Îți mulțumesc, Doamne, că Te-ai gândit să fiu și eu!

DSCN7563

Nimic și nimeni nu este întâmplător în viața noastră. Fiecare din noi reprezintă un dar pentru ceilalți.

Bucură-te, suflete! 

Interviu realizat de Magda Câmpeanu pentru site-ul frumusețe fără limite.ro

Ce reprezintă data de 11 august 2007 pentru dvs.?

Pe data de 11 august 2007 Dumnezeu mi-a sărutat sufletul într-un mod care nu poate fi nicicând uitat. Este momentul în care sufletul meu a făcut cununie cu Hristos pentru veșnicie. Monahul este cel care cu ochii zâmbește, dar cu sufletul suspină pentru durerile lumii. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi și pe toată lumea Ta!

Ce v-a îndemnat să mergeți la mănăstire?

Viața este o călătorie spre nemurire. Dintre toate stelele eu am ales doar una care îmi luminează întunericul existențial. Opțiunea mea este un act de iubire. În felul acesta am mulțumit Domnului pentru darul vieții… Așa am știut eu să mulțumesc, prin Iubire. Mănăstirea șlefuiește precum o apă colțurile ascuțite ale pietrelor interioare și le rotunjește, le face fine. Este o poveste de iubire spusă cu altfel de rostire.

Care sunt lucrurile care vă bucură?

În toate lucrurile este nevoie de măsură, de dreaptă socoteală. Sunt un om al bucuriei, al zâmbetului. Mă bucură lucrurile firești, mărunte, simple. O plimbare în pădure, o carte bună, o întâlnire cu Omul, copilul ce se joacă frumos, bătrânul ce zâmbește cald, cățelul plin de bucurie, pisica leneșă ce toarce a tihnă, toate pot deveni adevărate porții de sărbătoare pentru suflet și minte. Desaga cu bucurii este în inima fiecăruia. Dumnezeu nu are nevoie de oameni încruntați și veșnic nemulțumiți.

Dincolo de momentele mele de povestit cu Dumnezeu, mă bucură mult scrisul, mă împlinește. Am cochetat și cu pictura, cu fotografia. Mă mângâie artele într-un fel aparte. Aștern gânduri, mă joc cu rimele sau cu versul alb. Îmi ascult glasul interior și scriu cu colțul inimii. Adeseori mă simt doar un scrib…

Care a fost cel mai important sfat primit vreodată?

Am primit multe sfaturi și primesc în continuare. Până la buza mormântului învățăm. Mă plec cu recunoștință tuturor celor care mi-au așezat un cuvânt, un gând în inimă. De la fiecare om care îmi apare pe Cale am ceva de învățat. Nimic și nimeni nu este întâmplător în viața noastră. Fiecare din noi reprezintă un dar pentru ceilalți.

Trei sfaturi dragi îmi sunt: „Cine se pregăteşte este deja!”, „Să caut mereu lumina din viața oamenilor” și „Hai să vorbim ceasuri întregi despre tăcere!”.

Care credeți că este rolul nostru în lume?

Să învățăm să iubim, să iertăm, să ne bucurăm de minunea vieții. Suntem aici într-o continuă lecție și poveste de iubire. De când ne naștem pornim în căutarea iubirii. Cădem, ne ridicăm, rănim, suntem răniți, ne umflăm, ne dezumflăm. Când în sfârșit am învățat să iubim curat, Doamne ne ia la El pentru ca nimeni și nimic să nu mai murdărească acea iubire. Iartă, iubește, binecuvântează, ești o minune! Bucură-te, suflete! Această clipă nu se mai întoarce niciodată! Viaţa pe care o trăim este rugăciunea pe care o oferim lui Dumnezeu.

Ce importanță are Sfânta Liturghie în viața creștinului?

