Scrisoare din exilul minţii şi al inimii mele…

DSCN4679

Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără…

Vine un anotimp în viaţa fiecăruia când se schimbă toate poveştile. Facem pace sau ne răzvrătim la ceea ce ni se întâmplă?! Nu trebuie să ne plângem, ci să ne îndreptăm mintea şi inima. E nevoie să ne schimbăm viaţa zilnic. Suferinţele, durerile, ameninţările de orice fel ne purifică. Doamne vine şi mângâie inimile prigonite, nedreptăţite. Mila Domnului ne urmează oriunde, oricând. Dorim sfinţenia, ontologic. Asta e foamea şi setea omului după desăvârşire, după har, după Duhul Sfânt, după Doamne, după îndumnezeire. Toţi sfinţii au suferit în felurite chipuri (dureri, ameninţări, cercetări, judecăţi, calomnieri, intrigi, ocări, dispreţ, insulte, batjocuri, temniţe, săbii ascuţite, lanţuri, cete de duşmani, priviri tăioase, rânjete mascate în miere veninoasă), până au dobândit cununa răbdării. Examene ale vieţii, curăţire. Le depănăm mai târziu în minte şi ne bucurăm de amintirea lor, în linişte şi cu detaşare.

Fericiţi sunteţi voi, sfinţilor, de trei ori fericiţi. Fericiţi sunteţi că v-aţi făcut în toată lumea prieteni, voi, care sunteţi iubiţi şi de cei de departe şi de cei de aproape. Şi astăzi, şi mâine şi în veci de veci. În tot pământul, până la sfârşitul veacurilor, se cântă faptele voastre minunate, răbdarea voastră, chinurile, jertfa, nedreptăţile ce le-aţi suferit, mucenicia, cuvioşia, mărturisirea, arhieria. Unii, la prezenţa voastră, au scrâşnit din dinţi. Şi atunci şi astăzi mai fac asta. Din păcate, şi Hristos, din iconomie, dacă ar mai veni odată pe pământ oamenii L-ar mai răstigni, iar şi iar… Poate nu pe faţă, poate în ascuns, poate pe la colţuri. Aceleaşi uneltiri, acelaşi om plin de răni, aceeaşi minte acoperită de întunericul orgoliilor. Nu am înţeles, Doamne, nici după 2000 de ani, Porunca Iubirii.

Oamenii încă mai sunt însetaţi de sânge, de violenţă, de ură. Ştampilele încă mai pecetluiesc subiectiv vieţile într-o ruletă rusească. Stiloul lasă urme pe pagina neplânsă, nesimţită, neiubită. Tulburare, frământare, inimi răvăşite. Cruzime şi securitate. Intrigi bizantine, diplomaţii apusene. Managementul situaţiilor de criză între tradiţie şi postmodernitate. Analiza discursului şi imaginea sistemului internaţional contemporan. Protocol, lobby în toate domeniile. Strălucirea se termină cu primul strat de praf. Îmi ţin cuvântul şi vorbesc când îmi vine rândul. Şi nu e compromis! Cu cât ne răzvrătim mai mult cu atât mai mult ne depărtăm de centrul fiinţei noastre… Se întâmplă ceva când puteam să judecăm şi nu am făcut-o, când puteam să ne răzbunăm şi nu am făcut-o, când ego-ul moare şi învie. Atunci răsare un adevăr, o prezenţă, o linişte. Canalul spre revelaţie.

Conştiinţa nu s-a urcat la cer, ci a adus cerul în ea. Sau nu. Logica lui Hristos, privirea lui Hristos, iertarea lui Hristos. Bunătate. Dragoste. Liră. Deplină armonie. Nimic nu e mai dulce ca dragostea. Şi pe pământ, şi în cer. Ajutorul lui Dumnezeu vine acolo unde este dragoste, nădejde şi credinţă. Suflet frumos, fii cuminte! Prietenia este leacul vieţii. Îmi jertfesc dreptatea, de dragul păcii, de dragul liniştii şi al comuniunii… Fac pace cu tot ce se întâmplă şi accept mesajul, lecţia.

Orice greutate din viaţa noastră are dreptul să vină, dar nu are dreptul să rămână. Risipiţi norul tristeţii şi alungaţi teama! Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul sau mintea, ei nu pot ucide sufletul! Bucuraţi-vă şi vă veseliţi în Domnul! Fiţi curajoşi, fiţi tari în credinţă! Sufletele noastre se îmbrăţişează în Iubire sfântă. Ne întâlnim în rugăciune.

Aşa e în viaţă: unul are de toate, altul nu mai poate de trudă. Cea mai mare furtună este cea a tulburărilor dintre suflet şi minte. Buimăceală. Cu mintea veche judecăm, dar cu mintea nouă iertăm şi binecuvântăm pe cei ce încă nu simt „metaforele negustate” ale vieţii. Mulţumesc! Te iubesc! Iartă-mă!

Alfa şi Omega. Mai sunt multe de văzut, mai sunt multe de trăit. Mâinile îmi sunt reci, dar inima e caldă. O inimă deschisă ştie ce are de făcut şi deschide şi alte inimi. Aleg să rămân în pace şi să binecuvântez experienţa, persoana. Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără… Am o bucăţică de iubire în buzunar. O împart cu voi, cu toţi.

Hrisostom Filipescu

Reclame

Chirurgie sufletească

DSCN6341

Pietrele pe care le aruncă alții în tine, strânge-le cu dragoste, pot deveni oricând temelia unei cetăți frumoase.

„Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi judecăţile Mele nu sunt ca judecăţile voastre, că pe cât este de departe cerul de pământ, tot atât de departe sunt judecăţile Mele de judecăţile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre.” (Isaia 55,8-9)

 

 

Îţi doreşti să fii mai bun? Sfatul oferă o nouă semnificație. Pentru unii virtutea este incomodă. Orice neputință, viciu, păcat va avea întotdeauna scuza sa. Voință slabă, oameni înlănțuiți în temnița propriilor slăbiciuni. Justificări. Prezență la absență. Păcatul, versatil de cele mai multe ori, picură în suflet ideea reușitei și amestecă gândurile, sentimentele, emoțiile. Autoiluzionări cu privire la sine. Păcatul știe că e urât, de aceea își pune mască sau măști. Păcatele sunt cuie pe care le țintuim în suflet. Virtuțile pot fi plasturi, pansamente, medicamente, stare de bine, sănătate. Păcatul este mai contagios decât o faptă bună. Păcatul moare odată cu trupul, pe când virtutea ne înveșmântează sufletul spre veșnicie, spre bucurie. Succesul adus de păcat este înșelător, iar insomnia conștiinței trezește răbdarea și înfrânarea. Identitate, stil de viață, alegeri. Boli morale, boli sufletești, boli trupești.

