Dacă…

20140505_162052

Fericirea ta e un zâmbet, a ei e o floare, a lui o strângere de mână, a mea un cuvânt şi tot aşa. Emoţia e aceeaşi, veşmântul e diferit.

Oamenii se schimbă, clipă de clipă.  Așteptările de la ceilalți sunt cele ce ne istovesc liniștea.

Bine ar fi să înţelegem că sunt oameni care nu vor să ofere. Nici gând, nici cuvânt, nici emoţie. Ești liber, doar că nu îți dai voie. Încă te mai gândești că e un șiret desfăcut și dorești să-l legi. Și rămâi în lanț, în bucla proprie. Dar sunt pantofi care nu au nevoie de șiret. Sau poate că e o perioadă când mergi desculț. Renunță la tot ce a fost și fii atent la ce va fi. Te ghemuiești pe covor în fața  sau la ușa celuilalt. Nu e târziu în tine. Iubirea adevărată nu poate fi controlată. Iubești și atât. Din greșeli se învață, nu din teorii. Insistăm când e negru sau gri până se face alb. Pe interior sau pe exterior. Ne privim și înțelegem ce avem nevoie fără cuvinte.

Te arunci în focul sacru al vieții, te ridici peste fumul tăciunilor arși în lecțiile tale. Cum ai reușit să treci peste ziua de astăzi vei trece și peste ziua de mâine. Redescoperă valorile. Găsește sensul vieții, restul sunt detalii. Suntem pelerini prin lumea aceasta în drum spre cetatea eternă. Invitație la calm, la igiena gândurilor, la încredere în Dumnezeu, Cel care poartă de grijă tuturor. Trăiește în prezent. Timp, aplecare, suport. Ieși din cutie și din soluțiile celorlalți. Decupează soluțiile potrivite sufletului tău, creionate pe cartonul experiențelor tale.

Dragostea crește din dragoste, nu din spatele întors. Uneori un „prea devreme” poate strica totul. La fel și un „prea târziu” poate hrăni un orgoliu. Ai răbdare să te coci. Iar când primești lecția nu te necăji. Vei înțelege mai târziu mesajul. Lasă să treacă. Învață și mergi mai departe. Viața este frumoasă dacă privești din unghiul potrivit. Nu există o rețetă a fericirii. Fericirea ta e un zâmbet, a ei e o floare, a lui o strângere de mână, a mea un cuvânt şi tot aşa. Emoţia e aceeaşi, veşmântul e diferit. Astăzi ce-ai făcut pentru tine, pentru sufletul tău? Drumurile tale duc și spre Hristos? Dumnezeu pune în traistă, dar e nevoie să o ținem și noi deschisă.

Viața mea este întâlnirea dintre barca mea și oceanul vieții. Dezamăgirea și amărăciunea nu ne copleșesc. Eșecul doare, dar nu e un factor paralizant care să te facă să nu poți merge mai departe. Greșeala este un ocol temporar, nu o fundătură. Este profesor, nu gropar. Este întârziere, nu înfrângere. Lacrimile duc cu ele durerile departe de suferință. Unii plâng mai târziu, alții plâng mai devreme. Dar oricum ar fi, toți plângem. Toate visele au prețul lor. Cursul vieții, lung, tumultuos, colorat poartă cu el scrisoarea iubirii. Iubire de copil în inimă de bărbat sau de femeie. Până în ultima zi vei simți parfumul…

Bucuria omului e omul. Uneori oamenii te vor în lacrimi pentru ca, privind la ale tale, ale lor să pară mai ușoare. Dar mulți uită că zâmbetul de astăzi poartă în spate lacrima de ieri… Acolo unde au curs lacrimi, a izvorât viaţa.

