Prietenii, ambasadorii inimii

DSCN4363

Prietene, dacă ne uităm spre aceeași stea, vom fi veșnic împreună!…

Când am intrat în mănăstire cineva mi-a spus câteva cuvinte care mi-au dat mult de gândit: „Frate Sebastian, să nu te răneşti! În mănăstire pe unii îi aduce Dumnezeu, pe alții îi mână durerile lumii, iar pe alții îi plimbă diavolul ca să-i tulbure pe ceilalți. Uneori călugării vin fără să se cunoască, trăiesc fără să se iubească şi mor fără să se plângă!…” Nu se poate! Şi am arătat asta: am cunoscut, am iubit, am plâns. De fapt cunosc, iubesc, plâng. Mă împărtăşesc mereu din oameni în care se oglindeşte chipul Chipului. Și mă minunez de Omul frumos! E drept, cinci degete avem la o mână şi nu seamănă între ele, darămite oamenii aparent străini. Deosebiri în educaţie, medii şi trăiri. Nici fraţii nu seamănă în totalitate. Adeseori sunt caractere complet diferite. Carevasăzică oricine își poate da cu părerea, dar nu oricare părere e bună pentru mine. Pentru alţii poate că da.

 Pe spinarea sufletului se cară mereu crucea vieții. În această viață inima noastră cântă diferite armonii – încordate sau line, vii sau adormite, întunecoase sau luminoase, pline de valoare și sens ori goale și reci. Glorie sau abis. Întotdeauna în spatele oamenilor mari, sunt alți oameni mari.

Dumnezeu l-a creat pe om pentru a fi în comuniune cu cei din jur. Orice om simte nevoia să se povestească. Până și cultura, civilizația nu poate exista dacă nu comunică. Ce minunat este când rezonăm în iubire! Simțim cu toții pe orizontală criza de valori, economică, de cunoaștere. Ieșirea din orice fel de criză se poate face fiind împreună, în armonie, ansamblând toate trăirile noastre, pe verticală, spre Dumnezeu. După unele gândiri filosofice, în viață suntem orbii care pipăim elefantul. Unul zice că e arbore, altul că e os, altul că e ceva mare, altul că e o coadă, altul că e… Fiecare simte altceva. Însă orice element are relevanța sa și trebuie să plece fruntea celuilalt, căci toți au o contribuție la sistem.

Se vorbește mult astăzi despre unificarea limbajului, despre empatie și armonie, dar același om care astăzi sfințește locul, același om mâine pervertește interpretarea, vorbind cuvânt despre cuvânt, despre cuvânt. Oricât se vrea a fi omul un creator desăvârșit, un mare arhitect al universului, el rămâne totuși măsura tuturor posibilităților. Omule, cunoaște-L pe Dumnezeu și te vei cunoaște și pe tine însuți ! Ești un microcosmos din Macrocosm. Când vibrează un colțișor de lume, toată lumea vibrează. Invizibilul din noi determină vizibilul. Arunci piesele unei mașini dintr-un avion dar până jos nu se ansamblează singure în mașină, este nevoie de un Creator.

Secrete, şoapte, destăinuiri, durere, lacrimi, împăcări, amintiri, bucurie, iubire, iertare. Prietenia, cel mai liber sentiment uman, e o continuare a prezenţei lui Dumnezeu în viaţa oamenilor. Prietenii ne arată lumina când vedem întunericul, ne zâmbesc când toţi în jur se încruntă, ne şterg lacrimile, ne mângâie capul şi ne sărută fruntea. Ne oferă batista, ne șterg obrajii cu dosul palmei, ne invită la dans. Prietenii te acceptă precum soarele, oceanul, luna, arborii, pământul. Omule fii fericit că Eşti!

Bucuria omului e Omul. Oamenii se caută unul pe celălalt pentru a comunica, pentru a-și deschide sufletele, pentru a suspina și a se bucura împreună, pentru a fi în comuniune. Într-o relație de prietenie fiecare primeşte sau dăruieşte câte ceva, uneori mult, alteori puțin. Fiecare om este unic şi frumos.  Prietenii nu întreabă, ci aşteaptă şi cred în acea lumină din noi. Şi primesc răspunsul, căci înţelegerea vine de la sine. Învaţă, iartă şi acceptă omenescul, onestitatea, naturaleţea celuilalt. Inima deschisă dăinuie. Prietenia iubeşte fără condiţii, vorbeşte fără intenţii, dăruieşte fără motive şi ţine la cineva fără explicaţii.

Când culegi roadele prieteniei și le așezi la păstrare? Atunci când nu mai e nevoie să ne spunem nimic, ci doar să ne bucurăm că suntem. Chiar şi în tăcere, dialogul inimilor nu are nevoie de condiţii, ci doar de bucuria de a dărui, de a împărtăşi. Prietenia se construieşte încetul cu încetul, cărămidă cu cărămidă, din soare şi ploi ale inimii, din bucăţele de timp petrecute împreună.

Ne este sete să fim ascultați, ne este sete să fim iubiţi. Prietenia, dragostea nu îmbătrânesc. Ele înseamnă credință, sprijin, înțelegere, mângâiere. Prietenii sunt curcubeul de după ploaie. Inimile vibrează la unison. Prietenia nu se sfârşeşte când nu mai ai ce să împarţi, ci abia atunci începe. A dărui din tine este cea mai bună formă de comunicare.

Nu poți vedea cu claritate o situație atât timp cât tulburi apa. Când ai probleme înseamnă că atunci Dumnezeu te iubește şi mai mult. Când ești „căldicel” Dumnezeu te lasă de capul tău. Dumnezeu vrea să-ţi dăruiască mai multe bunătăţi decât ceri tu. Cine îl are pe Dumnezeu, acela este fericit!

Există o singură artă creștină, care nu-i nici gotică, nici romantică, nici barocă, e arta de a purta crucea. Prietene, dacă ne uităm spre aceeași stea, vom fi veșnic împreună!…

ieromonah Hrisostom Filipescu

Anunțuri

4 păreri la “Prietenii, ambasadorii inimii

  1. Dumnezeu,i-a facut pe oameni incompleti tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul.Orice om,e un dar,potential pentru noi,cu care ne putem imbogati.Suferintele sunt dureroase ,ptr orice cauze, ca omul iubind se deschide si devine profund miscat la nevoile altora, si atunci,incaseaza loviturile directe in profunzimea fiintei.Fericirea se munceste in fiecare zi,iar in fiecare zi e un urcus continuu,o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre.DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE PE TOTI, CU TOATA SPLENDOAREA IUBIRII SALE!.Din celalalt colt al lumii,va imbratisez.Maria.V.

    Apreciază

  2. Sfinte Sebastiene, alergam catre al tau ajutor, fiind uimiti de aleasa ta mucenicie fii alaturi de noi in suferinte si nevoi si primeste rugaciunile noastre pe care ti le aducem din toata inima”:citat din acatistul sf sebastian.Icos 5,,MARIA.V.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s