Toate pe lume au o completare, o atracție și o opoziție. Bine fără rău, iubire fără ură, frumusețe fără urâțenie nu prea există. Orice om cu neputințe are virtuțile lui, după cum orice om cinstit are slăbiciunile lui. Bunătatea, omenia sunt cele care fac diferența dintre lumină și întuneric. Curățenie interioară, cumințenie, credință. Faptele se dăruiesc, nu se vând. Răul poate lua în lumea aceasta diferite forme, dintre cele mai degradante: de la dispreţ, până la satisfacţie sadică, patologică. Omul rău este nefericit chiar şi atunci când este fericit. Omul rău e cu desăvârşire rău, atunci când se preface că e bun. Însă ceea ce s-a dobândit prin rău, rău se va sfârşi. Aşa e legea universului. Rău faci, rău găseşti! Bine faci, bine găseşti! Şi cu acestea ne înveşmântăm sufletul.

Sunt invidiaţi şi cei din morminte, darămite cei vii! Critic, caustic. Vremuri în care excesul de egoism metabolizează interese de moment. Forme fără fond. Sacrificii la nivelul conștiinței individuale. Unele amintiri sunt uitate, altele nu. Te-ai accidentat? Vindecă rana și mergi mai departe! Ceea ce alege omul, fie rău sau bine, îl va urma. Viața este nedreaptă doar dacă rămâi jos. Sus! Ridică-te! Nu îți mai plânge de milă! Fii observator și nu judecător! E viața ta! Petele se scot cu detergent, iar necazurile cu gânduri bune, cu rugăciune. Alege un drum și mergi pe el. Poți deveni mai bun, mai frumos, mai puternic. Pietrele pe care le aruncă alții în tine, strânge-le cu dragoste, pot deveni oricând temelia unei cetăți frumoase. Nobilă disponibilitate a sufletului omenesc.

Aşadar, suflete, nu numai să nu faci o nedreptate, dar nici măcar să nu te îndulceşti în mintea ta cu gânduri întunecate. Pentru că prima haină a faptei este intenţia. Iar dacă vorbim despre o faptă rea consumată, să nu te răzbuni! Răzbunarea te face egalul adversarului, iar iertarea te face superior lui pentru că aduce îndreptarea celuilalt. Răzbunarea ţine rana deschisă, care s-ar vindeca şi s-ar închide dacă am elibera răul şi am schimba chimia sufletului. Şterge datoriile interioare. Binele lărgeşte inima, pe când răul o micşorează. Iertarea este o călătorie spre eliberare care te eliberează de furie, resentimente, amărăciune, precum şi de toate modelele comportamentale autodistructive care însoţesc aceste sentimente. Procesul iertării funcţionează în cazul oricărei persoane și a oricărei probleme! Prima persoană pe care iertarea o schimbă este chiar persoana care iartă. Dacă cineva iartă, se maturizează ca persoană, fiind capabilă de curaj, iubire şi preocupare pentru cei din jur. Tensiune între dreptate şi milă, între compasiune şi reconciliere.

Sunt păsări care niciodată nu-şi vor împleti cuibul în colivie, pentru a nu lăsa sclavia moştenire puilor săi… Să căutăm şi să urmăm binele. E atât de frumoasă liniștea! Fiecare clipă din viaţa noastră este un timp pe care Dumnezeu doreşte să-l petreacă alături de noi. Dumnezeu nu întoarce spatele nimănui, ci doreşte să rămână în casa inimii fiecăruia dintre noi. Astăzi în casa inimii Tale vreau să rămân, zice Domnul! Ne mai dorim noi, oare să deschidem ca să intre în noi un pic de Doamne?!… Cât de mult ne iartă Dumnezeu și cât de puțin iertăm noi celor din jur. Hristos S-a răstignit și pentru mine, și pentru tine, și pentru el, și pentru ea. Pe toți caută să-i mântuiască. Și mai curge sânge pe cruce, și o mamă mai varsă o lacrimă fierbinte la picioarele crucii. Atât de mult ne iubește și ne vrea Acasă, încât Mântuitorul Iisus Hristos dacă pierde un singur suflet, nici îngerii nu-I sunt consolare…

Hrisostom Filipescu

 

Răbdarea începe abia atunci când ţi s-a terminat răbdarea

DSCN5334

Cel mai minunat tavan este cerul, iar cel mai moale covor este iarba.

Un discipol şi-a întrebat într-o zi maestrul: „Ce trebuie să ştiu pentru a ajunge într-o zi acolo unde îmi doresc?” „Să ştii să iei decizii bune, decizii bune, decizii bune”, răspunse maestrul. „Şi cum învăţ asta?” „Experienţă, experienţă, experienţă…”. „Şi cum câştig experienţă ?” „Decizii proaste, decizii proaste, decizii proaste…,” încheie maestrul. Aşadar Petre Ţuţea avea dreptate când afirma că experienţa nu e revelaţie, ci o acumulare de date. Se dobândeşte prin străduinţă şi determinare. E greu să înţelegi deplin sau să înveţi din cărţi ceea ce nu ai trăit pe pielea ta sau nu ai văzut cu ochii tăi . Experienţa este cel mai dur profesor, pentru că mai întâi îţi dă testul şi apoi îţi spune care era lecţia de viaţă.

Omule, cine ţi-a stins lumina şi ţi-a furat semnul crucii? Răbdarea începe abia atunci când ţi s-a terminat răbdarea. Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate. Cuvinte nu găseşti. Viaţa se împarte în rău şi bine. Clipe de rătăcire uitând Cuvântul. Marea e albastră, iarba e tot verde.

Cu toţii avem frământări ce ne ţintuiesc mai mult sau mai puţin pe drumul vieţii. Acolo unde adeseori o vioară mai cântă… Ai nevoie de cineva care să şlefuiască diamantul din tine. Căutând Raiul, găsim iadul din noi. Prinosul nostru de recunoştinţă pentru oamenii providenţiali din viaţă adeseori e prea mic, iar simţămintele ce ne copleşesc, alături de preţioasele amintiri, reprezintă emoţionante răvaşe. Nu o să vină nimeni să ne bată la uşă să ne ofere puţin timp pentru a petrece cu celălalt. Un telefon, un mesaj, o conectare, o întrebare. Celălalt simte că te conectezi. Nu ai vrut durerea, dar ai cunoscut-o. Dacă vrei,  plângi! Te ajută, te eliberează! Ploaia ne uneşte când ne udă, aidoma lacrimilor. Dacă vrei, scrie-mi… Ai să vezi că timpul e în favoarea ta. E frig. Te acopăr în fiecare noapte cu o aripă de înger. Locuieşti în inima mea şi vreau să te plimb prin praf de stele. Odă bucuriei!

