“Depinde de fiecare dacă vrea să fie albină sau muscă…”

A consemnat Daniela Palade TEODORESCU

Discursurile inspirate, documentate și pline de har ale părintelui Hrisostom Filipescu, egumen la Schitul Sfânta Maria Magdalena din Țibucani, aduc lumină în cele mai neîncrezătoare și cârcotașe minți și emoție în cele mai tulburate și împietrite suflete.

Multa lui știință de carte, împletită cu iubirea și smerenia, îl fac să vibreze în rezonanță cu trăirile omului contemporan. Află care sunt acestea în interviul pe care părintele ni l-a acordat în Postul Adormirii Maicii Domnului.

„Ca foarte multă lume, şi eu am aflat de Părintele Hrisostom Filipescu mai întâi pe pagina personală de Facebook, această agora atât de controversată, dar cu o forţă de penetrare şi convingere uriaşe. Apoi am avut surpriza să aflu că părintele este călugăr la Schitul Sfânta Maria Magdalena din Țibucani, județul Neamț, locul în care am copilărit. În locul schitului izolat și destul de părăginit din amintirile mele, am descoperit un loc înfloritor (la propriu!), îngrijit și plin de lume care vine să asiste la slujbe sau să stea de vorbă cu părintele Hrisostom.

Sunt tineri de tot felul, adolescenți în derivă, intelectuali mai mult sau mai puțin sceptici, care găsesc acolo înțelegere, compasiune autentică, răspunsuri la întrebări grele și alinare. Fără nici o aluzie la vreo pedeapsă divină ori alte amenințări anacronice care pe unii creștini i-ar putea pune pe fugă.

Mașini din toată țara se înghesuie tot mai multe în jurul schitului pentru că un călugăr cu adevărat luminat vorbește pe sufletul omului de azi. Pentru nevoile lui, pentru suferințele pe care ritmul vieții de azi le aduce la pachet cu modernitatea. Iar părintele face acest lucru cu o pricepere şi naturaleţe de excelent comunicator.”

Nu întâmplător, el poartă numele Sfântului Ioan Hrisostom, supranumit ”Gură de Aur”, ocrotitorul celor care se exprimă în public. Iar dacă publicul se mută pe Facebook, atunci și părintele vine acolo.

                                                                                                  Schitul Țibucani

1. Parinte Hrisostom Filipescu, v-ati ales un nume de monah care e in deplina concordanta cu misiunea dvs duhovniceasca – « Gură de Aur ». Predicile dvs duminicale şi din zilele de sărbătoare sunt adevărate tablete de înţelepciune, « gînduri care ţi se aşază în inimă », care au darul de a pătrunde în cele mai împietrite suflete şi în cele mai neîncrezătoare minţi. Discursul Sfinţiei Voastre vorbeşte dspre un Dumnezeu al omului contemporan, cu frământări specifice.

Ce vă inspiră în acest discurs ?

Bucurie, suflet drag!

Am fost tuns în monahism în data de 11 august 2011, la Mănăstirea Secu, de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor – în vremea aceea exarh cultural al Arhiepiscopiei Iașilor. A fost cel care mi-a dirijat condeiul de la poezii spre cronici și portrete în cuvinte ale chipurilor de monahi îmbunătățiți duhovnicește. M-a îndemnat cu multă dragoste să scriu și să studiez. Același îndemn părintesc l-am primit de curând și de la Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Din darul lui Dumnezeu, mi-am așezat la inimă pilda viețuirii Sfântului Ioan Hrisostom (Gură de Aur) al cărui nume, cu nevrednicie îl port. Remarcabil teolog, neegalat în exegeza Sfintei Scripturi, neîntrecut predicator și un arhipăstor exemplar, Sfântul Ioan a fost numit  ambasador al săracilor datorită milosteniei pe care o făcea; și Gură de Aur pentru cuvintele pline de înțelepciune pe care le revărsa asupra credincioșilor, în scris sau în predicile rostite în Antiohia și apoi în Constantinopol. Opera sa conţine tratate, omilii, cateheze, comentarii biblice, cuvântări, epistole, precum şi cărţi de cult, dintre care cea mai cunoscută este Slujba Sfintei Liturghii, cea mai celebrată pe parcursul anului bisericesc în Biserica Ortodoxă Universală.

