La mulți ani !

Colourful 2014 in fiery sparklers

 

Anul 2014, să fie un An Nou bineplăcut Domnului și să ne aducă tuturor sănătate sufletească și trupească, împlinire, bucurie sfântă, bună sporire în toate cele de folos spre mântuire și mai multă pace în lume!

La mulți, buni și frumoși ani!

Reclame

Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că Te iubesc

DSCN4484

Eu știu și simt că ești aici, acum! Doamne, când săruţi cerul, el plânge pentru mine. Când săruţi marea, ea îmi cântă balade. Când săruţi vântul, timpul se opreşte şi plângem amândoi !…

Oamenii nu trebuie să plângă singuri. Dacă vrei să plângi, o să plângem împreună. Dacă stau bine şi mă gândesc, aveam aşa o poftă de plâns, dar nu puteam… parcă mi-ar spune Hristos. Uneori plâng de dor, alteori plâng de ciudă că nu pot face mai mult bine, nu pot ajuta pe cei ce suferă, nu pot să… şi atunci plâng pentru ei, pentru mine. Ştiu că atunci când eu plâng mai sunt şi alţi oameni în întreaga lume care plâng şi nu plâng singur. La fel e şi când râd. Niciodată nu râdem sau nu plângem singuri. Unii plâng de durere, alţii plâng de singurătate, alţii plâng de  bucurie, alţii plâng de boală, alţii plâng din mândrie, alţii plâng din tăceri apăsătoare, alţii plâng din cuvinte nepotrivite, alţii plâng din neplânsul plâns, alţi plâng de… Sunt plânsuri şi plânsuri. Toţi râdem şi plângem la fel, în aceeaşi limbă.

Nu te îneci dacă pici în apă. Te îneci dacă rămâi acolo. Soare m-a ars. Luna s-a ascuns de mine. Ploaia am confundat-o adeseori cu lacrimile mele. Grele, uşoare. Aburi ies din pământ. Nu ştiam unde să Te găsesc. Nu ştiam cum să ajung la Tine. Eu am greşit, Tu m-ai iertat şi iubit şi nu mai conta nimic. Vântul îmi aducea vocea Ta. Iarba mă atingea cu atingerea Ta. Şi în sufletul meu erai Tu. În noaptea inimii mele Te căutam. Vroiam să Te văd şi să Te mângăi. Să Te pipăi, să Te iau în braţe şi să urlu de durere că eşti cu mine. Sau de bucurie. Să mă topesc în îmbrăţişarea Ta în clipa potrivită a mântuirii mele. Nu eu Te căutam pe Tine, ci Tu mă căutai şi eu trebuia să mă las găsit. Doamne, mi-e sete de Tine!…

Călugărul care ştie că se roagă cu rugăciunea inimii, încă nu ajuns la rugăciune, darămite să mai scarpine limba despre asta… Rugăciunea e o stare de prezenţă continuă în care eu sunt în Doamne şi Doamne este în mine, într-o comuniune dincolo de cuvinte… Sunt un urât acum, dar pot fi om frumos. Te caut în amurgul norilor, în asfinţitul lacrimilor, în privirile lăsate pe icoane, într-o binecuvântare sau în tăcere… Omul fără Dumnezeu nu este fericit. Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viaţa mea, nu este pe nici un loc.

Ţi-am încredinţat ale mele surâsuri, ale mele secrete, ale mele dureri. Tu ştii tot şi mă iubeşti aşa. Închid ochii, inspir şi expir adânc şi Te găsesc iarăşi în tăcerea de după rugăciune. Nu îmi ceri rugăciuni, viaţa mi-a fost o rugăciune. Inima îmi este jertfelnic. Mă aduc Ţie ca o prescură. Fără explicaţii, doar dăruire. Nu uit nimic-nimic. Lira. Vioara. Pianul. Inima. Insula. Absolutul. Grădina. Pacea. Iubirea. Taina. Îmi amintesc poemul tău ce mi l-ai scris cu o pană de libertate în amurgul căutărilor mele. Suntem cu toţii vase prin care Dumnezeu lucrează…

Cerul se apropie foarte mult de pământ. Adeseori se amestecă. Chiar dacă eu nu vreau, nu ştiu, nu pot, Tu, Doamne, mântuieşte-mă! Doamne când e nevoie tună în fiinţa mea şi taie cu ascuţişul cuvintelor lutul ce nu mai are temelie bună. Fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Aproape fii de mine, când mor şi înviez şi strânge-mi cioburile vieţii risipite pe Psaltirea din chilie la lumina tăcutei candele, ce doar ascultă suspine şi gânduri trimise în fum de tămâie. Doamne, izbăveşte-mă de această suferinţă sau mai bine vino şi tu în această suferinţă ca să o împărţim cinstit la doi! Dă-mi şansa să trăiesc bucuria adevărată. În frica adevărată nu mai este drum înapoi, ci ajung până la porţile morţii. Sunt la capătul inimii și privesc viața ca și cum nu aș fi plecat niciodată. Straşnică imagine. Nu mai înmulţesc vorbele. Arunc toate cuvintele. Și pe cele ce nu s-au spus încă…

Eu știu și simt că ești aici, acum! Doamne, când săruţi cerul, el plânge pentru mine. Când săruţi marea, ea îmi cântă balade. Când săruţi vântul, timpul se opreşte şi plângem amândoi !…

Hrisostom Filipescu

Pîş-pîş, păşeşte și inima

1454870_579546682092948_836198100_n

Dacă îl plâng, nu îmi mai este străin, hotărârea o iau lacrimile mele…
Păşesc cu tălpile goale pe iarbă, iar câinele şi pisica ţopăie pe lângă mine.
Pîş-pîş, păşeşte şi inima.

Oricât de matur şi de puternic ar fi un om, el păstrează mereu copilul din el şi are nevoie să se simtă al cuiva, să se simtă protejat, alintat, admirat şi iubit. Tensiunea apare atunci când alergi după ceva, salvarea apare atunci când nu-ţi mai pasă. Suferinţe, tensiuni, angoase, nevroze, sunt „vitaminele” omului contemporan. Aici şi acum este diferit de altundeva, atunci şi acolo. Nu mă mai tem de moarte pentru că ştiu ce este viaţa. Viaţa vine şi ne bate la uşă şi noi nu suntem acasă. Totul are două feţe, rău şi bine şi aceste feţe se schimbă adeseori.

Ne peticim micile răni sângerânde ale sufletului cu fel de fel de plasturi, feşi, bandaje, sterilizate sau nu de viaţă. Aţă chirurgicală cusută fără anestezie pe plăci deschise. Apă oxigenată ce nu mai face faţă la durere. Verdele se iubeşte cu albastrul cerului. Sunt liber, demn şi pot privi pe oricine în ochi fără să-mi fie ruşine. În singurătatea mea nu trebuie să dau explicaţii pentru fiecare gest, pentru fiecare cuvânt, pentru fiecare surâs, pentru fiecare lacrimă, pentru fiecare tăcere, pentru fiecare rană, pentru fiecare iubire, pentru umbre sau lumini, pentru… Dacă îl plâng, nu îmi mai este străin, hotărârea o iau lacrimile mele…  Păşesc cu tălpile goale pe iarbă, iar câinele şi pisica ţopăie pe lângă mine. Pîş-pîş, păşeşte şi inima. Mă impresionează gesturile mici, de suflet. Şi astăzi iubesc în mii de feluri, luptă în interior.