Eu joc cu viaţa o horă.  Vrem, nu vrem, se întâmplă. Cu toate că eu tot nătâng am rămas. Mă gândesc la tine şi la mare, cu magia timpului şi a luminilor din port. Părul în vânt dansează graţios şi-mi atinge luna de argint a iubirii. Cine sunt eu?! Paşii ce sărută pământul, mâna ce mângâie mătăsos valurile, tremurul vântului când mă pătrunde în fiinţa timpului. Uneori mă simt ca marea fără sare. Chitară, te rog, du-mă departe, departe! În seara asta vreau doar să visez. Îmi inventez o lume făcută din iubire, unde se gândeşte doar cu inima şi nu există răutate, frică şi moarte. Oare cum ar fi lumea, dacă toţi oamenii ar iubi?!

E vina mea, doar vina mea când nu trec testul încercării. Încă împreună, doar împreună învăţăm să iubim, să iertăm, să fim mai frumoşi la suflet şi la chip. Nici nu mai pierd timpul cu întrebările care nu mai au răspuns. Suflete, ceea ce a fost, a fost. Aşa este făcută lumea, dragostea, durerea, invidia, răutatea, puţinul, plinul… Din nimic, poveştile mici devin importante. Acolo este aici şi viceversa. Nimicul ne face să suferim.  Dintr-un fir de praf dezvoltăm mormanul de gunoi. Seară albastră cu lună plină. Cristale de zahăr pe obrajii sufletului. Nu te mai certa, trăieşte! Intră şi ieşi din tine, şi fă loc lui Doamne. Nu ucide jurăminte. Cine te face să plângi şi te întoarce la începuturi? Eşti ceea ce căutai. Poţi zbura. Ia aripile pe spate şi sus! Nu rămâne la podea! Crede în astăzi şi nu rămâne la ziua de ieri, mai ales că o parte din tine te învaţă să mai speri.

Cele mai frumoase clipe sunt cele pline de lacrimi şi iubire când îngerul nu doarme, ci scrie povestea ta, povestea mea. Câte emoţii îi dau, iar şi iar! Dar e cel mai fericit înger, are ce povesti. Sfatul îngerilor când toţi se scutură de pulbere de stele. Nimeni nu poate şti unde duce drumul şi timpul. Nimeni nu poate arăta cum dragostea creşte, să o măsoare la metru sau să o cântărească la kilogram. Se simt şi se trăiesc. Atrag lucruri bune şi frumoase pentru că mă gândesc la ele. Cineva spunea că Doamne face sfinţi şi oameni cu materialul clientului. Dumnezeu dă, dar nu pune în traistă. Niciun cuvânt în plus. Câştigător, învins, victorie nu există; toţi suntem în braţele Tatălui Ceresc şi ne depărtăm din cauza propriilor reguli uitând că nu trebuie să rămânem cu sufletele îngheţate.

A te ruga înseamnă a tăcea, a părăsi gândurile şi a lăsa pe Dumnezeu să vorbească în adâncul inimii. Isihia înseamnă „revenirea în sine”. Liniştea inimii este atelierul sau laboratorul rugăciunii. A te ruga înseamnă să încerci să vezi o fărâmă de bine şi în cel mai mare rău. „Fii în pace în inima ta şi cerul şi pământul vor fi în pace cu tine. Scara Împărăţiei lui Dumnezeu este în tine, ascunsă în sufletul tău. Adânceşte-te în tine însuţi, departe de păcat, şi vei găsi scara pe care vei putea să te înalţi”, ne învaţă Sfântul Isaac Sirul.

Ieri e istorie, mâine e mister, azi e un dar. Un dar de împărţit cu restul. Aşadar, în viaţă, mai bine optimist şi să mă înşel, decât pesimist şi să am dreptate!

Cel mai minunat tavan este cerul, iar cel mai moale covor este iarba. Vorbeşte Doamne, robul Tău ascultă !…

Hrisostom Filipescu

De haz și de necaz

DSCN4285

Suferinţa, boala, durerea ne unesc. Starea de bine şi de sănătate, din păcate, adeseori ne desparte şi ne ierarhizează rece, pragmatic, dur. Vino, necazule, dar vino singur!

Omul se cunoaşte la drum lung. Toată lumea vorbeşte despre mine, dar mai nimeni nu-mi ştie adresa inimii. Uşa deschisă pe oricine primeşte. Îmi place viaţa şi o trăiesc zilnic ca pe o porţie de sărbătoare! Puiule de om, atunci când zâmbeşti ai Raiul în tine! Toţi oamenii sunt egali. Ne naştem şi murim lăsând în urmă nişte lucruri care uneori fac diferenţa. Poţi şterge deja normele fixe ce-ţi manipulează mintea. La Doamne e altfel. Fără etichete, fără judecăţi, fără lovituri cu piatra. Unul este mai liric, altul mai expresiv. Unul mai tăcut, altul mai timid. Nu măsura pe alţii cu palma ta. Înnegrind pe altul, nu te albeşti pe tine!

Carul care scârţâie e cel care ţine mai mult. Eu arăt bine când e întuneric şi de la depărtare. Când eşti fericit ţi se deschid ochii. Predicatul acestei poveşti este unul care se naşte acum. Mă aduce înapoi dorul. Nu îmi ajung clipele, zilele. Timpul nu mă salută, timpul se joacă, se alintă. Cu mine, cu tine.

Fâşia unui cer mângâie covoare de frunze care pier în umbra unui pas tăcut. Uneori avem nevoie şi de vise pentru a îndulci realitatea în care trăim. Pasiunea trebuie tratată cu maturitate. Experienţe mai puţin reuşite. Orgolii rănite. Managementul disciplinei. Poveşti de „of” şi de dor. Omitem foarte multe lucruri. Atunci când mai pierdem un meci, apar probleme de sănătate. Ştim cum să creştem. Cădem în şpagat pe două scaune. Ne doare. Cădem, ne ridicăm. Căutăm mici lucruri care să ne motiveze. Odată ce îţi alegi priorităţile deciziile tale sunt uşor de luat! Nimeni nu o să te înveţe ce e dragostea. Singur vei afla. O mie de fiori. O sută de culori. O mie de zări. Verde, soare, pământ, cer.

