bun pe lume ? Ai făcut pe cineva fericit astăzi ? Iubești sau urăști ? Acționezi sau ești indiferent ? Înțelegi fără explicații ? Crezi fără să vezi ? Auzi fără cuvinte ? Vezi cu ochii închiși ? Simți fără atingeri ? Când te uiţi în oglină ce vezi ?! Când viața îți rupe paginile viselor, râzi de mulțimea viselor ce apar după. Sufletul nu este limitat la un număr fix de iubiri. Nu rămâne într-o baltă de pierzanie. Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăț câte ceva de la fiecare. Și Doamne, ce minune este viața ! Mai ales după ce îți tragi sufletul că ai alergat de tine ca să te întâlnești cu Tine…

Am să iubesc până la sfârșitul lumii. Iar sfârșitul lumii e sfârșitul meu. Când am murit, lumea mea s-a sfârșit. Așadar se cuvine să mă preocupe sfârșitul meu, nu sfârșitul lumii. A semnat cineva vreun contract că trăiește 70 sau 80 de ani ?! Oricând povestea vieții noastre se poate încheia, brusc sau lin. „Apocalipsele” contemporane sunt în mintea și în inima mea, când urăsc, mint, invidiez, judec, etc. În mine e Raiul, în mine e iadul. În mine e lumina și în mine e întunericul.

Așadar, suflet drag trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasa zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur.

Iartă, iubește, binecuvintează ! Ești o minune !

Hrisostom Filipescu

Uşile şi ferestrele din coridorul vieţii noastre

Imagine

De trei lucruri avem nevoie: întâi de dragoste, al doilea de dragoste, al treilea dragoste. Vai mie dacă nu iubesc !

De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii. Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele… Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea…

Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă… şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc. Evoluăm. Creștem. Învățăm din greșeli. Chiar dacă au fost momente în care am cugetat, fără a acţiona evident, nădejdea şi rugăciunea sunt telefonul cu care îl ţinem pe Doamne atent. Ieri eram inteligent aşa că am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt înţelept aşa că mă schimb pe mine !

În viaţă, dacă îţi arăţi durerile, poţi fi considerat slab. Dacă le ascunzi, poţi fi considerat insensibil… Aşa că cel mai bine este să trăieşti suferinţele cu şi în Hristos, iubind pe ceilalţi mai mult decât te iubeşti pe tine. Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul vieţii. Orice nu este iubire este putere a întunericului. Suntem pe pământ ca să învăţăm să iubim. Odată ce învăţăm să iubim, murim. Dumnezeu ne ia la El ca să-L iubim pe Dânsul în chip desăvârşit. Dumirit sau nu, sufletul va face lumină în minte mai devreme sau mai târziu. Altruismul, aerul fiinţei ontologice ne subliniază în cursul de la şcoala vieţii că esenţa rămâne aceeaşi; dragostea care niciodată nu cade !

Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face să fim cine suntem, deşi ar părea, ci în pofida tuturor evidenţelor, ce ne defineşte este astăzi şi mâine, starea de prezenţă continuă.

Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei…  Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii ! Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul… Adevărul îl cunoşti doar tu. Împacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur ! Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor ! Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată ! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.

Bucura-te de minunea de a fi şi caută Bucuria în Potir !

Hrisostom Filipescu