Scrisoare din exilul minţii şi al inimii mele…

DSCN4679

Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără…

Vine un anotimp în viaţa fiecăruia când se schimbă toate poveştile. Facem pace sau ne răzvrătim la ceea ce ni se întâmplă?! Nu trebuie să ne plângem, ci să ne îndreptăm mintea şi inima. E nevoie să ne schimbăm viaţa zilnic. Suferinţele, durerile, ameninţările de orice fel ne purifică. Doamne vine şi mângâie inimile prigonite, nedreptăţite. Mila Domnului ne urmează oriunde, oricând. Dorim sfinţenia, ontologic. Asta e foamea şi setea omului după desăvârşire, după har, după Duhul Sfânt, după Doamne, după îndumnezeire. Toţi sfinţii au suferit în felurite chipuri (dureri, ameninţări, cercetări, judecăţi, calomnieri, intrigi, ocări, dispreţ, insulte, batjocuri, temniţe, săbii ascuţite, lanţuri, cete de duşmani, priviri tăioase, rânjete mascate în miere veninoasă), până au dobândit cununa răbdării. Examene ale vieţii, curăţire. Le depănăm mai târziu în minte şi ne bucurăm de amintirea lor, în linişte şi cu detaşare.

Fericiţi sunteţi voi, sfinţilor, de trei ori fericiţi. Fericiţi sunteţi că v-aţi făcut în toată lumea prieteni, voi, care sunteţi iubiţi şi de cei de departe şi de cei de aproape. Şi astăzi, şi mâine şi în veci de veci. În tot pământul, până la sfârşitul veacurilor, se cântă faptele voastre minunate, răbdarea voastră, chinurile, jertfa, nedreptăţile ce le-aţi suferit, mucenicia, cuvioşia, mărturisirea, arhieria. Unii, la prezenţa voastră, au scrâşnit din dinţi. Şi atunci şi astăzi mai fac asta. Din păcate, şi Hristos, din iconomie, dacă ar mai veni odată pe pământ oamenii L-ar mai răstigni, iar şi iar… Poate nu pe faţă, poate în ascuns, poate pe la colţuri. Aceleaşi uneltiri, acelaşi om plin de răni, aceeaşi minte acoperită de întunericul orgoliilor. Nu am înţeles, Doamne, nici după 2000 de ani, Porunca Iubirii.

Oamenii încă mai sunt însetaţi de sânge, de violenţă, de ură. Ştampilele încă mai pecetluiesc subiectiv vieţile într-o ruletă rusească. Stiloul lasă urme pe pagina neplânsă, nesimţită, neiubită. Tulburare, frământare, inimi răvăşite. Cruzime şi securitate. Intrigi bizantine, diplomaţii apusene. Managementul situaţiilor de criză între tradiţie şi postmodernitate. Analiza discursului şi imaginea sistemului internaţional contemporan. Protocol, lobby în toate domeniile. Strălucirea se termină cu primul strat de praf. Îmi ţin cuvântul şi vorbesc când îmi vine rândul. Şi nu e compromis! Cu cât ne răzvrătim mai mult cu atât mai mult ne depărtăm de centrul fiinţei noastre… Se întâmplă ceva când puteam să judecăm şi nu am făcut-o, când puteam să ne răzbunăm şi nu am făcut-o, când ego-ul moare şi învie. Atunci răsare un adevăr, o prezenţă, o linişte. Canalul spre revelaţie.

Conştiinţa nu s-a urcat la cer, ci a adus cerul în ea. Sau nu. Logica lui Hristos, privirea lui Hristos, iertarea lui Hristos. Bunătate. Dragoste. Liră. Deplină armonie. Nimic nu e mai dulce ca dragostea. Şi pe pământ, şi în cer. Ajutorul lui Dumnezeu vine acolo unde este dragoste, nădejde şi credinţă. Suflet frumos, fii cuminte! Prietenia este leacul vieţii. Îmi jertfesc dreptatea, de dragul păcii, de dragul liniştii şi al comuniunii… Fac pace cu tot ce se întâmplă şi accept mesajul, lecţia.

