Deja şi nu încă

Nu ne întâlnim din întâmplare.

Copiii mă învață să fiu copil din nou. Zâmbește și poți fi mai bun! Știu ce vreau și nu îmi este ușor. Când mă doare ceva mă tratez cu un pic de umor. Minciuna dintotdeauna este un fel de bau-bau. Nu mint pentru că uit repede și nu aș ține minte ce am spus eronat și cui. Prea multe bătăi de cap. Când scoți o minciună mai ai nevoie de încă două sau trei să o acoperi pe prima și tot așa. Lanț al slăbiciunilor. Nu cer de la viață mai mult decât dau. Drumul spre mine e greu, dar e sfânt și nu îmi pot permite să uit cine sunt. Dă-mi Doamne putere să mă regăsesc când rătăcesc calea! Nu depind nici de magic, nici de noroc, ci de alegeri asumate sau nu. Viața e scurtă, ispitele curg, examenele vin şi pleacă. În oglindă mă privesc pentru că vreau să mă recunosc. Sunt eu, fiinţă vie cu şansă la mântuire şi port Chipul. Ochii mei nu mai sunt goi, iar cuvintele sunt moi…

Nu știu ce va fi, știu doar ce a fost. Cred în clipa ce va veni. Tangoul și valsul inimii mele sunt o poveste care îmi dau de veste. Clipe uitate, prieteni dragi, isihie. Viața mă întoarce ca pe un ceas când greșesc și nu mai știu să aleg. Nu îmi este frică de frică. Frica ne omoară. Îmi place să zic ce am de zis, cu zile anonime și cu sărbători. În ultimul ceas va mai fi un popas. Vreau să știu dacă plouă când frunzele reci sunt pline de rouă. Lumea este o floare ce are ca petale inimile noastre. Este un dor numit chiar viață. În dragoste de poți să crezi și noaptea poate fi lumină. În orice suflet este şi soare şi lună plină. Doar tu ești iarăși de vină dacă se lasă beznă acum.

Nu ne întâlnim din întâmplare. Oftez și tac. Umbră fără glas te alung din gândul meu și apoi te chem tot eu, bezna care îngheață și raza care dă viață. Amicul și dușmanul meu. Blânda sărutare și rana care mă doare. Nesomnul nopților și nădejdea zilelor. Dragostea ce-o doresc și uitarea ce-o gonesc. Clipa de visare și lunga îmbrățișare. Strada speranţei… Ești tot ce am mai bun! Pot să înghit lacrima ta și să o schimb în zâmbet dulce și cald. Tu, dragoste și nebunie ești cu mine, visul meu și marea mea, pas cu pas. Sper că ne vom revedea curând, râzând. Aștept o şoaptă, o chemare, clipitul, fluturii, ciripitul. Privirea mă lasă fără glas, fiindcă mi-e dor, mi-e dor miezos! Dorința vie de a putea înțelege și a nădăjdui. Frica ta îmbrățișează frica mea. Pasul inimii face drumul vieţii. Iubirea este o vrere, credința o putere și dorința arzând de a putea ierta. Vina paginii noastre o putem schimba acum. Scriu printre astre în noaptea rece cu aburi din porii pământului negru. Nu poți fugi de tine, căci tot te va însoți sinele tău. Vis și realitate în geana nopții. Ceasul iar va bate în orele târzii. Nu privim în suflet și nu știm de ce. Viața nu este doar durere, ci este șansa de a visa, de a iubi, de a ierta, de a vindeca tot sângele neamului. Am venit spre tine și ai fugit de Mine, zice Domnul. Din inimi se înalță dragostea care niciodată nu cade. „Ce” este materia, treapta care mă conduc la „Cine”. Dumnezeu ne dă de toate „cu vârf şi îndesat”, numai noi să-L lăsăm să intre şi să lucreze în viaţa noastră.

Doamne, spune-mi ce să fac! Dacă am greșit, eu Te rog să mă ierți, căci nu am două vieți! Dă-mi Doamne aripi, ca să merg mai departe și să-mi duc balada pănă la sfârșit. Mă duc spre lumină cu dor de trăit.

Cântă liniștea și nu te grăbi!

Hrisostom Filipescu