Când ne uităm la un chip necunoscut şi vedem în el pe fratele nostru, atunci se ivesc zorile. Facem lucruri pe care nu vrem să le facem. Lucruri rele din motive bune. Învăţăm. Alegerile greşite sunt alegeri greşite. Nu mai contează acum de ce le-ai făcut atunci. Dacă stai de vorbă prea mult cu ele te distrug pe interior. Şi nici măcar nu observi. Nici măcar în tablou nu e totul perfect. Se adună evenimente, au loc întâmplări. Idolatrizezi ceva sau pe cineva? Nimic nu se întâmplă pentru că tu depui eforturi. Nu ni se trimit lucrurile pentru care ne rugăm, ci cele de care avem nevoie.

Uneori boala intră cu sacul şi iese cu linguriţa. Omule, pe drumurile toamnei te vor duce încet sau rapid. Cu trupul pe scânduri şi la căpătâi o cruce strâmbă sau dreaptă. Eşti istovit şi în tihnă, uneori vrei să mori, dar te ridici iară. Fă o cruce mare, bea apă, trage aer în piept şi mergi înainte că înapoi ştii cum este. Dacă mori, iubirea cui o laşi?!… Visezi. Opreşti la o răscruce. Picuri în candelă untdelemn… Sărmanul de râsul tuturor, credinciosul tăgăduit, vrednicul de cinste oropsit, femei batjocorite, viteazul răpus de cel mărunt, cel fără prihană pedepsit, pintenii despotului, prostia doctor la deştepţi, strâmbul poruncind la drepţi etc. Unii ne muşcă de aripi, alţii ne calcă pe picioare. Fiecare dintre noi mai devreme sau mai târziu suntem luaţi peste picior. La ce îţi ajută? Ce ai câştigat? Cu ce ai pus capul mai uşor pe pernă când ai rănit, ai jignit, ai umilit? Asta e lumea!… Mergem înainte chiar dacă ne împiedicăm. Şi tu eşti ca mine, şi eu sunt ca tine. Când te-a înşelat cineva o dată, e de vină el. Când te-a înşelat a doua oară, eşti de vină singur.

Recunoştinţă. În inima celor blânzi odihneşte Dumnezeu, iar sufletul răzvrătiţilor, nemulţumiţilor, acrilor, este scaun diavolilor. Lepra obrăzniciei şi a nemulţumirii, a nerecunoştinţei, ne fac să fim mai prejos decât animalele. Hristos este cel mai mare Binefăcător al nostru. Nu uitaţi de „Mulţumesc, Doamne, pentru… şi pentru… şi pentru…”! Obrăznicia alungă harul lui Dumnezeu. Suferinţa, boala, durerea ne unesc. Starea de bine şi de sănătate, din păcate, adeseori ne desparte şi ne ierarhizează rece, pragmatic, dur. Vino, necazule, dar vino singur!

Roagă-te, bucură-te, fluieră, cântă! Să facem haz de necaz e brand de ţară. Românul e inventiv şi deştept. Râde din orice, se supără din fleacuri. Cineva spunea că ochii gării au văzut mai multe săruturi sincere decât starea civilă şi urechile spitalului au auzit mai multe rugăciuni curate decât cele ale bisericii. Românul se „aghesmuieşte” uşor, din orice. La români nuntă neplânsă şi înmormântare nerâsă nu există! Asta-i România şi mi-e tare dragă!

Hrisostom Filipescu

Anxietatea, gripa contemporană

20131017_120211

Dar dacă?!… Dar dacă ce?!… Dumnezeu ne-a iertat demult, de atunci. Noi nu ne-am iertat!…

În societatea contemporană, unde psihicul omului a devenit tot mai sensibil, este absolut necesar pentru fiecare din noi, nu doar pentru părintele duhovnic, să simtă şi să delimiteze unde este boală a trupului şi unde este boală a sufletului sau puteri ale întunericului.

Fricile, temerile din prezent se datorează unor fapte din trecut. Frica este o emoţie normală, necesară, atunci când individul se găseşte în faţa unui pericol iminent. Frica determină în acel moment la nivelul psihicului şi fizicului, o reacţie de alertă care mobilizează pentru a face faţă pericolului sau pentru a-l evita. Anxietatea este reacţia de frică patologică, de îngrijorare maximă care nu are un obiect. Tulburare. Subiectul are senzaţia că un pericol îl pândeşte, că ceva rău se va întâmpla lui sau celor din jurul lui. Scenarită. Creşterea bătăilor inimii, accelerarea respiraţiei, tensiune musculară, senzaţia de presiune la nivelul creierului, oboseală cronică, dificultăţi în relaţiile cu ceilalţi, sunt principalele manifestări somatice. Individul se îngrijorează că îşi va pierde minţile, că o afecţiune fizică se va instala, face previziuni negative ale viitorului, etc. Atunci când această stare durează mai mult de 6 luni şi atunci când activităţile cotidiene sunt afectate, este nevoie de un specialist. Nu trebuie să ne fie frică sau ruşine. Tratamentul bifocal, dacă este nevoie: medicamentos (anxiolitice şi antidepresive) şi psihoterapeutic (cognitiv, comportamental, psihanalitic), ne vor ajuta să ieşim din acea stare. Uneori este doar o slăbiciune a trupului şi o cură de vitaminele B, Mg, Ca şi o atitudine pozitivă, au făcut minuni.

Aproximativ 25% din populaţie suferă de anxietate. Se estimează că în viitor 1 din 5 oameni va suferi de uşoare boli mintale. Se pare că femeile sunt predispuse mai mult decât bărbaţii la aceste stări de apăsare. Chiar şi după vindecare există riscul recăderii şi să redevenim prizonierii propriei minţi. Studiile de specialitate afirmă că problemele cronice de anxietate se asociază şi cu alte boli. Aşadar, dacă bei alcool, nu îţi vindeci anxietatea. Dacă fumezi, nu scapi de anxietate. Dacă lucrezi exagerat ca să uiţi de…, nu ieşi din sevrajul sufletului şi a minţii tale. Receptorii din creier pot reacţiona şi la ceaiuri, la ieşiri în aer liber, exerciţii fizice, automotivare, atenţie comportamentală pentru a nu mai repeta tiparele şi scenariile ce ne duc în stări depresive, muzica, un animal de companie, rugăciune, spovedanie (baia sufletului şi minţii), împărtăşanie (medicament pentru suflet şi nu premiu), psihoterapie, exersarea unui hobby – pictura, sculptura, desenul, liniştea. Te ajuţi să-ţi fie bine. Nu putem schimba istoricul de viaţă al nimănui, dar putem schimba modul de gândire, tiparele vechi.