Deschid cerul din inima mea. Ochii îmi sunt flori dulci chiar şi atunci când cade rouă. Freamătă în mine pădurile de taină pline. Mă leagănă subţire ca pe o trestie în vânt un dor nebun. De ce mă întreabă tainic inima şi nu îmi răspunde nimeni?! De ce răsare soarele? De ce murmură izvoarele? Nu mai spânzuraţi cu privirea rece oameni timizi care nu au curajul să zboare, încă! Sau nu ştiu cum să o facă. Sau nu sunt lăsaţi. Oamenii sunt tăiaţi în mii de felii de cuvinte… Ucidem suflete şi apoi lăsăm în urma noastră schelete tăcute. Pentru cine, pentru ce atâta suferinţă şi rană?!

Am o mulţime de amintiri uitate sub pat, ruginite pe jumătate de clipe. Am speranţa că mă voi naşte peste timp. Unde se termină visele începe liniştea sau moartea respiră. Urlet de lup. Speranţa vine ultima, vine când vrea ea. Da, speranţa moare ultima! Cu vorba ucizi mai uşor decât cu fapta. Cu fapta ucizi o singură dată, dar cu vorba de o mulţime de ori. „Trebuie” este o obsesie. Nu trebuie nimic în viaţă. Privesc ochii, aceştia sunt goi. Nu e nimeni acasă. Parfumul lipseşte. Când repeţi de prea multe ori o minciună, aceasta îţi devine adevărul tău. Imnuri coborâte din altă lume.

Gânduri de început în care sincer am crezut. Vesel, pozitiv, puternic. Idealuri, ambiţii nobile. La umbra sufletului meu niciodată nu e prea târziu. Zidul e prea înalt şi munţii îmi dau o altă speranţă când chem inima. Seară albastră. Măşti de carnaval. Timpul aşterne nostalgii peste obraz. Anii se aşează stivă ca nişte lemne peste vremi. Pereţii sunt duruţi cu var. Cer uitare şi mi se dă mai aprig foc. Iau ocrotitor un înger cu aripile desfăcute peste capul meu, aşezat în rugăciune. Să nu mă uiţi, să nu mă vezi, să nu mă chemi în întâia şi ultimă clipă! Firul alb de la tâmplă mă cântă că sunt tânăr încă. Mai sunt şi ochii mei care te văd la fel în fiecare zi. Doctorie amară îndulcită cu miere. Multe rele bune îmi sunt date să le trăiesc în drumul meu, dar e atât de simplu. Citesc şi iau de la viaţă doar cât îmi trebuie. Scriu poezii, multe le-am ars, altele le-am pierdut, pe unele nu le mai recunosc. Le citesc cu o intonaţie specială care îmi face sufletul să vibreze într-un fel anume. Şi sunt viu, şi iubesc şi asta e tot ce contează!

Sunt rănit adeseori de mine, de oameni, de priviri, de tăceri, de… Sunt un cer. Ba senin, ba cu nori, ba cu soare dogoritor, ba cu ploi reci sau calde de vară, ba cu zăpezi şi troiene mari. Sunt o poveste lungă. Trist şi vesel, credul şi suspicios, copil şi bătrân, ziuă şi noapte… Respect, îndrum, ambiţionez, dau aripi, răsfăţ, iubesc. Doamne îmi transformă zilnic braţele sufletului ca să găsească orice om alinare. Cuminte, m-am întors adeseori din colţurile străzii doar ca să mai ofer o privire, un zâmbet, o tăcere, un… Mă reazem de zidul inimii mele şi privesc cerul înstelat. A mai căzut încă o stea, ducând cu ea o altă poveste de iubire. Nu mai promit, doar cred, încerc, vreau! Sunt parte din decorul acestei vieţi, univers care nu-şi mai ia rămas bun.

Mă leagă marea, val cu val, cu zâmbetul cerului. Dorul e tot mai sfânt. Stelele cred în jurământ şi nu îşi părăsesc cerul. Doar unele grăbite aleargă să sărute pământul altui cer… Nu ştiu în viaţă ce o să urmeze, dar îmi doresc să am alături bucuria gândului rostuit cu dragoste de copil. În calendarul inimii mele încă mai am zile însemnate cu roşu şi negru. Infinit. Dulci fiori. Aştept dimineaţa vieţii mele, căci mi-e dragă ziua până la lacrimi. Şi o iubesc mereu ca întâia oară. Pentru iubire trebuie să munceşti în fiecare zi ca lucrurile să meargă. Iubirea se creşte, se întreţine, fără grabă, fără promisiuni şi legăminte. Serenadă. Muzica uneşte oamenii şi îi face mai buni. Arhitectura frazelor, matematica proporţiilor. O frunză îmi bate la geam, scrisoare ta în toamna mea… Iubirea stă întotdeauna în picioare. Va veni ceasul când vom fi Unul. Să ierţi şi să fii milostiv sunt căldura sufletească. Îţi pecetluiesc inima cu iubire, multă iubire! Nu sunt doar fizic, sunt şi cu sufletul. Momente potrivite, persoane potrivite. Orizonturi noi şi vise frumoase.

   Durerile corpului sunt strigătele sufletului… Ascultă-ţi sufletul! Şterge-i lacrima când plânge şi întinde-i zâmbetul când râde!… Eu am cerul. Tu eşti cerul. Lecţii de viaţă, amintiri preţioase. Învăţăm să primim, învăţăm să dăruim. Învăţăm să câştigăm, învăţăm să pierdem. Toată viaţa e o şcoală şi la urmă tot neînvăţaţi murim…

Nu-mi ajung zilele să-I mulţumesc lui Dumnezeu. Nu-I mai cer nimic, doar mă minunez şi Îi mulţumesc din toată inima pentru toate! Slavă Ţie Doamne! Îţi mulţumesc Doamne pentru apă, pentru pâine, pentru aer, pentru căldură, pentru viaţă, pentru sănătate, pentru că m-ai trezit dimineaţă, pentru că m-ai adormit aseară, pentru cele arătate şi pentru cele nearătate, pentru că ne dai vreme de pocăinţă, pentru oamenii pe care ni-i scoţi pe Cale, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim!

Nu avem nevoie de anumite zile ca să fie sărbătoare, că să fim mai buni, mai frumoşi, mai calzi, mai iertători, mai iubitori, mai… Toate zilele noastre pot deveni o sărbătoare nesfârşită. Conştiinţa curată e cea mai bună sărbătoare. Unde este iubire, acolo este Dumnezeu. Atunci când judecăm oamenii nu îi mai iubim şi murim sufleteşte. Cu vorba ucizi mai uşor decât cu fapta. Cu fapta ucizi o dată, cu vorba de mai multe ori…

Să ne bucurăm sufletele cu un gest, cu un cuvânt, cu un gând!

Hrisostom Filipescu

Sărbători fericite!

1422350_485340854917768_1929333334_n

Minunea binecuvântată a Naşterii Domnului şi lumina stelei călăuzitoare să se reverse asupra cugetului şi sufletului dumneavoastră, deschizându-vă poarta speranţei, împlinirilor şi a mântuirii.

Să luăm lumină din lumina sufletului nostru şi să o dăruim celor legaţi sufleteşte de noi şi celor care au nevoie de noi.

Să devenim mai buni pentru ca lumea întreagă să devină grădina bunătăţii.

Fie ca gingăşia sărbătorilor de iarnă să ne facă sufletul frumos, să-l umple de bucurie şi pace!

Pentru Noul An vă doresc tot binele din lume şi să fiţi iubiţi şi preţuiţi la fel cum împărtăşiţi dragoste, credinţă şi nădejde la tot pasul!