Liturghia este centrul vieții creștine. Axis mundi. Din potir luăm putere, har, iubire și iertare. Unindu-ne cu Hristos reușim, din darul lui Dumnezeu, să gustăm bucuria comuniunii. Avem nevoie de Liturghie, de a ne uni cu Hristos. Euharistia (mulțumirea) nu este premiul I cu coroniță pentru sfințișori, ci medicament pentru suflet și mai mult de atât. Iau „pastila”, Doamne, să vindece Hristos în mine ceea ce omul nu poate vindeca şi totodată să reuşesc să iau har şi putere în lupta cu păcatul. Cad, mă ridic. Important este să nu dezertez, să nu divorţez de Hristos. Smerită cugetare. Hristos nu numără căderile, ci ridicările omului! Nu o să întrebe de ce am căzut, că ştie, ci de ce nu ne-am ridicat, de ce am crezut că nu ne poate ierta, iubi, îmbrăţişa?! Nu putem noi greşi cât poate Dumnezeu ierta! Dar să fie „stare de întoarcere” a fiului risipitor către Tatăl Ceresc. Unire cu Hristos Euharistic.

Ce locuri din România vă bucură și de ce?

Fiecare loc din România are specificul, farmecul și frumusețea sa. Îmi plac tradițiile românești, portul. Am chiar o ie care îmi este foarte dragă. Mă bucură locurile care au parfum românesc autentic și oamenii care nu pun privirea în pământ când spun că sunt români! Sunt zone pe care le-am vizitat și locuri în care încă nu am ajuns, dar pe care le am în suflet cu aleasă prețuire. Așa că nu o să vă indic un loc anume, ci vă spun vorba bătrânească dulce și plină de adevăr că omul sfințește locul, nu locul pe om. Fă Rai din ce ai!

Ce are de învățat un frate de mănăstire?

Să nu îl cântărească pe Dumnezeu și să se păzească de judecată. Ai văzut un episod din viața unui om, nu ai văzut toată viața lui și nu știi ce se ascunde în spatele acelei „dureri”. Îngerii nu vorbesc de rău pe alți îngeri.

Cum ne putem păzi mintea de gânduri nepotrivite?

Mutând gândul, dând volumul la minimum, schimbând ritmul. Depinde, sunt fel de fel de metode, fiecare găseşte ritmul său potrivit. Ceea ce e folositor pentru cineva, poate fi povară pentru altul. Rugăciunea curăță mintea și inima.

În formările mele profesionale am învățat că sunt momente în viață când e nevoie să  lăsăm să curgă gândul fără să ne îndulcim cu el. Și fără să ne învinovățim. Sunt oameni care fac adevărate tulburări psihice pentru un mic gând de care se învinovățesc mai mult decât e nevoie. Sunt gânduri și gânduri. Tocmai de aceea e nevoie să nu lovim în noi cu bice pentru orice pornire. Observăm și corectăm ce este de corectat, iar ce este pentru smerenie acceptăm, nu ne împotrivim voii lui Dumnezeu. Învăţăm lecţia şi mergem mai departe. Să nu bruscăm! Cum trece o barcă pe apă si eu o privesc, dar nu intru în ea, tot la fel și gândul. Eu aleg în ce barcă (gând) stau. Mintea este o apă, bărcile sunt gândurile, iar noi observatori pe mal. Fiți amabili cu gândurile! Ele trec dacă le dați pace și nu le dați valoare.

Cum se poate mântui omul în lume?

Omul este o taină, un unicat. Alergăm 24 din 24 de ore cu fel de fel de motive în spate. Pe drumul vieții se mai parchează, ne mai întoarcem la izvoare să ne adăpăm sufletele însetate. Vedeți dumneavoastră, tendința omului contemporan este de a se anestezia la tot pasul. Nu mai vrea să asculte tăcerea, nu își mai oferă momente de regăsire interioară, nu își mai ascultă glasul conștiinței. Pornește mereu ceva în fundal să uite, să nu audă strigătul interior. Adeseori are de toate și totuși nu are pace, nu are liniște. Le-a bifat pe toate și încă geme. Sufletului îi este foame și sete de Dumnezeu și omul nu aude, nu simte. Gândul meu pe care îl așez la inima omului este de a asculta glasul interior, ce vrea Dumnezeu să îmi spună prin durerea, întâmplarea, omul acela. Apoi de a antrena mintea să vadă mereu ceea ce are, nu ceea ce îi lipsește pentru că altfel intră într-un labirint al minții de unde se rănește trăind mereu prin comparații. Fiecare este exact acolo unde trebuie să fie, are cât poate duce și îi este de folos și nimic nu este întâmplător în viața noastră! Dacă nu ne amăgim, nu ne poate dezamăgi nimic.