Cele mai multe frici sunt doar în mintea noastră. Frica patologică este o direcţionare greşită a imaginaţiei noastre. Gradare a emoţiilor. Surprindere. Din spaimă şi frică exagerată se poate ajunge şi la atacul de panică, ce durează între 10 şi 20 de minute. Fobie de spaţii deschise şi mulţimi. Claustrofobie. Senzaţie de sfârşit. Peste 15% din populaţie au atacuri de panică. Boli ale modernităţii. Majoritatea sunt mai frecvente în mediul urban.

Există anxietăţi şi anxietăţi. Sociale, urbane, rurale, vârste mici, adulţi. De exemplu anxietatea de separare între copil şi părinte, teama de abandon, o au şi copii. Fie ca e vorba de 3 ani, fie că e vorba de grădiniţă sau de şcoală. Sentimentul de nesiguranţă, de insecuritate. Nevoile afective ale copilului sunt diferite de la caz la caz. Începutul unei noi perioade de dezvoltare. Plângăcios, insistent, panicat, copilul nu înţelege întotdeauna noţiunea de timp, de „mă întorc imediat”. Drumul cel mai lung este de la urechi la inimă. Doza zilnică de timp petrecut împreună face diferenţa… Chiar şi rutina de la culcare. Alintături cu mami şi cu tati. Micile bucurii aduc armonie, echilibru, stare de bine, tihnă.

Axiome şi reguli pentru toată lumea, general valabile, nu există. Mici griji, mici probleme avem cu toţii, umflate sau nu. Unii oameni pot duce multă anxietate, alţii mai puţin. Revelaţie. Avem de lucru cu reducerea stigmei din partea societăţii româneşti vis-à-vis de tulburările psihice. Marginalizare, dificultate. Suferinţa se comunică. Nu eşti singur, nu eşti ciudat! Şi alţii au trecut prin ceea ce treci tu şi acum ei sunt bine. Şi asta e tot ce contează! Astăzi, nu ieri. Aşa cum cineva are probleme cardiace, renale, oncologice, tot la fel şi psihiatria este o ramură a medicinii, alături de neurologie şi altele. Criteriile subiective sunt cele ce ne dărâmă. Nu roşi degeaba, nu cei din jur îţi dau valoare, ci Doamne şi tu! Normal nu e nimeni. Normali, fireşti, naturali eram în Grădina Raiului şi vom mai fi în Veşnicie. Până atunci purtăm răni, vindecate sau nu. Argumentele nu vindecă. Când ne întoarcem cu faţa spre Dumnezeu ne recucerim starea de normalitate, pregustând bucuriile netrecătoare.

Sofisme. Tratăm viaţa ca şi cu drobul de sare. Sufletul şi trupul sunt în strânsă legătură. Bolile sufletului netratate devin boli ale trupului. Dacă tratăm doar organic, fără să tratăm şi sufleteşte, tratăm toată viaţa… Bisturiul, pastila, siropul, injecţia, nu sunt totul. Tratamentul se începe cu vindecarea sufletului. În anii durerii învăţăm să ne rugăm, învăţăm răbdare, învăţăm… Primenim sufletul. Actul medical trebuie să fie în strânsă legătură cu remediul duhovnicesc. Trăim vremuri în care medicul, psihiatrul şi psihologul trebuie să fie parteneri cu preotul duhovnic şi invers pentru vindecarea completă a pacientului.

Viaţa fiecăruia dintre noi oricând se poate schimba, dar trebuie să o ajutăm şi noi. Să ne plângem mai puţin şi să râdem mai mult! Viaţa e frumoasă, de noi depindem ce alegem să vedem din ea, lumina sau întunericul….Bucură-te suflete şi fii Viu! Doamne te iubeşte mult, chiar mai mult decât te iubeşti tu!

Dar dacă?!… Dar dacă ce?!… Dumnezeu ne-a iertat demult, de atunci. Noi nu ne-am iertat!…

Hrisostom Filipescu

Inimioară, ce mai vrei?!

DSCN1089

Dacă nu am fi trecut atunci prin acea experienţă, nu am fi astăzi unde suntem. Viaţa e aşa cum e şi trebuie să ne lovim ca să ne trezim. Nimic nu este întâmplător!

Rugăciune. Ochii sunt fereastra sufletului. De curând, cineva mi-a spus să fiu atent dacă o să plâng vreodată în public, pentru că se plânge cu artă! M-a buşit râsul instantaneu. Adică şi când plâng trebuie să fiu atent?! Prostii. Plâng cum vreau, râd cum vreau, zic. Măcar atâta lucru să pot face şi eu. Nu am nevoie de reclamă, imagine sau cursuri de antreprenoriat nici la râs, nici la plâns. Afaceri cu noi înşine pe hârtie în contract sau cu o strângere fermă de mână şi o privire profesională. Nu se găseşte totul în cărţi.

Un om informat este un om puternic. Totul este vremelnic. De ce să nu faci ceea ce simţi atunci când simţi?! Suflete frumoase. Trăieşte din inimă! Nimic nu va mai fi ca înainte. Eşti ceea ce alegi să fii. Dilemă. Se întâmplă lucruri. Cerem iertare, dăruim iertare. Eşecul ne învaţă că nu putem avea întotdeauna tot ceea ce vrem. Eşecul ne confruntă cu propriile noastre limite şi ne arată că nu suntem de neclintit. Şcoala smereniei. Locul de unde te ridici ca să mergi mai departe. Dacă nu am fi trecut atunci prin acea experienţă, nu am fi astăzi unde suntem. Viaţa e aşa cum e şi trebuie să ne lovim ca să ne trezim. Nimic nu este întâmplător! Lucruri inspiraţionale. Ne motivăm cu poveştile altora. Iubirea îmbracă o multitudine de forme. Contur între dojană şi încurajare. Să ne depăşim limitele e lucru mare. Căruţă de coincidenţe. Teama de singurătate, teama de ridicol, teama de moarte.