Sărbători de iarnă fericite şi un călduros La mulţi ani!

Hrisostom Filipescu

A înțelege totul înseamnă a ierta totul !

20130925_134438

Când nu ne mai bucurăm că ne vedem, unul pe celălalt, în ceasul acela am murit… Când închidem uşa spre celălat, ni s-a închis uşa în cer…

Emoții de artist. Arunc fluturi în păr. Așez zâmbetul pe buze. Doamne, spune-mi povestea de noapte bună! Sunt o sărbătoare cu suflet de copil. Mărgăritare. Nu mă lăsa să mă pierd când visez cu ochii deschiși! Răul este amestecat cu bine. Cred că totul e posibil! Iubirea este cheia cu care deschid orice dimineață a vieții mele și tot iubirea este zăvorul care îl pun pe ușa nopții… Iubirea A Fost, Este și Va Fi nemuritoare!… Ce mohorâtă ar fi viața fără iubire!… Oamenii reacționează frumos, oamenii sunt sensibili, oamenii vibrează la poezii. Căutare nesfârșită. Iubirea nu se explică, iubirea se trăiește și atât, cu bucuriile și lacrimile ei… O iubire teoretizată nu mai este iubire, ci o ideologie… Adunare de cuvinte. Cuvinte grele, cuvinte ușoare. Pansament sau ciocan. Iubesc iubirea. Magnet. Iubirea nu are margini, nici spațiu, nici timp. Este atât de puternică încât străbate cerul, străpunge iadul, mângâie mormântul și topește orice inimă înghețată… Iubiți mult, Hristos vă poruncește!

Sunt tuturor toate. Nu sunt un moft. Viața mea este un poem, o carte, un film și mai mult de atât. Îmi doresc să ajung la contemplație, acolo, la începutul cuvintelor. Carte de despărțire. Mărturisire. Și cuvintele cele mai alese ne varsă în simplitate. Am învățat că în viață este de folos să nu găsești toate răspunsurile la o întrebare… Adâncimea lucrurilor e o taină; dincolo de om, de cuvânt, de trăire. Atât înseamnă atât… Clipă de taină. Este nedrept să cred că toți înțeleg totul. Scurtimea nu se condamnă și nici nu trebuie confundată cu virtutea. Dumnezeu ne cheamă să cuprindem abisul prin experienţă cu celălalt. Privesc dincolo, din spatele tabloului… Mai fac pași în urmă ca să pătrund prezentul rostuit. Mă bucur!

La început cei doi îndrăgostiți vor să se impresioneze unul pe celălalt. El îi scrie ei o poezie, ea îl mângâie într-un fel anume. El îi spune cuvinte dulci și moi, ea îi dăruiește desene cu el. El îi aduce trandafiri în care și-a înțepat inima, ea îi cântă balade de dor. Pasiune, romantism, dragoste, afecțiune, neîndoială, vis, magie. Iubirea crește… Apoi ajung la acea măsură când stau unul lângă celălalt și se privesc în ochi sau își reazemă capul unul pe pieptul celuilalt. Și nu mai au nevoie de cuvinte, de gesturi, de dovezi, de… pentru că ei ştiu totul. Doar simplu fapt că sunt împreună, în comuniune, e tot ce contează.  Sunt în Sine. Se bucură într-o stare de prezenţă continuă unul în celălalt şi invers. Simţiri. Întrepătrundere reciprocă într-o împreună petrecere. Perihoreză. După ce trecem de rugăciunea buzelor, de rugăciunea minții și a inimii, ajungem şi noi în relaţia cu Doamne la starea de prezenţă continuă şi mai mult de atât. Ne bucurăm Unul de celălalt şi nu mai avem nevoie de cuvinte că ştim Totul. Ne împărtăşim din dragoste şi dulceața netrăcătoare într-o pace lăuntrică și bucurie sfântă. Și asta rămâne peste timp şi spaţiu. Uneori timpul se dilata, alteori ne fuge de sub picioare. Întotdeauna vor exista cuvinte nespuse aduse până la marginea inimii și uitate acolo ca niște semințe nesemănate. Ziua despărțirii…

Hoinăresc prin viață, dar știu căutarea. Mă mut de pe un deal pe altul al inimii și privesc tot mai departe. Toate sunt la îndemână la momentul potrivit. Scrisul este un gest al dragostei… Nu pot să nu scriu. Dacă scrisul nu ar fi existat ce dureri am fi suferit. Suflet nobil. Uneori chinui texte în prisosul inimii. Revin. În inimă și în minte se duce un ultim ceas al concluziilor, al dăruirilor, al vederii. Sufletul se deschide și notez. Binele trăit bine. Uit. Nu mă mai tem! Cât de bogată poate fi clipa! Cât de multe se pot întâmpla în inima unui om!… Doamne nu mai calculez eu, ci Te las să lucrezi în viața mea. A înțelege totul înseamnă a ierta totul! Iubirea nu se comentează, ea nu iubește comentariul. Felul în care „citim” iubirea îi dă valoare și putere. Când iubim dăruim. Taina Treimii este Taina Iubirii. Când nu ne mai bucurăm că ne vedem, unul pe celălalt, în ceasul acela am murit… Când închidem uşa spre celălat, ni s-a închis uşa în cer…

Dacă timpul ar avea fulgi de zăpadă, ce iarnă…

Hrisostom Filipescu

Mintea mea, mireasa mea…

DSCN6967

Explicația nu te va face să-ți fie mai ușor…Alege să fii de partea ta, căci Iubirea este un stil de viață. Fii fericit, iubind!
Mintea mea, mireasa mea, te invit la dans!…

Viața vine și te surprinde. Nu există iubire fără ură. Nu există voință de putere fără voință de supunere. Nu există recunoașterea valorii altcuiva fără invidie. Nu există virtute fără opusul său, viciul. Aceste perechi contradictorii joacă un mare rol în întreaga natură. Înălțimile și adâncurile sufletului omenesc alcătuiesc o singură unitate. Adeseori vorbim de prune, dar de fapt vorbim de cuţite.

Vrem să fim mai buni decât suntem, un amestec de animalic și dumnezeiesc. Bolile sunt răzbunări ale naturii care a fost violată. Oamenii s-au dezobișnuit să se ajute singuri și așteaptă totul de la altcineva, de la o personalitate puternică. Au existat întotdeauna sclavi și stăpâni, victime, călăi și salvatori. Însă disproporția de astăzi este mare. Sclavul de astăzi își caută stăpânul, el nu este supus prin luptă, el se supune de bunăvoie în sclavie. Atitudine balcanică. Sugestia fără convingere interioară este vorbă goală. Oameni simțitori. Există o supunere interioară și o supunere exterioară. Atașamente emoționale, dependențe, iertări. Construim, dezvoltăm. Moartea nu este o graniță pentru ceea ce este viu. A fi mort înseamnă a fi departe. Mai pune verde în viața ta!

Cuvântul principal al omenirii este: constrângerea. Oamenii vor să fie constrânși la sănătate, la viață, la supunere, la spiritualitate stângaci înțeleasă sau trăită, la social și mental. Pierd libertatea interioară și conștiința personalității lor prin influența gândurilor impuse. Oamenii își pierd energia în lupta dintre Eu și eu. Caricaturi ale imperativelor de odinioară, rămânem pe frecvența unui război mondial interior. Psihanaliza explică multe scăpări psihice prin impresii și stări ale copilăriei. Bolnavii aceștia de astăzi nu sunt decât avortoni ai pedagogiei de ieri, bine intenționate sau nu, însă mutilați sufletește. Arta pedagogică mai constă și în educarea copilului cu dragoste și prin dragoste, fără ca dragostea însăși să devină o constrângere. Cei mai persuasiv mijloc educațional este exemplul practic, nu teoretic, al părinților. Copilul imită modelele, involuntar sau nu.