Am învățat de la Sfântul Ioan că Iubirea este esențială, ea fiind virtutea care îl face pe om asemenea lui Dumnezeu, care este iubire. Iubirea față de Dumnezeu trebuie completată și cu iubire față de aproape, iubire ce se caracterizează prin milostenie. Să nu uităm că Sfântul  Ioan Hrisostom este ocrotitorul  celor care trebuie să se exprime în public (oratori, prezentatori, conferențiari etc.).

Îmi doresc să fiu un ambasador al iubirii necondiționate, deoarece lumea este însetată de dragoste. Îmi este bine când știu că ție, suflete, îți este bine,  oriunde ai fi! Iar plânsul tău mă doare… Te duc în inima mea, ia-mă și tu în a ta și va fi sărbătoare pe pământ și în cer!

2. Ca foarte multă lume, şi eu am auzit de Sfintia Voastră, mai întâi pe pagina personală de Facebook, această agora atât de controversată, dar cu o forţă de penetrare şi convingere uriaşe. Sunt sincer convinsă că aţi ales inspirat acest canal de comunicare pentru a ajunge la mintea şi sufletul unor oameni care au nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu, adaptat la ritmul şi specificul vieţii de azi. Cei care vă citesc mesajele sunt cuceriţi de vorbele de duh, apoi vă caută direct la schit. Aveţi o comunitate impresionantă care vă urmăreşte si vă urmează. Păstorul îşi adună turma şi în comunitatea virtuală acum. E un răspuns firesc la risipirea şi la alienarea omului contemporan ?

Prezența Bisericii în spațiul on-line este o mărturie că Biserica este un organism viu care adaptează limbajul și mesajul la modul de viață al omului contemporan, fără să usuce rădăcinile din care își ia seva. Un bun instrument de pastorație modernă, fără să înlocuiască sau să relativizeze importanța și semnificația unor slujbe.  La nivel de parohii cele mai frecvente forme de comunicare electronică sunt site-urile și blog-urile proprii unde găsim informații utile despre programul slujbelor, galerie foto, date de contact, cuvinte de învățătură, intensificând astfel activitatea sa sacerdotală, educativă și administrativă.

Dacă majoritatea tinerilor sunt prezenți pe rețelele de socializare este important să venim în întâmpinarea lor și să le oferim alternative. Tinerii pot să Îl descopere pe Mântuitorul Iisus Hristos în inimile lor, printr-o tabără de exemplu anunțată în mediul on-line, atunci când caută un ideal sănătos în viaţă, și apoi să simtă lumina, pacea şi iubirea lui Hristos ca fiind conţinutul esențial al vieţii creştine… Am apreciat de exemplu la o biserică soră o modalitate concretă de a sărbători Ziua Tuturor Sfinţilor, îndemnând să schimbe imaginea fiecăruia de profil cu imaginea sfântului pe care îl îndrăgesc, îmbogățindu-și cunoşţintele despre mărturisitorii din întreaga lume şi să își găsească propriul tovarăş de călătorie pe drumul vieții…

Dacă nu era Facebook nu ne găseam. Sau nu am fi putut să ne bucurăm de o conferință a părintelui Constantin Necula sau de o știre din viața Bisericii de pe pagina Basilica a Patriarhiei Române. Sau o fotografie dintr-un pelerinaj, ori un gând al unui om de cultură. Sunt o mulțime de lucruri frumoase acolo. Depinde de fiecare dacă vrea să fie albină sau muscă…

3. Nu sunteţi singura faţă bisericească din România care a devenit « virală » în reţelele de socializare. E un fenomen care creşte exponenţial în ultima perioadă, dovadă a unei nevoi umane uriaşe de a se conecta la spiritualitate. Doar că altfel. Cum comentaţi acest fenomen unic ?