Sclipire în ochi. Molipseşte cu optimism. Împărtăşeşte şi celorlalţi curaj, bucurie, bine, frumos. Dă mai departe. Uneori nu ai această resursă întotdeauna pentru tine. Eşti aşa cum eşti. Uneori cu inspiraţie, alteori nu. Cum te percep oamenii e problema lor. Nu te mai raporta la măştile celorlalţi. Viaţa este cu suişuri şi coborâşuri şi vine un moment când trebuie să alegi serios. Şi îţi asumi alegerile. Sugestie. Se trage linie şi se plăteşte un preţ: pentru muncă, pentru agitaţie, pentru stres, pentru absenţa din viaţa unora, pentru vrute şi nevrute. Într-o fracţiune de secundă se pot întâmpla foarte multe. Circuit. Moment de pauză interioară. Experienţă. Introspecţie. Doamne-Doamne. Dumnezeu s-a născut simplu şi ne vrea simpli. Doar Dumnezeu ne poate judeca, nu oamenii! Când judeci, să te aştepţi să fii judecat cu aceeaşi măsură. Cronofagi. Energofagi. Priviri, cuvinte, tăceri. Muscă de o zi în faţa a tot ce înseamnă divinitate. Zece minute este un viitor îndepărtat. Suflare de viaţă, iubire, zâmbet, fericire absolută.

Raport cauză efect. Între smerenie şi umilinţă este o diferenţă uriaşă. La fel ca şi între milă şi compasiune. Fericirea ta nu înseamnă nefericirea celuilalt. Moment de declic. Transformare. Decât să trăieşti murind, mai bine să mori trăind. Fă cunoştinţă cu adevăratul tu şi nu fugi de tine. Una cu tot. Psihanaliză a stărilor, psihologia vârstelor, psihologia socială, metodologia cercetării, etică şi deontologie, etc. Libertate, nu încorsetare.

Nu sunt cititor, ci trăitor. Nu ţin minte formule, definiţii, teorii, tabele. Sunt prea complicate pentru mine. Eu am nevoie de cuvinte şi atât. Cuvinte izvorâte din Cuvânt, Logos. Sau tăcere izvorâtă din Sacru. Trăiesc prezent, aici, acum. Eroi cu nume sonore sau nu. Când oamenii te cred fericit şi tu crezi că nu eşti, ia-te după ei! Ploaia mea caldă de vară îmi mângâie simţurile. Sunt un tăciune ce luminează sau însemnează un perete al inimii. Sunt acolo când nici nu ştii că ai nevoie. Rănile mă dor. Scot tot gunoiul de sub covor şi fac curăţenie generală. Scutur, şterg praful, văruiesc, aşez lucrurile din nou, aerisesc în casa sufletului şi minţii mele. Fiecare zi e o bucăţică de drum… Merg pe jos şi mă simt bine în natură.

Hristos ne-a iubit pe toţi la fel. Nu putem fi Iisus, dar Îl putem avea ca model. Inimioară, ce mai vrei?! Eu vreau să am linişte, nu dreptate. Te iubesc până la fluturi şi înapoi!…

Hrisostom Filipescu

Ştiu că nu ştiu nimic!

poze

Vorbim, dar nu ne auzim. Ne privim, dar nu ne vedem. Ne atingem, dar nu ne simţim. Oameni pleacă, oameni vin în viaţa mea…

Orizontul dansează în tremurul inimilor. Adeseori sunt mult prea naiv. Ştiu! Am 1001 defecte, dar în ochii măicuţei mele sunt cel mai bun copil, darul ei dăruit de Dumnezeu. Şi asta e tot ce contează. Viaţa este alcătuită din multe ingrediente. Dacă nu ai tot ce îţi trebuie, va trebui să improvizezi. Balada aceea carpatină cu gene ude o merit. Noapte senină. Cerul meu cu mii de stele. În privire lună plină, lumină. Clopot drag ce nu poate fi întins pe pâine. În viaţă mai luăm masa pe o scândură noduroasă, aşezaţi pe o piatră rece. Soarele iese şi astăzi să vadă zâmbetul meu, zâmbetul tău. Soarele încălzeşte încet străzile. Jocuri de priviri. E atât de frumoasă liniştea! Refrenul inimii…

Simfonie. Numai Tu, Doamne! Te plimb printre visele mele pe covorul de cetină. Parfum ce îmi inundă toate simţurile. Când nu mai visăm, murim. Mai rămâi, nu pleca! Ferestrele rămân deschise în casa sufletului meu. Te ştiu de dimineaţă. Cu Tine am făcut primii paşi. Doamne, când taci le zici bine, dar când le vorbeşti le zici şi mai bine. Suferinţa implică suflet. Boala implică trup. Diamante. În drumul vieţii nu e greu să treci prin ceva, greu e să-ţi revii la loc. Ori te întorci către tine şi nu mai ieşi, ori te întorci spre Dumnezeu cu toată fiinţa ta. Ne îndreptăm către lucruri pe care nu le credeam înainte importante. Ne decantăm. Ne înconjurăm de lucruri mult mai curate, mai luminoase, mai frumoase. Perioade şi perioade. Vibrăm într-un anume fel unii cu alţii. Luăm partea bună din lucruri, din situaţii. Găsim resurse să ne adaptăm. E o lecţie ce trebuie să o învăţ şi merg mai departe cu credinţă. Apanajul inteligenţei. Natura îşi cere drepturile.

Sunt momente când nu mai am nici o vorbă la mine. Sunt o scrisoare necitită, mereu împăturită. De unii ţinută la piept, de alţii lăsată pe masă sau într-o carte groasă. Slove nemuritoare. Când mă ating florile, mă cutremur. E ca sărutul lui Dumnezeu. Petale pe chip, petale pe inimă. Umbra lor adună filele paginilor vieţii mele. Viaţa nu este numai fericire. E un amestec de alungare şi venire a iubirii, de urcuş şi cădere, de naştere şi moarte. O ardere în focul smereniei. Vorbim, dar nu ne auzim. Ne privim, dar nu ne vedem. Ne atingem, dar nu ne simţim. Oameni pleacă, oameni vin în viaţa mea. Merg cu bine, rămân cu bine. Amintiri. Picătură căzută pe pământ…

Arabii au ca monedă de schimb petrolul. Românii au ca monedă de schimb cultura. Îi povestesc lui Doamne ce înseamnă pentru mine, acum, dor…

Vorba olteanului: las-o încurcată, bine că-i vie!

Hrisostom Filipescu

„- Ce faci părinte? – Cad şi mă ridic!…” (Pateric)

DSCN6448

Într-o casă mică poate încăpea tot atâta bucurie ca într-o casă mare. Bucură-te de lucrurile mici, căci într-o zi, privind în urmă, ai să descoperi că au fost lucruri mari. Cea mai bună zi este ziua de azi! Cărarea vieţii e frumoasă. Fii liniştit.

