Ecou…

Într-o zi
i-am şoptit
tatei,
zâmbind,
că voi ajunge
să scriu
cu raze de soare
în sufletele
oamenilor.

 

 

Într-o zi,

i-am spus

tatei

să îmi arate norii.

 

 

Să poposim

pe ei,

sub

şi în ei,

urmărind

zborul cocorilor.

 

 

Să aşez acolo,

la umbra lor

mângâierile

şi dulcea

alintare

a mamei,

ce acum

leagănă

amintirile.

 

 

Într-o zi

i-am şoptit

tatei,

zâmbind,

că voi ajunge

să scriu

cu raze de soare

în sufletele

oamenilor.

 

 

De sub

tâmpla timpului

voi trimite

vise

în triluri

de ciocârlie

pe ogorul încins.

 

 

Într-o zi,

icoana timpului meu

va călători

pe cărările tale,

semănând

neuitarea…

 

 

Hrisostom Filipescu