Da, este o frumoasă provocare. Poate fi o formă modernă de evanghelizare a popoarelor pe temeiul lăsat de Hristos: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.” (Marcu 11, 15)

Oamenii se simt singuri și rețelele de socializare oferă alternative. Recomandarea de a fi prezenți în mod sănătos în rețelele de socializare pentru întâlnirea cu omul de astăzi a oferit printr-un comunicat, nu demult, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care este foarte ancorat la provocările societății contemporane.  Prin rețelele de socializare nu doar ne cunoaștem reciproc tradițiile din diferite comunități de credință, dar și putem comunica mai eficient ajungând acolo unde se află omul de astăzi. Mă bucur că sunt prezente nume sonore în peisajul virtual din spațiul Bisericii, cu o bucată activitate pastoral-misionară: părintele Constantin Necula, părintele Ciprian Grădinaru, părintele Vasile Antonie, părintele Eugen Tănăsescu, părintele Daniil Iacsa, părintele Ioan Danci, părintele Savatie Baștovoi, părintele Alexandru Barna, părintele Petru Pruteanu și alții.

Pentru mine Facebook înseamnă misiune, comunicare rapidă și metodă modernă de pastorație. Nu doar dai copy-paste la citate din Sfânta Scriptură, ci te oferi pe tine însuți prin întrebări și dialog despre dragoste, adevăr și căile vieții. Ne întâlnim în spațiul virtual și ne invităm în spațiul real…

                                    A nu recunoaște o suferință, înseamnă a perpetua acea suferință…

4. Formaţia Dvs este și cea de psiholog, fapt care îşi pune o amprentă unică în abordarea Sfinţiei Voastre, ca teolog, duhovnic, monah. Ce aduce special această formaţie profesională, în combinaţie cu cea de teolog ?

Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru toți oamenii minunați pe care mi-i scoate pe Cale! Milostivirea lui Dumnezeu nu are granițe sau distanțe. Ca psiholog clinician reușesc să fac un diagnostic diferențial al bolilor modernității, ca psihoterapeut sistemic de cuplu și familie înțeleg homeostazia familiei, granițele, lupta de putere, alianțele. Chiar mă întreba cineva cum de pot vedea de deasupra, ca observator complexitatea familiei, nefiind căsătorit, ci monah. I-am răspuns că sunt duhovnic și iau contact cu temperatura emoțională a familiei mult mai intens ca un căsătorit, având o paletă diversă, o cazuistică complexă…  Iar ca duhovnic îl așez pe om în brațele lui Hristos și îl susțin să rămână pe Cale. Suferința umană are atât o componentă fizică, dar și psihică, sufletească. Adeseori dăm atenție doar durerilor fizice (medicale, biologice) și nu și celor psihice (nedreptate, pierderea cuiva drag, abandon, invidie, gelozie, dependențe, respingeri, doliu). A nu recunoaște o suferință, înseamnă a perpetua acea suferință. Iar durerea negată, reprimată devine rană, boală…

5. Sunteţi unul dintre foarte puţinii preoţi care în predicile sale vorbeşte despre forţa constelaţiilor familiale, despre psihologie transgeneraţională – concepte care au mare căutare acum printre cei care se străduiesc să se înţeleagă mai bine prin prisma familiei, a strămoşilor. De fapt, fondatorul constelaţiilor familiale e tot un preot, Bart Hellinger, care după ani de experienţă ca duhovnic, a pus cap la cap experienţa acumulată şi a realizat că familia are o influenţă covârşitoare în evoluţia spirituală a fiecărei persoane. Cum vă ajută pe Dvs aceste concepte în înţelegerea şi desţelenirea complexelor suferinţe umane ale omului contemporan?