Orice greutate din viaţa noastră are dreptul să vină, dar nu are dreptul să rămână. Risipiţi norul tristeţii şi alungaţi teama! Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul sau mintea, ei nu pot ucide sufletul! Bucuraţi-vă şi vă veseliţi în Domnul! Fiţi curajoşi, fiţi tari în credinţă! Sufletele noastre se îmbrăţişează în Iubire sfântă. Ne întâlnim în rugăciune.

Aşa e în viaţă: unul are de toate, altul nu mai poate de trudă. Cea mai mare furtună este cea a tulburărilor dintre suflet şi minte. Buimăceală. Cu mintea veche judecăm, dar cu mintea nouă iertăm şi binecuvântăm pe cei ce încă nu simt „metaforele negustate” ale vieţii. Mulţumesc! Te iubesc! Iartă-mă!

Alfa şi Omega. Mai sunt multe de văzut, mai sunt multe de trăit. Mâinile îmi sunt reci, dar inima e caldă. O inimă deschisă ştie ce are de făcut şi deschide şi alte inimi. Aleg să rămân în pace şi să binecuvântez experienţa, persoana. Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără… Am o bucăţică de iubire în buzunar. O împart cu voi, cu toţi.

Hrisostom Filipescu

Anunțuri

7 păreri la “Scrisoare din exilul minţii şi al inimii mele…

  1. Pingback: Prietenia este leacul vieţii | Taina Căsătoriei

  2. Raiul i l aflam in iad- in fundul iadului strigam ca nu mai putem! Acolo stam si renuntam la parerea ca noi putem face ceva- acolo ne dam seama de micimea si de incapacitatea noastra- acolo realizam ca nefericirea are o cauza interna- ca bolile sunt boli ale sufletului si ca acel”sunt sanatos” dar nu ma simt bine- wste un adevar! Un adevar tragic- dur- un adevar zguduitor: „nu ce vine dinafara omului i l spurca, ci ce vine dinauntru lui!” Simplu- o fraza- nu ti trebuie nici o facultate si doctorate sa intelegi de ce sunt oamenii bolnavi- nici o scoala- nimic! Mintea simpla a unui taran, instinctele lui- iti spun ceea ce d zeu ne a spun noua- demult- tare demult! Insa soarta romaniei de cadere si chin va fi un purgatoriu bine pregatit si permis din care multi nu vor scapa- insa cei care o vor face- trecand prin iad(dorinte de sinucidere..etc) se vor putifica la un nivel la care nu ar fi ajuns niciodata. Am ales romania sau d zeu a ales o pentru noi! Din strafundurile iadului si nefericirii am avut putearea sa strig: ajuta ma! Si eliberarea pe care o simti, fericirea si impacarea- cand lasi acest control imaginar al vietii tale- mentalitatea de manager de cariera- descoperi o pace a emisferei drepte a creierului care e cea care te apropie de divinitate- si acolo e doar liniste:) si tu! Cred in Bine si n triumfarea Binelui si n iubirea de oameni, cred in d zeu pentru ca nimeni nu ar fi putut sa le aseze mai bine- si are el o logica a lui prin care putifica si ultima piatra de pe aceasta planeta! Se zice: razbunarea este a mea! E a lui! Nu a noastra! Si asa cum le aseaza el- nimeni nu le ar fi pus mai bine- si inca are prea multa mil pt noi, pacatosii- prea multa uneori!

    >

    Apreciază

  3. Din pacate,nu pot sa dau raspuns acestei scrisori,deoarece,atat mintea cat si inima mea,sunt exilate.
    Toata IUBIREA,tot RESPECTUL, toata CONSIDERATIA.Fiti binecuvantat sfintiia voastra.

    Apreciază

  4. Nici nu mai era nevoie sa mai scrieti ceva, parinte….Fotografia pe care ati ales-o ca „titlul imagistic” e atat de graitoare….Imaginea, ca si muzica, sunt limbaje universale….ca si cel al iubirii, nu?
    O bucata de gheata care se topeste, incet, incalzita de razele de soare, alunecand usor spre pamant,… ce putea evoca mai bine inima care se topeste sub „caldura” dragostei lui Dumnezeu???

    Apreciază

  5. Pingback: SCRISOARE DIN EXILUL MINŢII ŞI AL INIMII MELE…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s