Există un curent electric, dar el constă dintr-o componentă negativă și una pozitivă. Bateria, într-o parte are + și în cealaltă are – . Nu se supără nici unul din capete că de ce e + sau de ce nu e -.  Când se unesc dau lumină, când sunt separate nu folosesc. Nu rolurile sunt problema, ci felul în care mintea interpretează. Rolul nu mă schimbă, eu știu cine sunt, ce rost, sens, valoare am. Alternanța între + și – dau lumina. Sisteme închise nu există. Toate se transformă, evoluează. Viața este un dans între echilibru și cutremur. Tendința spre haos și tendința spre echilibru. Dansăm între a sta pe suprafața plană și a o lua la fugă de pe vârful muntelui. Nu există pauză. Uneori cutremurul vine pentru a distruge lucrurile de care nu mai aveam nevoie sau pentru a reașeza valorile, ierarhie, lucrurile importante. Ne antrenăm pentru situații de criză, nu pentru pace. Cutremurul, de orice valoare semantică ar fi, schimbă imperfecțiunea. Timp. Siguranță. Interpretare. Valoarea din afară pune personalitatea să pedaleze până obosește. Da, mi s-a dărmat casa, dar soția și copiii sunt sănătoși în curte. Asta e tot ce contează, restul refac din nou!… Știu că va fi bine! Explicația nu te va face să-ți fie mai ușor.

Gândurile sunt o stație de emisie-recepție. Uneori reușim să decriptăm corect, alteori ne angajăm în relații de dependență. Faci pe prostul, dar știi că ești deștept. Uiți puțin, dar nu uiți pentru totdeauna. Apoi căutăm ţapi ispăşitori şi mintea consumă resurse inutile. Oricât de co-dependent ar fi cineva, oricând poate alege altceva. Vreau, nu trebuie! Exercițiu de voință, de alegere, de libertate. Suntem pe pilot automat și ne „trezim” observatori ai propriei vieţi. Distrugem reţele neuronale, refacem şi creştem altele în lobul frontal. Celulele sunt vii, au conştiinţă. Celulele deschid mereu noi receptori care sunt inundaţi cu fel de fel de substanţe şi hormoni de plăcere, de furie, de frică, etc. Se deschid noi celule cu chimia tristeţii, furiei, agitaţiei, sexualităţii necontrolate, etc. Multe repetări creează dependenţă. Neuro-peptidele ne transformă. Zilnic schimbăm noi celule şi felul în care gândim activează gene noi în ADN. Un gând-scenariu oricând poate activa o genă care stârneşte o boală în noi. Toate gândurile sunt legate între ele. Peste tot suntem o minte şi o memorie. Peste 6 luni celula s-a infectat şi devine dependentă de o anumită substanţă sau hormon. Chiar dacă tu între timp ai altă chimie, corpul tău te trăieşte pe tine pe pilot automat. E nevoie să devii conştient, să ieşi din temnița celulei tale. Mă adaptez orice ar fi. Înţeleg perspectiva celuilalt, nu mai judec. Există lucruri dincolo de matematică şi executabile. Toţi suntem speciali şi egali! Toţi suntem frumoşi!

Cea mai puternică și rezistentă lege din Univers este IUBIREA; crește, vindecă, transformă, învie, nu moare niciodată. Iubirea nu pleacă, doar tu crezi că nu o mai ai. Ea e acolo, activată sau nu. Uitată sau proaspătă, adormită sau trezită. Nu altul trebuie să respecte ceva ca eu să fiu fericit. Toți au dreptul, prin naștere, să fie acolo unde s-au născut. Legea includerii. Omul acela are dreptul să fie în sistemul acela. Tu ai dreptul să mă vorbești de rău, eu am dreptul să te vorbesc de bine. Tu ai dreptul să mă urăști, eu am dreptul să te iubesc. Tu ai dreptul să te răzbuni, eu am dreptul să te iert. Cine nu crede în Iubire, Iubirea se întoarce, uneori se răzbună…Cei care urmează după tine vor încerca să preia datoria și să refacă Iubirea…Alege să fii de partea ta, căci Iubirea este un stil de viață. Fii fericit, iubind!

Mintea mea, mireasa mea, te invit la dans!…

Hrisostom Filipescu

Depresia, strigătul mut al sufletului

DSCN0836

Așadar, depresia și bucuria se molipsesc. Ești valoros nu pentru că ai luat 10, ci pentru că te-ai născut. Bucură-te de viață și de minunea de a fi! Totul se poate repara în afară de moarte!…

 

 „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4,4)

Depresia este boala secolului XXI. Conform ultimelor statistici peste 125.000.000 oameni din întreaga lume suferă de depresie. În ultimii douăzeci de ani ritmul vânzării de medicamente antidepresive a crescut cu peste 40%. Afacere profitabilă pentru unii, dependenţă pentru alţii, lanţ vicios. Anual în lume se consumă aproximativ 10.000 de tone de tranchilizante pentru ameliorarea stărilor depresive. Depresia cuprinde atât trupul cât şi sufletul şi are efecte adânci asupra vieţii umane. Adeseori tristeţea se poate ascunde viclean în spatele unui zâmbet. Multe persoane afişează o falsă bună-dispoziţie pentru ca în spatele acesteia să fie camuflate drame şi tragedii personale, profesionale sau familiare. În România depresia este mai frecventă chiar şi decât diabetul sau bolile cardiovasculare. Depresia poate afecta, practic, pe oricine, indiferent de sex, vârstă, pregătire intelectuală sau nivel socio-economic, însă nu fiecare răspunde la fel la factorii declanşatori, favorizanţi.

Cum recunoaştem o persoană depresivă? O persoană depresivă este în primul rând o persoană tristă aproape în fiecare zi. La copiii şi adolescenţi depresia se manifestă printr-o stare de nervozitate excesivă, de iritabilitate. Lipsa plăcerii de viaţă, lipsa bucuriei, pierderi mari sau creşteri mari în greutate, agitaţie sau moleşeală, simţăminte de vinovăţie şi inutilitate, sunt stări ale omului depresiv. Totul este zadarnic pentru un depresiv. Nu mai poate lua decizii care odinioară le lua foarte uşor. Apar gânduri de suicid. Un depresiv îşi pune problema morţii ca niciodată până atunci. Deteriorare în plan social, profesional, familial, uman. Persoana care suferă de depresie nu mai funcţionează bine nici la locul de muncă, nici în familie, nici cu ei însăşi. Depresivul devine o persoană pe care nu se mai poate conta. Manifestările psihologice asociate depresiei sunt exprimate prin lipsa de încredere în propria persoană, stima de sine scăzută, indecizie, scăderea capacităţii de concentrare, retracţie socială, gândire pesimistă şi auto-învinovăţire. De asemenea, spun psihiatrii, pot să apară senzaţia de oboseală, agitaţie, modificări de greutate corporală, tulburări de somn şi de dinamică sexuală.