Sunt un susținător al dialogului dintre știință și religie și consider că cele două nu sunt într-o luptă de putere, ci într-o lucrare comună pentru creșterea calității vieții. Omul contemporan este suspus provocărilor. Să nu uităm că Bucuria lui Dumnezeu este iertarea! Cea mai bună pastilă pentru societate este familia. Dacă resuscităm familia, avem o societate sănătoasă. Rănile emoționale, neglijența se produce în familie. Sub ochii noștri acum în familie se formează preotul de mâine, medicul de mâine, profesorul de mâine, brutarul de mâine. Și mâine nu avem dreptul să ne plângem că nu am fost atenți, prezenți astăzi.

E important să ne cunoaștem arborele genealogic și să înțelegem povestea neamului nostru și lecțiile de viață de acolo. Cum au iubit bărbații din neamul meu? Dar femeile? Ce povești de iubire au fost interzise? Ce autoritate exterioară le-a înecat? Cine nu și-a încheiat misiunea? Cine s-a sinucis? Ce sarcini au fost ascunse? Dar avorturi? Dacă acele suflete ar avea glas ce ar spune?… Au nevoie de identitate, de iubire, de recunoaștere. Poate bunica nu te-a recunoscut pentru gestul pe care l-ai făcut, dar eu te iubesc, te binecuvântez, te recunosc că faci parte din neamul meu și mă rog Domnului să îți găsești liniștea. Binecuvântează-mă de acolo! Vreau să trăiesc povestea mea de viață, nu povestea bunicului, unchiului, tatălui etc.

Spunem cuiva astăzi „te iubesc”, iar mâine rostim „te iubesc” altcuiva. Nu mai descoperim sufletul celuilalt, ci doar trupul. Să ne armonizăm sufletele înaintea trupurilor. Să dăruim copiilor noștri iubire și nu răni. Ar fi trist să fim nevoiți să vindecăm pe copii de copilărie.

„Dumnezeu este iubire și Acolo ne cheamă Domnul cu toate păcatele noastre… Iar iubirea nu rabdă să piară nici măcar un suflet”, ne învață Sfântul Siluan Athonitul.

6. Părinte, eu lucrez pentru o revistă dedicată femeilor. Am remarcat că în predicile Dvs. vorbiţi foarte mult despre rolul femeii în lume. Multe femei, de toate vârstele şi statutele sociale, vă caută şi vă cer îndrumare. De, altfel, schitul pe care îl păstoriţi este unul dintre foarte puţinele care au hramul Sfintei Maria Magdalena. Vă inspiră cumva această apartenenţă spirituală în misiunea Dvs?

Femeia este superioară bărbatului deoarece naște prunci. Ea este Mamă în primul rând, iar modelul suprem rămâne Maica Domnului. Să nu își uite condiția de mamă, să nu își îngroape maternitatea și feminitatea pentru că acolo mustește viața care, dacă este reprimată, ne vom răni ca societate. Femeia este mamă, soție, prietenă și partener de mântuire, este zâmbetul lui Dumnezeu pe pământ. Femeia este și soție și prin rolul ei echilibrează homeostazia familiei. Mama este purtătoare de mir, de sfințenie în casă, de sensibilitate, de puritate.

Să fim atenți să nu facem proiecții în copii: să realizeze ei ce nu am reușit noi să realizăm. Dacă eu am vrut să fiu medic și am reușit să fiu doar asistent medical, copilul meu musai trebuie să fie medic! Unde scrie asta? Poate el vrea să fie arhitect.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, pentru mine Sfânta Mironosiță Maria Magdalena este un exemplu de fidelitate atât în răstignire cât și în înviere. La fel și celelalte femei mironosițe din preajma lui Hristos: Suzana, Ioana, Maria mama lui Cleopa. Maria Magdalena a fost împreună cu Hristos în timpul predicilor Lui, a fost martoră la moartea și Învierea Sa și a răspândit Porunca Iubirii, fiind prima persoană care a susținut că Hristos a înviat!