Omul se mântuiește în lume, la fel ca și cel din mănăstire, prin întâlniri dese cu Dumnezeu și cu omul în care se odihnește chipul lui Dumnezeu. Un părinte duhovnic care ne oferă nu numai dezlegare de păcate, ci și sfat, îndrumare, rugăciune, suport emoţional, poate reprezenta un început. Bucurând, iertând, iubind pe cel de lângă mine l-am bucurat pe Dumnezeu. Oamenii au nevoie de dovezi că sunt iubiți. Să nu ne bârfim mai mult decât ne rugăm. Nu cumva avem tot ce ne trebuie ca să fim fericiți?

 Cum ne putem reîntoarce la Hristos?

Este foarte important să plecăm în această călătorie de la gândul curat că Dumnezeu nu este un contabil, un tiran, un aspru judecător care pedepsește și împarte dreptatea. Dumnezeu este iubirea care topește tot întunericul lăuntric, aduce pace, bucurie și lumină, dar mai ales nu refuză nimănui nimic. Hristos invită la iubire deoarece judecata lui Dumnezeu este total diferită de judecata oamenilor.

Printr-un suspin al inimii ne putem întoarce către Doamne. Sunt oameni grăbiți și Dumnezeu intervine și îi învață să se oprească și să mai tragă aer în piept. Să vadă de unde vin și încotro se îndreaptă, să se observe, fără să se judece. Este necesar să facem loc lui Dumnezeu în viața noastră. Prin harul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem fiecare. Așa că este nevoie să chemăm pe Doamne în ceea ce suntem fiecare. Nu avem nevoie de haine de gală, de sărbători, de lucruri amețitoare pentru a ne întâlni cu Hristos. Să iertăm, să iubim și să mulțumim pentru orice problemă! Rușinea și critica nu schimbă pe nimeni, lumea are nevoie de dragoste.

Ce îi spuneți Bunului Dumnezeu atunci când vorbiți cu EL?

Îi mulțumesc pentru toate pe care le știu și nu le știu şi pentru tot ce mi se va mai îngădui să cunosc şi să bucur. Nu îi cer nimic pentru că știe El de ceea ce am nevoie, nu trebuie să-L învăț eu ce și cum. Mă las dansat pe melodia vieții. Doamne, fie voia Ta! Îți mulțumesc, Doamne, că Te-ai gândit să fiu și eu! Când privești spre Hristos se găsesc soluții în orice.

Vă mulțumesc!

Mulțumesc pentru dragoste și vă doresc multă bucurie!

Sursa: http://www.frumusete-fara-limite.ro/2014/09/ieromonahul-hrisostom-filipescu-multumesc-doamne-ca-te-ai-gandit-sa-fiu-si-eu/

Anunțuri

6 păreri la “Îți mulțumesc, Doamne, că Te-ai gândit să fiu și eu!

  1. Cu siguranta ati venit pe pamant sa aduceti lumina si sa aratati calea cea frumoasa Domnului si celorlalti , ca noi, mai invartosati si mai absorbiti de viteza celor 24 de ore. Felicitari si multumim pentru toate cuvintele frumoase, pentru frumusetea pe care ne-o aduceti in suflete…!!!!!!!

    Apreciază

  2. Sunt una din persoanele carora li se „intampla” minuni. Acest mesaj trimis de sfintia voastra, este o minune. Mi-ati auzit gandul, deschisesem in mod special facebook ul pt a intra pe blogul dvs sa citesc ce profunzimi ati mai asternut; surpriza placuta a fost ca acest interviu era primul din restul postarilor. Celelalte n-au mai contat.:) https://www.youtube.com/watch?v=xu7sOpSg5QA

    Spooor in toate cele de folos! Cu respect, valerica-maria

    În Marţi, 30 Septembrie 2014 1:03:35, Hrisostom Filipescu a scris:

    WordPress.com Hrisostom Filipescu posted: ” Bucură-te, suflete! Interviu realizat de Magda Câmpeanu pentru site-ul frumusețe fără limite.ro Ce reprezintă data de 11 august 2007 pentru dvs.? Pe data de 11 august 2007 Dumnezeu mi-a sărutat sufletul într-un mod care nu poate fi nicicând uitat. E”