Un studiu recent arată că circa 11% dintre mamele care abia au născut prezintă simptome de tulburare obsesiv-compulsivă. Acelaşi procent de mame este afectat de mai bine cunoscuta depresie post-natală, conştiente sau nu. A avea un copil le face pe femei să fie vulnerabile pentru că este foarte stresant. Acesta este modul lor de a reacţiona în faţa responsabilităţii şi a sentimentului de pericol. În primele 90 de zile după naştere există o rată crescută de episoade depresive. Depresia postnatală se manifestă prin tristeţe, anxietate, sentimentul de vinovăţie şi faptul că femeia se simte depăşită de situaţia în care se află, aceea de mamă. În acest stadiu, femeile sunt încă lucide, sunt ancorate, încă, în realitate. Mamele care suferă de psihoză postpartum pierd contactul cu realitatea. Simptomele pot fluctua, pot varia în intensitate. O femeie care suferă de psihoză postnatală poate părea absolut sănătoasă acum şi, peste o clipă, scapă de sub control. Aceste femei nu îşi dau seama că au pierdut contactul cu realitatea, se opun discuţiilor şi nu-şi mărturisesc simptomele, au un comportament bizar şi complet dezorganizat.   În cazul mamelor, stigmatul unei boli psihice este mult mai mare. Din păcate, atenţia noastră se îndreaptă către ele mult prea târziu şi doar atunci când rezultatul negativ al psihozelor postnatale ne atrage atenţia.

Nu există o singură cauză în depresie, ci mai multe adunate în timp. Vulnerabilitatea genetică (croită strâmb de la început), factori traumatici obiectivi din afara individului (moartea unei persoane dragi, despărţirea, căsătoria nereuşită, absolvirea facultăţii şi lipsa perspectivei, angajarea sau schimbarea locului de muncă sau a locuinţei în momente de hipersensibilitate emoţională, stresul, etc.), boli somatice invalidante (un accident vascular cerebral, hipertensiune arterială, infarctul miocardic, îmbolnăvirea de SIDA, un cancer depistat târziu, leucemie, alte tulburări psihice minore sau majore). Unele medicamente pot şi ele să inducă fenomene depresive. Imaginea de sine negativă – „mi se întâmplă răul, pentru că eu sunt rău”, interpretare negativă a trăirilor – „totul a fost dintotdeauna rău”, privire negativă asupra viitorului – „viaţa nu-mi poate aduce nimic bun”, sunt ingrediente indispensabile ale depresiei.

Copilăria vremurilor noastre nu mai este atât de fericită. Viaţa copiilor este plină de stres, de presiuni ale mediilor sociale şi ale violenţei virtuale. Printre cauzele depresiei, de care nu sunt scutiţi nici măcar copiii de cinci ani, se mai numără testările şcolare şi destrămarea familiilor. Institutul Naţional britanic de Sănătate şi Excelenţă Clinică (NICE) susţine că medicii şi şcolile ar fi bine să facă mai multe pentru a identifica elevii care suferă de depresie şi să ofere mai multe informaţii pe care copii să le poată înţelege, notează „The Telegraph“. Doar în Marea Britanie se estimează că există 80.000 de copii care suferă de depresie severă, iar dintre aceştia 8.000 au vârsta sub 10 ani, mulţi fiind pe pastile. În ultimul deceniu, numărul copiilor de şcoală generală care suferă de depresie a crescut foarte mult. Depresia în rândul copiilor este mult mai des întâlnită decât s-ar putea crede şi este mult mai dăunătoare, pentru copil, afectând întreaga familie.

Conform datelor centralizate de Asociaţia Telefonul Copilului la nivelul serviciului 116 111: depresia, tulburările de comportament, gândurile suicidale, automutilarea reprezintă un procentaj de 30,27% din numărul apelurilor copiilor, principalele cauze identificate pe parcursul consilierii fiind următoarele – lipsa părinţilor (părinţi plecaţi în străinătate), neînţelegeri cu părinţii, abuzul fizic şi neglijarea în familie, decesul părinţilor, probleme sentimentale, etc., agresiunea verbală, fizică, emoţională, intimidarea, ameninţarea asupra unui copil, dependenţa digitală (jocuri video, reţele de socializare) sunt posibile cauze ale depresiei în rândul celor mici.

Depresia este o relaţie nepotrivită, neadecvată cu viaţa. Interacţiuni, schimb. Viaţa ne vorbeşte şi noi vorbim vieţii. Viaţa ne pune întrebări şi noi îi dăm răspunsuri. Noi punem întrebări şi ea ne dă răspunsuri. La o persoană depresivă acest schimb eu-viaţă, nu se realizează. Viaţa este asemenea curgerii apei. O persoană depresivă are oprită această curgere normală a apei. E un blocaj, o oprelişte. Se întâmplă ceva acolo. Omul depresiv caută să dea un sens vieţii, dar privind spre puseurile interioare nu sunt binevăzute. Se uită la tradiţiile spirituale şi nu îi mai vorbesc, nu îi mai spun nimic. Şi atunci negăsind nici un reper şi nici un sens, cade în depresie. Soluţii false sau incomplete. Ascunderea simţămintelor. Avem măşti, ne ascundem impecabil. Mai nou se ascunde depresia şi în spatele diplomelor universitare, în spatele erudiţiei noastre, în spatele şcolilor pe care le tot facem, apoi le întrerupem şi luăm altele la rând. Se mai ascunde şi în spatele unui serviciu la care stăm peste program, unor afaceri pe care nu le ducem la bun sfârşit. Ascundem depresia în spatele oricărui lucru şi oricărei activităţi. Iar dacă nu e tratată, vindecată, depresia va rămâne acolo în interior, mocnind ca un vulcan ce, la un moment dat, va erupe. Ne va distruge pe noi şi va distruge pe cei din jurul nostru. Perioadă de doliu. Doi din zece români au probleme psihice şi unu din zece are depresie, se arată în cel mai recent studiu în domeniu. Mai grav este că depresia îi împinge pe mulţi să se sinucidă. 3000 de sinucideri pe an, iar din acestea 70% erau depresivi.

Tinerii vor totul acum. Şi buf! Atac cerebral, depresii, etc. Doar o mică parte din cei care suferă de depresie ajung să conştientizeze această afecţiune şi să se supună tratamentului corespunzător. Motivele sunt frica de stigmatizare socială, orgoliul personal şi ignoranţa. 70-80 % dintre persoanele care suferă de tulburări depresive şi ies din spital se întorc înapoi după o perioadă deoarece nu continuă acasă tratamentul prescris de specialist.

Starea de depresie se aşează şi pe cel ce nu are incapacitatea de a vedea ceea ce are deja şi se focusează doar pe ceea ce nu are. Devenim oameni puternici, nu ne naștem așa. Te antrenezi, creşti. Poţi să priveşti un măr şi să găseşti mii de motive să te miri, să te bucuri. Stările afectiv emoţionale noi le stăpânim. Depindem de factorii interiori ai vieţii şi nu de factorii exteriori. Emoţiile sunt ca nişte clape de pian pe care noi le atingem, când vrem, cum vrem. A trăi rău sau bine este o obişnuinţă, un traseu pe care îl urmăm. De la mergător la zburător este o distanţă firească. Să schimb modul obişnuit al lucrurilor, să fac altă obişnuinţă să nu mai gândesc prost, să nu mă mai simt prost, să nu mă mai învinovăţesc, etc. Se cuvine să modific mecanismul de a vedea şi a simţi lucrurile şi a ierarhiza valorile. E nevoie să ne iubim şi să nu ne batem joc de lumea noastră interioară. Paletă îngustă de trăiri. Dependenţă de stări emoţionale. Ne ajutăm de creaţie ca să ne creăm pe noi înşine. Lucrăm împreună cu preotul, psihologul, psihoterapeutul şi nu aşteptăm minuni din exterior. Relaţia cu Dumnezeu este un dans în care se cuvine să ne lăsăm uşori, să ne danseze cum vrea şi pe unde vrea, să ne poarte, să ne înveţe paşii.