7. La recenta Dvs predică aţi pornit de la nevoia omului de a se admira zilnic în oglindă, de a se aranja şi de a se înfrumuseţa. Foarte subtil şi diplomat aţi ajuns la nevoia, mult mai puţin exprimată, de a ne contempla şi din punct de vedere spiritual. Cam aşa procedăm şi noi cu cititoarele noastre – le captăm interesul cu recomandări legate de frumuseţea şi îngrijirea exterioară, pentru ca apoi, treptat, să ajungem şi la frumuseţea interioară, la cultivarea spirituală. Oamenii vă ascultă îndrumările tocmai pentru că nu intraţi cu bocancii în sufletul lor, fără a-i ameninţa cu pedeapsa divină, ci ştiţi să le vorbiţi pe limba şi nevoile lor, captându-le treptat interesul, atrăgându-i cu blândeţe în procesul de evoluţie spirituală. Şi faceţi acest lucru cu o pricepere şi naturaleţe de excelent comunicator. Cum reuşiţi?

Sufletul este unitatea cu care se măsoară oamenii… În loc să ne băgăm nasul în treburile altora, mai bine scormonim într-o carte sau la noi în suflet, în minte, în inimă să facem curat. Stăm singuri adeseori, dar nu stăm cu noi înșine. Nu sondăm în noi, nu facem puțină arheologie interioară să vedem ce e acolo. Așa cum stăm cu trupul în fața oglinzii și avem grijă de el și nu ieșim oricum nu casă, la fel ar trebui să ne așezăm în fiecare dimineață și seara cu sufletul în fața oglinzii și să îl îngrijim. Iar cea mai fidelă oglindă a sufletului este icoana! Cine tace în fața unei icoane îi vine să se roage și cine se roagă simte nevoia să tacă, să se retragă din zgomotul lumii din când în când. Faceți acest exercițiu în care o dată pe săptămână să vă retrageți din zgomotul lumii exterioare care tulbură liniștea interioară. Fără muzică, fără internet, fără telefon, fără televizor, doar cu oamenii și cu natura. Prea multă informație creează dezordine în sistem. Și asta o demonstrează și fizica cuantică. Preluăm multă informație, dar nu o putem prelucra pe toată. Cine receptează mult, reflectează puțin….

Fiind foarte pasionat de neuroștiințe vă mărturisesc că spiritualitatea se recunoaște în activitatea cerebrală ca fiind distinctă de judecățile obișnuite. Orice informație creează un flux de date în conștiință. Un mistic se simte legat și de o piatră. Nu lasă nimic în afara lui neiubit…

8. Sunteţi unul dintre puţinii preoţi care abordează curajos fenomenul violenţei domestice, al abuzurilor emoţionale, sociale şi de tot felul. Care este mesajul Dvs. către victimele acestui flagel? Cum e să constaţi că cel mai cumplit agresor al vieţii tale este cel care ar trebui să îţi fie cel mai important sprijin?

Iubirea nu are nevoie de timp. Ori este, ori nu este! Însă e  e nevoie de timp când vrei să te obișnuiești cu ideea că iubești. Iubirea înseamnă „o dată pentru totdeauna”. Iubirea se cuvine să fie sursă de fericire, de vitaminizare, nu de suferință și decepție. Dar sunt și situații în care violența domestică face victime. Nu orice jertfă este bineplăcută înaintea lui Dumnezeu. Și diavolul are martirii lui. E nevoie să înțelegem dacă suntem într-o poveste de iubire bazată pe creație sau pe supraviețuire emoțională în care ne lingem rănile unul altuia. Atașament bolnăvicios, toxic sau dragoste? Triunghiul codependenței (victimă – călău – salvator) este cel mai des întâlnit în ultima perioadă. Uneori să păstrezi doare mai tare decât să renunți… Nu fugi de emoțiile tale. Mai bine invită-le lângă tine și vezi ce au să-ți spună…

9. Vă aud deseori vorbind despre bolile trupului ca fiind somatizări ale suferinţelor emoţionale, ale traumelor şi abuzurilor de tot felul. Cancerul, de pildă, a devenit atât de des întâlnit, încât aproape că nu e familie care să nu aibă pe cineva drag bolnav. Ce le spuneţi pacienţilor, ce le spuneţi aparţinătorilor? Unde să căutăm resursele de înţelegere şi vindecare a acestei boli?