Succes la examenele de la școala vieții! Viața fiecăruia este o rugăciune…

Toate momentele vieții sunt unice. Momente importante care te-au pus la încercare. Momente care te-au făcut cine ești. Momente prin care viața îți trece prin fața ochilor. Niciodată nu poți ști ce îți rezervă viitorul. Nici măcar o secundă. Iar când știi, deja se schimbă. Dacă ceva se murdărește, altceva se spală. Dacă ceva dispare, altceva apare. Dacă ceva scade, altceva crește. Dacă ceva moare, altceva învie…

Ne naștem ca să nu mai murim. Omule, numele tău înseamnă Iubire! Ai credinţă! Radiază! Bucură-te! Zâmbește! Întreabă iubirea și îți va spune ce să faci. Trăiește liber în minte și în inimă alături de Doamne! Nu vei regreta. Sunetul a avut un timp când nu a fost, dar liniștea există dintotdeauna…

ieromonah Hrisostom Filipescu

Anunțuri

16 păreri la “Dacă…

  1. FOARTE frumos! N-AM VELEITATI de scriitoare! VIIATA NU ESTE COMPLICATA,NOI O COMPLICAM!AM OBSERVAT UN MIC REZUMAT,NIMIC NU VA SCAPA,VREM RASPUSURI,DAR NU GASIM CARTEA! ESTE O CARTE SPECIALA CRED!GREU GASIM UN RASPUNS!SAU POATE LE-AM GASIT,SAU POATE NU VREM SA LE GASIM!CAND CUMPAR UN PIX,STILOU MA GANDESC DACA POT SCRIE CU ELE!NU SCRIU ROMANE,AM MULT DE SCRIS! NOTA 20 PTR, TALENTUL LITERAR !ESTE O FILOZOFIE INTREAGA! MI-A PLACUT F, MULT FILOZOFIA,DE ACCEA INTELEG !MULTUMESC !

    Apreciază

  2. Superbe si adevarate cuvinte! As dori sa citesc cat mai multe articole la fel de frumoase, care atinge spiritul omului, sufletul, constiinta. Sa ne traiesti parinte, sa mai poti sa ne imfrumusetezi existenta cu asemenea cuvinte, povesti adevarate. Ce bine ar fii ca in lume sa nu mai fie decat iubire, iertare, toleranta, dragoste….

    Apreciază

  3. Vă mulţumesc pentru bucuria care imi umple sufletul când citesc cartea scrisă cât si ceea ce aţi scris pe blog
    Doamnea ajuta ! Dumnezeu să vă binecuvinteze zilele !

    Apreciază

  4. Binecuvantari dumnezeiesti, sunt cuvintele dv.inspirate de DUMNEZEU – CUVANTUL si SFANTUL DUH !
    Har peste har, Domnul sa va dea, sa ne mangaiati sufletele ! Doamne ajuta !

    Apreciază

  5. Bucuria mea se bucură! Toate tristețile m-au învățat că în fiecare dintre ele există un dram de bucurie… din cauza Prezenței Lui… M-a purtat pe brațe… nu voi uita niciodată că l-am uitat… e bine cu El… bucuria mea se bucură!

    Apreciază

  6. Bine ar fi „daca”… nu am confunda daruirea cu interesul ego-ului flamand…
    Traim in iluzii … si ne miram de ce mereu ne reintoarcem in acelasi punct…
    „Ne nastem ca sa nu mai murim”, dar ne este greu sa calcam pe pamant, ca sa nu ne intepam in talpi…
    Auzim surd si nu ne plangem… „E bine si asa…” Ne este teama de Lumina si amanam intalnirea cu Hristos… Vrem sa evitam durerea, negand durerea pe care am produs-o…
    Cand ceri sa auzi cu adevarat, atunci auzi… Ne ascundem in spatele propriilor noastre temeri…, de teama ca nu ne place ce auzim… Mai bine in tonuri de gri, decat sa inotam in propriul mal , pentru a ajunge pe malul cel curat…
    Ne este greu sa ne acceptam asa cum suntem… Pentru ca e mult mai usor sa ne credem asa cum vrem…

    Va multumesc! Cuvintele dumneavoastra ma inspira, imi dau multa iubire

    Apreciază

  7. Sărut mana, Părinte,mă rog in fiecare seara pt Sfintia Voastră ca Dumnezeu sa va dea sănătate si sa va lumineze, pt ca, la rândul Dvs sa ne luminati si pe noi.Avem nevoie de Sfintia Voastră.Doamne ajuta!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s