Remediile oculte sau neavizate (ghicitoare, descântătoare, etc.) nu îmi rezolvă depresia. Negarea şi ascunderea depresiei sub un paravan spiritual: „Nu fac nimic pentru a depăşi depresia că rezolvă doar Dumnezeu!”. Pseudocredinţă. Fuga de un tratament autentic al depresiei (duhovnic, psihoterapie, psihiatru, automotivare). Uzul nociv de substanţe, în spatele consumului de pahar se ascunde depresia. Uciderea de sine, sinuciderea nu este o soluţie. Nici pentru noi, nici pentru cei din jur. Un astfel de gest îi marchează pe cei care ne urmează, copiii, rude, nepoţi, prieteni, pentru totdeauna. Farmacoterapie, psihoterapie, sacroterapie. Relaţie personală cu Hristos şi cu un duhovnic. Accepţi că ai o problemă şi e primul pas spre vindecare. Confesionarul este un mijloc de igienă interioară extraordinară. Oamenii de astăzi nu vor să mai sufere şi devin depresivi. Bunicii noştri au trecut prin două războaie mondiale, prin foamete, cutremur şi nu mai erau depresivi. Putem face din suferinţa noastră un prilej de devenire întru asemănarea lui Hristos.

Deprimare, mâhnire, deznădejde. Când eşti plin de tine însuţi devii depresiv. Depresia apare când Dumnezeu lipseşte. Depresia apare când vrei tu. Tu neglijezi totul. Tu dispreţuieşti totul. Tu vrei să fii aşa. În depresie substanţele din creierul nostru se modifică. Depresia este o boală ca rezultat al unor păcate din viaţa noastră. Depresia devine nevrotică şi apoi psihotică. Persecuţii mistice. Trebuie ştiut faptul că tratamentul nu funcţionează ca o baghetă magică şi că, atâta timp cât factorii care au declanşat depresia nu sunt îndepărtaţi sau gestionaţi corect, rezultatul nu este cel aşteptat. În consecinţă, există toate şansele ca, şi după vindecarea unui episod depresiv reactiv, acesta să se repete la un interval de timp. Nevoia îi apropie pe oameni. Mici gesturi de iubire şi apropiere faţă de ceilalţi. Să fim lumini aprinse care va birui depresia. Un cuvânt, un sfat, o îmbrăţişare, masajul terapeutic, lectura, filmele, muzica motivaţională, odihna, relaxarea, gândurile pozitive şi optimiste, ieşirea în aer liber, sportul, camere bine aerisite şi luminate, ceaiurile, reducerea alcoolului, a cofeinei, a stresului şi a factorilor favorizanţi stărilor apăsătoare ajută să ieşim din labirintul anxietăţii. Cântaţi, fluieraţi. Saul a primit cântarea să se vindece de tristeţe. Muzica este leac pentru multe lucruri. Toţi avem probleme. Modul în care reacţionăm la problemele vieţii devin probleme. Dacă te superi, trece? Nu, ci ai deja două probleme. Schimbaţi logica pierderii. S-a pierdut şi gata. Viaţa este un dans între cutremur şi echilibru. Orice cutremur aşează lucrurile, le decantează, reaşează valorile.

Aşadar, depresia şi bucuria se molipsesc. Eşti valoros nu pentru că ai luat 10, ci pentru că te-ai născut. Bucură-te de viaţă şi de minunea de a fi! Totul se poate repara în afară de moarte!…

Hrisostom Filipescu

(Materialul este dezvoltat în volumul ce se află în pregătire)

Unii caută priviri, alții le ascund

20121217_085108(0)

Îmi place să vorbesc, să aud și să simt iubirea. Iubesc iubirea şi o găsesc peste tot…Fiecare are rostul lui, bucuria lui şi importanţa lui în inima Tatălui Ceresc.

Steaua nopţii vestise plecarea. Pruncușorul gângurea ușor pe unda colindului dulce. Alint. Tot cerul se luminează în ultima noapte pe pământ. Fiecare ghețar are formă de inimă şi se înfiorează de bucurie. Îmi place să vorbesc, să aud și să simt iubirea. Iubesc iubirea şi o găsesc peste tot. Buzele dezlipesc cuvintele, curăță și construiesc. Dincolo de cântec pulsa viața în verdele zilelor. Cărarea şerpuită printre dealurile privirii aşteptă paşii. Trunchiuri cu rădăcină în pământul țării gem în somnul tăcerii şi al faptelor. Izvoare de lumină din asfințitul însângerat al inimii cântă glorios din dimineața dintâi. Duioasă, solemnă, nesfârșită, iubirea nu are frică și tristețe. Unii caută priviri, alții le ascund. M-am uitat în larg printre vapoare. Râd, plâng. Simți că ai crescut. Încă ne întâmplăm, din grija Domnului…

Dumnezeu ne iubește tocmai pentru că suntem fii Lui, cu toate defectele neputințele, slăbiciunile, minusurile noastre. Iar pentru „acel păcat” L-a trimis pe Însuşi Fiul Lui, Hristos, să-L şteargă. Principalul păcat al oamenilor este doar tristeţea şi teama. Potirul se ţine şi izvorăşte din dreptul inimii, din lumina mai presus de fire. Fără şovăire. Nobleţea acelei iubiri îmi aduce pe inimă veşminte albe şi nu mai port vină. Pentru un om, întreg pământul e casa Lui. Gust Iubirea pe care Dumnezeu o dăruieşte neîntrerupt. Iubire iertătoare, lină, nesfârşită, care le învinge pe toate şi scoate lumină din abisul îndoielii şi neîncrederii. Iubire din iubire sfâşietoare, fără spasme. Oricărui înger o să-i pară întotdeauna rău că nu e om!… Frumoşi mai sunt oamenii!… Bună şi duioasă este întreaga creaţie. Râd zilnic cu cerul în ochi. Plini de bucurie sunt oamenii când sunt iubiţi! Surâd… Oamenii sunt strălucitori, plini de pace şi bucurie, lunecând cu soarele şi luna. Zâmbet cristalin poartă lumea, florile, cerul.

Nu vreau să mă mai întunec la culoare. Iartă-mă! Nu ştiu să răspund la întrebări. Întreabă-ţi inima. Lipseşte ce nu există. Albastrul tău, nu trebuie să fie acelaşi cu albastru meu. Poveste cu suspin, lin. Lacrimă, nu rouă din floarea albă cu patru petale. Lumea mă iubeşte aşa cum sunt, chiar dacă am patru petale. Pentru unii spin, pentru alţii plasture. Iasomie porţi semnul crucii, semnul iubirii. Lumină de flori pe ramura altarului înmiresmat. E frumos şi un trifoi cu patru foi. Leagăn al inimii şi minţii între două flori de iasomie. Fiecare are rostul lui, bucuria lui şi importanţa lui în inima Tatălui Ceresc. Oamenii se înveselesc adeseori pe nenorocirea altora. Şi-au transformat viaţa în nuvele şi schiţe. Vorbele multe pline de mâhnire ei le numesc rugăciuni. Şi cioara a fost cea mai frumoasă pasăre, dar pentru că a stat deasupra crucii, cu aripile ei făcând aer şi răcoare Răstignitului, bătând mereu să-şi salveze Stăpânul, s-a întunecat de durere… La moartea Lui a trăit până în vârful penelor rana omului pironită pe rana Domnului. Şi a rămas îndoliată pe veşnicie…Sunt inimi de piatră ce devin nisip, apă, cord. Iar Hristos plânge sfâşietor de trist şi de singur…

„Iisus, iartă-mă!”, asta spunea mereu glasul din pădure când murea de durere. Plesneşte inima de piatră şi devenim frumosi. Cine lipseşte, cine este, cine întârzie?! Veşnicii de stat împreună. Devotament. Pasiune. Tandreţe. Destindere. Împăcare. Transformare. Atenţie. Perseverenţă. Blândeţe. Vindecare. Dăruire. Speranţă. Aer de mătase. Ghemotoace de lumină. Citesc inima, sună clopoţelul. Te iubesc!