„Domnul îl iubeşte mult pe păcătosul care se pocăieşte şi îl strânge cu drag la pieptul Său zicându-i: Unde ai fost până acum copilul Meu? De multă vreme te aştept!”(Sfântul Siluan Athonitul)

Dumnezeu întotdeauna ne numără ridicările şi nu căderile. Niciodată nu o să ne întrebe Doamne de ce am căzut; fiindcă ştie, înţelege, simte, Îl doare, Îi cade o lacrimă… Pentru tine, pentru mine, de şaptezeci de ori câte şapte… Dumnezeu o să mă întrebe de ce am rămas la podea, de ce am descurajat, de nu m-am ridicat din mocirlă?! Dar mâine cad iar… Din nou să mă ridic! Important este ca atunci când vine moartea să mă găsească în ridicare, şi nu în cădere. Să nu divorţez de Hristos! Să aleg fiu în braţele lui Doamne, chiar şi în iadul din mine…

Adevărul nu trebuie gândit, ci văzut, trăit, experimentat. Poetul Nichita Stănescu are un vers memorabil: „prietene, cum arată albastrul tău”?! Albastrul tău poate fi diferit de albastrul meu. Albastrul tău e mai deschis, al meu poate e mai întunecat. Nuanțele, luminile și umbrele, nu trebuie să fie motiv de ceartă, ci prilej de comuniune. Chiar sunt curios să-mi povestești despre albastrul tău! Să căutăm lucurile care ne leagă, ne unesc și nu cele care ne separă. Există atâtea culori câţi oameni sunt, atâtea vederi. Poţi să nu ai ochi frumoşi, dar o vedere frumoasă. Ne luăm zborul ca un avion de pe aeroporturile inimii sau minţii, doar dus sau dus-întors. Privirea şi simţirea low-cost. Da, rugăciunea este judecata înainte de judecată. Singurul Cuvânt care nu înşeală este cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce Bogdan spune despre Sebastian, spune mai multe despre Bogdan decât despre Sebastian. Ţine minte! Teama de eşec este ca un balansoar, ne ţine ocupaţi, dar nu ne duce nicăieri. Orice om poate fi iubit, iar credinţa nu este nimic altceva decât un act de iubire. Ei sunt tu şi tu eşti eu. Ne suntem unii altora oglinzi.

Vorbitul despre trecut nu este trăitul despre trecut. Nu stăm în fotoliu şi ne întrebăm „ce-ar fi fost dacă…”?! Cu respect şi dragoste facem referire la trecut. Ofrandă, bucurie. Dacă nu putem merge mai departe este pentru că suntem blocaţi într-un trecut pe care nu îl mai putem schimba şi ne este greu să acceptăm, să iertăm, să binecuvântăm. Fericirea este o cale, nu un loc.

Ştim că nu ştim nimic. Suntem inundați de știri. Ştiri în neștire. Viața e o știre, moartea e o știre. Când renunţi să mai vrei să ştii tot, atunci te uneşti cu Cel care cunoaşte Totul! Cele mai multe certuri provin din faptul că oamenii nu îşi exprimă propriile gânduri şi le interpretează greşit pe altora. Paradigmă a comunicării. Conexiuni neurologice învăţate. Tipare, scenarii. Când privim pe cineva să privim prin ochii iubirii. Lucrurile măreţe se fac, de obicei, cu riscuri foarte mari. Ce crezi, ce faci şi ce spui, când sunt în armonie înseamnă că eşti fericit.

Unii fac hematom pe creier, alţii pe suflet. Dacă nu e extras la timp se poate muri. Lumea este plină de inimi amanetate. E viaţa ta şi te plimbă ca într-un joc. Eu ştiu ce vreau de la viaţă şi nu mă ascund de mine. Furtuni, minciună, adevăr, capul în nori. Am ales să iubesc. Nu îmi las inima pe jos ca să nu ştiu pe unde s-a dus. Îmi reînnoiesc primăverile ce niciodată nu secătuiesc. Unii spun că ştiu prea multe lucruri pentru vârsta mea. Nu le-am citit sau le cunosc, le-am trăit. Şi mai am încă de trăit, de învăţat, de dăruit. Dragostea este cel mai bun răspuns le întrebările vieţii. Dragostea nu se măsoară în cuvinte, ci în fiecare zi se simte. Sunt o rază de soare și nu mai vreau să opresc timpul. Nu zâmbesc ca la poză. Ce faci bine te va ajuta și ce faci rău se va întoarce împotriva ta. După încercări ești mai puternic. Experiența te va ajuta. Mergem înainte indiferent dacă ziua a fost dulce sau amară. Lumea vrea fapte, nu cuvinte deșarte. Nu vreau să fiu altcineva. E viața mea și mă bucur de ea!

Nu mai stau la pândă la intrarea în inima mea. Nu tai bilete. Nu pun întrebări. Sunt o cetate întărită, fortăreaţă construită din pietrele mici şi mari ale vieţii. Zâmbesc pufos şi moale, cald şi dulce tuturor. Eu am desenat acest zâmbet de copil pe chipul meu. Poartă multe în spate. Au trecut ani… Cândva a fost greu ca pietrele de moară, acum e uşor şi firesc aidoma unui fulg de nea jucăuş.

Oricine are loc în sufletul meu. Inima mea încă mai bate, ajutată de pastile sau nu. Şi va mai bate mai departe în inimile altora după ce nu voi mai fi. Nu am refugii când visez. În ziua ce vine va fi mai bine. Am drumul meu asumat şi nu mai pun la propoziţiile vieţii semn de întrebare încordat, ci puncte de suspensie timide sau un înălţător semn de exclamaţie. Mă bucur de viaţă ca un copil ce face primii paşi! Nu mai zic nici un cuvânt. Înțelepciunea vieții e simplă; fă ca pe unde ai trecut să fie mai bine ca înainte!

Dacă te aştepţi ca lumea să fie corectă pentru că tu eşti corect, te păcăleşti singur. Este ca şi cum ai aştepta ca leul să nu te mănânce pentru că tu nu l-ai mâncat. Poţi să treci surâzând prin toate alături de Doamne. El simte şi înţelege toate, toate, dincolo de cuvinte.

Te iubesc pentru că nu ştiu altă cale! Nu uita că eşti Iubire, Lumină, Viaţă, Bucurie, candidat la Sfinţenie, Cetăţean al Raiului! Îţi sărut inima şi torn cărbunii dragostei acolo…

Într-o casă mică poate încăpea tot atâta bucurie ca într-o casă mare. Bucură-te de lucrurile mici, căci într-o zi, privind în urmă, ai să descoperi că au fost lucruri mari. Cea mai bună zi este ziua de azi! Cărarea vieţii e frumoasă. Fii liniştit.