    Apreciază

    • Si daca atunci cand vom fi invatat sa iubim, Dumnezeu ne va mai lasa putin pe Pamant ca sa imprastiem „fumul” alb al Luminii, printre oameni? Putem sa visam aceasta lume in Lumina… Putem chiar sa reusim intr-o zi sa nu mai lovim sau sa primim „lovituri” ca sa ne urnim… Putem sa traim in Iubire.
      Cei care se dedica lui Hristos sunt binecuvantati… Deschideti fereastra bisericii Lui Hristos, care capata lumina in ochi si un zambet larg in coltul gurii. Pace, Lumina si Iubire! Multumesc!

      Apreciază

  3. Multumim, Parinte, pentru mangaierea in duh, pentru o tihna luminoasa a sufletului, ca nu gasim odihna nici in mersul treburilor lumesti, nici in omul de langa noi,
    ci numai in Bratele Parintesti, de care asa de frumos vorbiti…
    Doamne ajuta !

    Apreciază

  4. 1. Frumoase cuvinte, venite de sus…”lumina din Lumina”. Bucurie!
    Va las o poezie care mi-e foarte draga…Terapie spirituala.

    O oră de tăcere, de resemnare,
    De contemplare,
    De aciuare,
    Aşa ca să putem
    Sta la sfat cu sufletul,
    Cu conştiinţa,
    Cu inima.
    ….
    Ruga albă
    Curăță-ne Doamne casa și masa,
    și duhul, și trupul, de toate rătăcirile,
    de toate păcătuirile,
    de toate nelegiuirile,
    așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă,
    un singur drum,
    o singură dragoste și o pâine rotundă pe masă.
    Izbăvește-ne Doamne
    de străvechiul nostru blestem
    de a porni peste tot
    și nu a ajunge nicăieri,
    de a încărca mai mult decât putem duce,
    de a le începe pe toate
    și a nu duce nimic până la capăt.
    Scoală-ne Doamne în zori
    și trimite-ne la muncă,
    la munca cea care nu atât pentru tine,
    cât pentru aproapele tău, nu atât pentru trup,
    cât pentru suflet.
    Dăruiește-ne o zi bună cu spor și hărnicie,
    așa încât spre seară întorși acasă,
    împăcați cu sine și cu lumea din jur
    să cinăm cu ceea ce ni s-a dat –
    pâine și apă.
    Atât de la Domnul.
    Şi va fi gustoasă, şi va fi săţioasă
    Painea ceea
    Pentru că muşcând încet,
    Cu evlavie,
    Adunând în palme fărămiturile,
    Vom porni
    În urma plugarului,
    Păşind domol pe brazde puhave
    Şi calde,
    După care tot cântând vom semăna,
    Apoi vom ieşi la plivit,
    La secerat.
    Vom aduna spic la spic,
    Snop lângă snop.
    După treierat,
    După vânturat,
    Vom merge la moară,
    Vom căra saci,
    Şi, fireşte, plămădind,
    Făcând focul la cuptor,
    Vom urmări să nu fugă
    Aluatul din covată.
    Astfel, tot cântând,
    Ne vom întoarce la străbuni,
    Asigurând mersul vremurilor,
    Ne vom creştiniza,
    Ne vom reboteza,
    Cu gândul la Mântuitorul,
    La cele spuse de către Domnul,
    La Cina cea de Taină.
    Pentru că acolo,
    Unde este pâinea,
    Acolo este şi Dumnezeu.
    Curăţă-ne doamne Cugetul de pustietate,
    De întunicime, de răutate,
    Curăţă-ne auzul de înjurături,
    De scrânşete, de blesteme,
    Curăţă-ne vederile de urâţenii,
    De sălbăticii, de josnicii.
    Dăruieşte-ne, Doamne,
    Macar o oră de linişte curată,
    Neprihănită,
    O oră de tăcere, de resemnare,
    De contemplare,
    De aciuare,
    Aşa ca să putem
    Sta la sfat cu sufletul,