Hrisostom Filipescu

Deja şi nu încă

DSCN5408

Nu ne întâlnim din întâmplare.

Copiii mă învață să fiu copil din nou. Zâmbește și poți fi mai bun! Știu ce vreau și nu îmi este ușor. Când mă doare ceva mă tratez cu un pic de umor. Minciuna dintotdeauna este un fel de bau-bau. Nu mint pentru că uit repede și nu aș ține minte ce am spus eronat și cui. Prea multe bătăi de cap. Când scoți o minciună mai ai nevoie de încă două sau trei să o acoperi pe prima și tot așa. Lanț al slăbiciunilor. Nu cer de la viață mai mult decât dau. Drumul spre mine e greu, dar e sfânt și nu îmi pot permite să uit cine sunt. Dă-mi Doamne putere să mă regăsesc când rătăcesc calea! Nu depind nici de magic, nici de noroc, ci de alegeri asumate sau nu. Viața e scurtă, ispitele curg, examenele vin şi pleacă. În oglindă mă privesc pentru că vreau să mă recunosc. Sunt eu, fiinţă vie cu şansă la mântuire şi port Chipul. Ochii mei nu mai sunt goi, iar cuvintele sunt moi…

Nu știu ce va fi, știu doar ce a fost. Cred în clipa ce va veni. Tangoul și valsul inimii mele sunt o poveste care îmi dau de veste. Clipe uitate, prieteni dragi, isihie. Viața mă întoarce ca pe un ceas când greșesc și nu mai știu să aleg. Nu îmi este frică de frică. Frica ne omoară. Îmi place să zic ce am de zis, cu zile anonime și cu sărbători. În ultimul ceas va mai fi un popas. Vreau să știu dacă plouă când frunzele reci sunt pline de rouă. Lumea este o floare ce are ca petale inimile noastre. Este un dor numit chiar viață. În dragoste de poți să crezi și noaptea poate fi lumină. În orice suflet este şi soare şi lună plină. Doar tu ești iarăși de vină dacă se lasă beznă acum.

Nu ne întâlnim din întâmplare. Oftez și tac. Umbră fără glas te alung din gândul meu și apoi te chem tot eu, bezna care îngheață și raza care dă viață. Amicul și dușmanul meu. Blânda sărutare și rana care mă doare. Nesomnul nopților și nădejdea zilelor. Dragostea ce-o doresc și uitarea ce-o gonesc. Clipa de visare și lunga îmbrățișare. Strada speranţei… Ești tot ce am mai bun! Pot să înghit lacrima ta și să o schimb în zâmbet dulce și cald. Tu, dragoste și nebunie ești cu mine, visul meu și marea mea, pas cu pas. Sper că ne vom revedea curând, râzând. Aștept o şoaptă, o chemare, clipitul, fluturii, ciripitul. Privirea mă lasă fără glas, fiindcă mi-e dor, mi-e dor miezos! Dorința vie de a putea înțelege și a nădăjdui. Frica ta îmbrățișează frica mea. Pasul inimii face drumul vieţii. Iubirea este o vrere, credința o putere și dorința arzând de a putea ierta. Vina paginii noastre o putem schimba acum. Scriu printre astre în noaptea rece cu aburi din porii pământului negru. Nu poți fugi de tine, căci tot te va însoți sinele tău. Vis și realitate în geana nopții. Ceasul iar va bate în orele târzii. Nu privim în suflet și nu știm de ce. Viața nu este doar durere, ci este șansa de a visa, de a iubi, de a ierta, de a vindeca tot sângele neamului. Am venit spre tine și ai fugit de Mine, zice Domnul. Din inimi se înalță dragostea care niciodată nu cade. „Ce” este materia, treapta care mă conduc la „Cine”. Dumnezeu ne dă de toate „cu vârf şi îndesat”, numai noi să-L lăsăm să intre şi să lucreze în viaţa noastră.

Doamne, spune-mi ce să fac! Dacă am greșit, eu Te rog să mă ierți, căci nu am două vieți! Dă-mi Doamne aripi, ca să merg mai departe și să-mi duc balada pănă la sfârșit. Mă duc spre lumină cu dor de trăit.

Cântă liniștea și nu te grăbi!

Hrisostom Filipescu

Scrisoare pentru tine…

435

Dacă nu ar fi iubirea dumnezeiască, ne-am condamna unii pe alţii şi nu ar mai ajunge nimeni în Rai.

Scrisoare pentru tine…

Un om este nefericit pentru că nu ştie că este fericit, acesta este singurul motiv. Cine îl are pe Dumnezeu, acela este fericit. În viaţă niciodată nu poţi să spui că nu se întâmplă nimic. Nu există momente obişnuite. Totul e nou. Viaţa înseamnă o continuă alegere între lumină şi întuneric, între prezent şi viitor, între somn şi înviere. Taina existenţei umane nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti. Totul începe cu o joacă şi se sfârşeşte cu un scop. Există o armonie cosmică de forme şi mărimi. Pentru noi pare haos, dar văzut de deasupra, ca Dumnezeu, totul se potriveşte. Minunile sunt teofanii. Ne întâlnim zilnic cu Dumnezeu şi, cu toate acestea, încă Îi mai cerem explicaţii. Minune este şi felul cum ne purtăm unii cu altul, întrecându-ne în a ne ajuta, a ne vorbi delicat, a ne face viaţa cât mai plăcută unul altuia.

Femei abuzate fizic sau emoţional de soţi alcoolici sau cu răni nevindecate. Mame sau taţi absenţi din viaţa pruncilor. Tinere violate de fraţi, taţi vitregi, unchi, bunici, vecini, străini. Copiii cu copiii. Copiii goi şi flămânzi, doriţi sau nu. Vânătăi pe corp sau în suflet. Inimi împietrite, val pe minte. Bătrâni uitaţi prin bordeiele satelor, prin recii pereţi ai odăii din apartamentele cutii de chibrituri sau aziluri. Oameni răniţi sufleteşte, dar închişi ca vitele şi legaţi în secţii de specialitate şi tranchilizaţi, pentru că nu au avut cui şi când să-şi aşeze sufletul pe cearşaf. Atunci când te afli printre „nebuni”, devii şi tu un „nebun”, ba mai mult, găseşti că „nebunia” asta are puţin farmec. Şi câţi au sărit gardul! Dependențe de medicamente. Industrii farmaceutice tot mai prospere ce au nevoie de oameni „bolnavi”. Iertări nedăruite. Bolnavi la oncologie ce urlă de durere ţipând cât mai tare pentru viaţă. Leucemie, diabet, HIV, malformaţii, handicapuri, etc, etc. Ochi care nu se mai văd. Mâini care nu se mai ating. Buze care nu se mai sărută. Îmbrăţişări care nu mai au pereche. Mame fără copii, nu mai au lacrimi, nu le mai ajung, să-şi plângă îngerii ce au zburat mai repede spre cer. Trupuri mutilate sau nu de viaţa cetăţii, închise în închisori pentru că undeva, cândva, cineva a împărţit dreptatea altfel. Sinucideri şi crime trupeşti sau sufleteşti. Abuzuri. Învinuiri. Răstigniri. Jertfe. Înecăm dureri, furii, emoţii. Întrebări fără răspuns. Răspunsuri fără întrebări. În piatră nu există suferinţă, dar în frica de piatră suferinţa există…