Plecat după fluturi, zăpadă, vată pe băţ. Revin repede…

Hrisostom Filipescu

Ecou…

DSCN8132

Într-o zi
i-am şoptit
tatei,
zâmbind,
că voi ajunge
să scriu
cu raze de soare
în sufletele
oamenilor.

 

 

Într-o zi,

i-am spus

tatei

să îmi arate norii.

 

 

Să poposim

pe ei,

sub

şi în ei,

urmărind

zborul cocorilor.

 

 

Să aşez acolo,

la umbra lor

mângâierile

şi dulcea

alintare

a mamei,

ce acum

leagănă

amintirile.

 

 

Într-o zi

i-am şoptit

tatei,

zâmbind,

că voi ajunge

să scriu

cu raze de soare

în sufletele

oamenilor.

 

 

De sub

tâmpla timpului

voi trimite

vise

în triluri

de ciocârlie

pe ogorul încins.

 

 

Într-o zi,

icoana timpului meu

va călători

pe cărările tale,

semănând

neuitarea…

 

 

Hrisostom Filipescu

„Bogdan, să fii vesel şi să râzi mult! Te iubeşte mult mama!”

553820_407627705951514_761532496_n

Pentru mama am rămas tot puiul ei şi aşa va fi mereu oricât de multe urme vom avea pe frunte sau viaţa ne va ninge părul. Cât timp ne trăiesc părinţii, noi suntem copii. Şi e firesc să fie aşa.

Zi cu bucurie. Am slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și în pomelnicul inimii mi-am adus aminte de chipuri dragi. Ca în fiecare an de Sfântul Ioan Botezătorul îmi sun mama, Ioana, să-i transmit gândul meu de bine. De fiecare dată amândoi ne aducem aminte, şi de ziua ei şi de ziua mea, de lucruri din trecut. Pornind de la lucruri simple, cum mi-a ales numele Bogdan (dăruit de Dumnezeu), apoi şi Sebastian (că era un copil la maternitate Sebastian grăsunel şi i-a plăcut) şi de ce a uitat să-mi pună Petru sau Pavel pentru că sunt născut pe 29 iunie de prăznuirea lor. Apoi eu îi spun de noul meu nume, Hrisostom, de la Sfântul Ioan Hrisostom (Gură de Aur) şi cât de mult îl iubesc şi câte lucruri din copilărie ne leagă; am avut mame singure ce au ales  să-şi crească puiul, dăruind, dăruindu-se… La mama mea, mai târziu, s-a mai schimbat povestea de viață… Restul le știe Doamne mai bine. Râdem, suspinăm, visăm, ne bucurăm, povestim ce a mai gătit, ce am mai scris pe papirusul vieții, popasurile și hopurile, dacă am mâncat, dacă m-am îmbrăcat, dacă am răcit, vrute și nevrute. Așa e mama, grijulie! Pentru mama am rămas tot puiul ei şi aşa va fi mereu oricât de multe urme vom avea pe frunte sau viaţa ne va ninge părul. Cât timp ne trăiesc părinţii, noi suntem copii. Şi e firesc să fie aşa.

Mama e cea care mereu spune: „lasă că o să treacă şi mâine o să vezi că o să fie mai bine”! Mama e cea care încurajează, mama e cea care sărută orice rană, mama e cea priveşte înainte şi oferă o bucurie, un zâmbet cald și autentic, un cuvânt miezos, o mâncare bună, o mângâiere. Mama e cea care aduce lumină. Mama e minunată! Există câte o mamă pentru fiecare copil şi acea mamă i se potriveşte cel mai bine pentru că simte instinctiv lucrurile pe care i se întâmplă. Odată, demult am fost o singură fiinţă şi de aceea purtăm cu toţii o fărâmă din inima mamei. Mama nu îşi abandonează visele. Nu renunţă să facă ceva cu darurile ce le-a primit. Creşte, învaţă alături de puiul ei. Mereu, mereu. E un izvor nesecat.

De la mama ştiu o mulţime de lucruri: să nu uit să fiu om, să iubesc fără să aştept la schimb, să iert pentru liniştea mea, să ajut pe oricine, să mângâi fără greață orice rană a sufletului sau a trupului, să rabd valurile şi provocările vieţii pentru că după orice noapte vine şi zi, şi după orice ploaie apare soarele. Tot mama m-a învăţat să gătesc orice fel de mâncare, să spăl, să calc, să fac curat, să fiu gospodar şi independent, să nu depind de nimeni niciodată şi să nu aştept nimic din exterior. Să muncesc și să mă ridic singur, fără compromisuri. Decât să înting în unt și să mă uit în pământ, mai bine înting în sare și mă uit la soare! Ştiu ce înseamnă şi subţire şi gros, şi puţin şi mult, şi zâmbet şi lacrimă, încă de mic. Mama m-a învăţat că mulţumitor şi fericit nu mă face ceea ce am în pungă, ci ceea ce am în inimă şi să nu îmi fie frică de nimeni şi de nimic, decât de Doamne! Mi-a spus mereu că sunt puternic, deştept şi frumos: „Mami te iubeşte, viaţa este frumoasă, tu eşti iubire!” Nu am nevoie de ceva sau de cineva ca să iubesc. Iubirea este mereu în mine şi radiază ca un soare. Iubirea topeşte totul, iubirea vindecă, iubirea umple tot golul. Secretul este iubirea şi este în fiecare, doar că nu vrem să o vedem, să o atingem, să o simţim.

Când am început drumul şcolilor de teologie mama mi-a dăruit scris pe un suport în gravură un text testament: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” (I Cor.13, 1-8) Așadar, de trei lucruri avem nevoie: întâi de dragoste, al doilea de dragoste, al treilea dragoste. Vai mie dacă nu iubesc!

Sunt multe de spus despre mama. Niciunul dintre noi nu ar putea epuiza toate cuvintele şi gândurile ce înveşmântează fiinţa cea mai dragă de pe pământ. Am mai scris cândva un material mamei, dar mereu simt ca ar mai fi ceva de zis. Cuvintele nu-mi mai ajung acum. Restul le va spune inima… La mulţi, buni şi frumoşi ani iubită mamă!

Nu pot încheia aceste gânduri de gratitudine către maica mea, icoana vieţii mele, decât cu un cuvânt de-al ei: „Bogdan, să fii vesel şi să râzi mult! Te iubeşte mult mama!”

Sărută-mi Doamne sufletul, aşa cum odinioară mama pupa buba, ca să nu mă mai doară!…

Hrisostom Filipescu