    Cu conştiinţa,
    Cu inima.
    Apoi, tot sfătuindu-ne,
    Tot rătăcind prin vremuri,
    Prin destine,
    De la una la alta,
    Vom simţi
    Cum se prelinge pe sus,
    Pe sus detot, pe sub ceruri,
    Veşnicia.
    Şi atunci vom tresări,
    Căci suntem miruiţi
    De acea mare minune.
    Şi atunci nu vom înfiora,
    Când se va atinge de noi umbra veşniciei.
    Ne vom auzi glasul,
    Acel glas tainic,
    Care încă nu a îmbrăcat
    Haina cuvântului,
    Nu şi-a găsit cu cine să comunice,
    Nu şi-a ales unda sonoră.
    Fiind mult prea firav
    Mult prea gingaş,
    Mai rămâne gângurind în faşe.
    Dar acel glas tainic,
    Intim,
    Pe care-l auzim numai noi,
    Ne este reazim şi sfetnic,
    Este sensul suprem
    Al existenţei noastre,
    El fiind suflare,
    din suflarea Domnului.
    Fără a-l căuta,
    Fără a-l cinsti,
    Fără-l a înţelege,
    Ne vom chinui toată viaţa
    Nedându-ne seama cine suntem,
    De unde venim şi
    Încotro ne ducenm,
    Rămânând în fond,
    O pănuşă gonită de vânt
    Şi îngropată de ploi la întâmplare
    Undeva la o margine.
    Luminează-ne, Doamne,
    Cel puţin arareori,
    Cu gânduri bune,
    Înţlepte, Roditoare,
    Căci trecându-ne veacul
    Cu apucături
    De cele care
    Eu ţie, tu mie,
    Ori tu pe el,
    Ori el pe tine,
    Jos cu cela,
    Jos cu ista,
    Şi tot aşa din an în an,
    Din tată în fiu,
    Din generaţie,
    În generaţie,
    Am distrus totul ce ni s-a nimerit
    La îndemână.
    Pământurile,
    Satele,
    Vetrele,
    Limba,
    Şi însuşi felul nostru de a fi.
    Am decăzut, Doamne,
    Tot numărându-ne zilele,
    De la o datorie,
    la o altă datorie,
    De la o supărare,
    La o altă supărare,
    de la o speranţă,
    la o altă speranţă,
    De la o alegere,
    La o altă alegere,
    De la o dezămăgire, la o altă dezamăgire…
    Am sălbătăcit, Doamne,
    Tot înlocuind iubirea cu patul,
    Convingerile cu şiretenia,
    Demnitatea cu raţiuni politice,
    Faţa,
    Cu averea,
    Slujirea cu trădarea.
    Luminează-ne, Doamne,
    Ci câte-un gând curat,
    Adânc, omenesc.
    Aşa încât
    Să ne putem aduna
    Sub acoperişul lui,
    De la părinţi,
    De la strămoşi,
    Până la urmaşii
    Ce vor să vină.
    Pornind prin streinătăţi,
    Prin vremuri străbătând
    Mizerie,
    Sărăcie,
    Nedreptate,
    Vom duce
    Crucea Destinului
    Cât ni s-a dat
    Până la locul hotărât
    De către Tine,
    Simţind
    La fiece las,
    La fiece cotitură,
    Ajutorul,
    Bunătatea
    Şi Binecuvântarea Ta.
    Întoarce-ne, Doamne,
    Acea respiraţie
    Largă, senină,
    Care să cuprindă
    În sinea sa
    Toată frumuseţea,
    Toată adâncimea,
    Toată tristeţea,
    Verbului matern.
    Dăruieşte-ne, Doamne,
    Acea Bunăvoinţă
    Fără de margini,
    Cu care vom privi,
    Cu care vom primi
    Lumea,
    Pentru ca atunci,
    Luminarea cerească
    Va prinde rădăcini,
    Va da roadă,
    Aşa ca să putem spune,
    În ceasul de pe urmă,
    C-am trăit şi noi
    Pe lumea asta. Şi Dumnezeu
    A fost cu noi.
    Amin.
    Ion Druţă
    Extras din Opere în 8 volume, Ed. Cartea Moldovei, Chişinău 20096, p.473-478

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s