Îţi aud tăcerile surde sau tăioase. Îţi cunosc privirile pierdute sau apăsate. Îţi simt durerile trăite. Îţi ştiu plânsul neplâns, obrazul ud, lacrima neştearsă. Omul lipsă, prezenţa absentă, mâna neatinsă. Pereţi albi. Îmbrăţişări în aer. Milă. Durerea ta este durerea mea. Bucuria ta este bucuria mea. Tăcerea ta este tăcerea mea. Tu eşti oglinda mea. În amândoi se odihneşte chipul lui Dumnezeu.

Zi cu soare. Scopul principal al unui teolog nu este numai să cunoască multe despre Dumnezeu, ci să-l avem pe Dumnezeu în noi. De ce ni s-a vorbit atât de mult despre pedeapsa divină şi atât de puţin despre capacitatea lui Dumnezeu de a înţelege totul şi de a ierta totul, oricui, oricând, oriunde, orice?! Credeţi într-un Dumnezeu al iubirii sau într-unul al răzbunării? Noul Testament, Porunca Iubirii! Suflete, nu eşti singur! Orice ai fi făcut, orice ai fi simţit, orice ai fi gândit, Dumnezeu te preţuieşte, te iartă boiereşte şi niciodată nu îţi va reproşa nimic! Aşează-te sub un epitrahil cald… Doamne se comportă cu tine ca şi cum nici nu ai fi plecat vreodată din braţele Lui. Răspunde la invitaţia Lui. Ia de acolo un gram de fericire. Te cheamă. Te aşteaptă. Te iubeşte. Vrea să îți găsești liniștea. Nu ai nevoie de arme ca să te aperi de tine sau de cei din jur. Spală inima şi mintea în rugăciune şi spovedanie. Ia leacul pentru suflet, Împărtăşania, Trupul şi Sângele lui Hristos, care este medicament şi nu premiu pentru clasa I-a cu coroniţă pentru drepţi sau sfinţişori. Vrednic, nevrednic… Dacă nu ar fi iubirea dumnezeiască, ne-am condamna unii pe alţii şi nu ar mai ajunge nimeni în Rai. Lasă pe Dumnezeu să repare, să vindece, să lucreze ceea ce omul nu poate face. Duioşie inexplicabilă în suflet şi o nevoie imperioasă de a plânge. Pace interioară într-o dulceaţă spirituală. Iradiind invizibil prin toţi porii fiinţei tale te va învăţa bucuria de a ierta şi a fi iertat. În inimile noastre curge acelaşi sânge. Sângele lui Hristos. Te vizitează harul… Stăruieşte! Puterea nu se dă decât aceluia care îndrăzneşte să se aplece s-o ridice.

Sunt aici să pansez răni, să mângâi, să iert, să iubesc şi să binecuvintez. Dragostea învinge! Suflete, nu te pierde, crede în iubire! Nu îţi frânge inima! Dacă în inima ta sălăşluieşte căinţa, înseamnă că iubeşti cu adevărat. Iar dacă iubeşti, Dumnezeu te va primi la Sine… Iubirea plăteşte totul, răscumpără totul… A te ruga pentru cineva înseamnă a-i îmbrăca sufletul cu carnea ta, a-i încălzi inima cu suflarea ta, a-i hrăni fiinţa cu viaţa ta, a-l vizita în temniţa sa lăuntrică, a-l găzdui peste noapte în inima ta… A te ruga pentru cineva înseamnă a-i oferi lui Dumnezeu trupul cu care să-l poată iubi…. Învăţăm cum se cuvine să moară eul nostru, spre a renaşte în a celuilalt. Nu e de ajuns să te rogi pentru celălalt, bine este să devii celălalt. Dragostea care nu creşte zi de zi este o patimă netrebnică.

Doamne, alină suferinţele lumii acesteia! Doamne, iartă şi odihneşte pe toţi cei ce au adormit prin păduri, prin peşteri, prin pustietăţi, prin grote, prin crăpăturile pământului! Pe toţi cei care au adormit în morţi năprasnice, în nesuferite prigoniri şi chinuri, în accidente, Doamne, iartă-i! Pe toţi cei care sunt prin cimitirele satelor şi a oraşelor de pretutindeni şi nu mai au pe nimeni să se roage pentru ei, pe toţi cei care au adormit de la începutul lumii până astăzi, Doamne, odihneşte-i cu drepţii! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce sunt bolnavi prin aziluri, prin spitale şi pe la casele lor şi nu mai au pe nimeni să se roage pentru ei! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce sunt în suferinţe, în dureri, în necazuri, în ispite, în încercări! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce sunt închişi pe nedrept! Doamne, miluieşte pe elevi, pe studenţi, pe profesori! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce sunt în călătorie, pe uscat, pe ape şi prin aer! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce sunt în păcate grele şi sunt depărtaţi de Tine, nu au cunoscut, încă, Iubirea Ta. Doamne, miluieşte-i pe toţi cei ce nu mai au pe nimeni să se roage pentru ei! Doamne, miluieşte pe toţi cei ce ne urăsc pe noi şi pe toţi cei ce ne iubesc pe noi!…

Rugăciunea este şi ca un sandwich, amestecat cu lacrimi sau nu.  Pâine (mulţumire), chiflă (cerere), pâine (mulţumire). Împachetăm totul în recunoştinţă şi gânduri bune. Mulţumesc, Doamne pentru toate pe care le ştiu şi pe care nu le ştiu! Rămâi peste noapte în casa sufletului meu şi acoperă-mă cu o aripă de înger, moale, caldă, albă!…

Înșelăciunea să nu ne amăgească sufletul. M-ai lovit peste obrazul stâng, nu-i nimic. L-am întors şi pe dreptul, ba mai mult, ţi-am oferit chiar o compresă pentru a o pune pe mâna cu care m-ai lovit….Nu poţi greşi tu cât pot ierta, nu pentru că te iert eu, ci Dumnezeu este Cel care iartă şi vindecă! Până în ultima secundă din ultima clipă. Puiule de om, nu uita să visezi cu zâmbetul curat! Nu uita să îţi laşi inima să cânte acel cântec pe care îl auzi doar tu şi Doamne. Porţi paradisul în tine…

Când ai făcut ultima data o bucurie cuiva?! Ce citat să pun în încheiere?! Încape durerea sau bucuria ta acolo?! Cum crezi că aş putea, sau ai putea, să împăcăm toţi oamenii? Nici Hristos nu a reuşit, nici un om nu va reuşi. Ne întâlnim în rugăciune, acolo unde inimile îşi vorbesc altfel, dincolo de cuvinte… În tăcerea de după rugăciune…

Sfinte Ierarhe Nicolae, picură puțintică iubire și în ghetuțele inimilor noastre!

ierom. Hrisostom Filipescu