Adeseori bolile sunt țipătul corpului că facem ceva ce ne face rău (comportamente, gânduri, emoții). Corpul pune la vedere ceea ce facem noi în ascuns și cum dăm cu noi de pământ. Nimeni nu ne face rău așa cum ne facem noi înșine. Trăim disfuncțional în gândurile noastre negative, în neiertări, în ură, furie, invidie, gelozie, agresivitate și ne îmbolnăvim. Psihic, fizic, emoțional. Vrem să ne fie mai bine, dar nu facem nimic. Trăiește viața cât mai frumos, fiecare secundă din ea contează! Zâmbește, râzi, plângi, bucură-te, îmbrățișează, ascultă-ți sufletul, toate au un rost pe lume!

Să nu uităm faptul că nu experiențele ne schimbă, ci învățătura care o tragem prin reflecție, capacitatea noastră de a reflecta la ceea ce am trăit. Că poți să faci cancer, apoi ești operat, urmează terapie, te echilibrezi emoțional, psihologic și spiritual și după ceva timp ai uitat și revii la stilul vechi de viață. Și iar e nevoie să țipe corpul? De ce omul se trezește doar în suferință?

                                                                               Bucurați-vă de tot ceea ce vă înconjoară!

10. La fel de des vă aud vorbind şi despre un alt flagel al secolului, depresia. Cu toate manifestările şi formele ei. Cum vede teologul-psiholog acest fenomen, tot mai des întâlnit chiar şi în rândul copiilor şi adolescenţilor?

Trăim vremuri în care preotul, psihologul și medicul (psihiatrul, oncologul) trebuie să fie colegi, nu concurenți. Sunt multe cazuri în care un domeniu vine în slujba celuilalt, și-l completează spre binele omului.

Să fim atenți ca omul să nu devină un bun de consum utilizat și apoi aruncat. Adeseori depresia are la bază o criză spirituală și nu neapărat una chimică, organică. Depinde de la caz la caz. Dacă nu este un dezechilibru al neurotransmițătorilor este important să intrăm într-un program duhovnicesc de recunoștință: Nu-mi ajung zilele să-I mulțumesc lui Dumnezeu. Nu-I mai cer nimic, doar mă minunez și Îi mulțumesc din toată inima pentru toate! Slavă Ție Doamne! Îți mulțumesc Doamne pentru apă, pentru pâine, pentru aer, pentru căldură, pentru viață, pentru sănătate, pentru că m-ai trezit dimineață, pentru că m-ai adormit aseară, pentru cele arătate și pentru cele nearătate, pentru că ne dai vreme de pocăință, pentru oamenii pe care ni-i scoți pe Cale, pentru toate pe care le știm și pe care nu le știm!

Bucurați-vă de tot ceea ce vă înconjoară! Cea mai frumoasă poveste de viață este a ta! Bucură-te, ești o minune, omule! Fă pe cineva să zâmbească astăzi. Oferă o îmbrățișare. Sună persoana aceea pe care vrei să o suni de mult. Scrie o scrisoare sau mail. Uită-te în oglindă și iartă-te! Atunci era valabil, Acum nu mai e valabil gândul. Acum e altceva!

11. Părinte, sunt din ce în ce mai mulţi preoţi şi monahi, cu educaţie complexă, care îmbină teologia cu psihologia, cu matematica, medicina, filosofia, fizica. Discursul lor teologic este unul foarte complex, cu implicaţii profunde şi care ating mai cu seamă intelectualul reticent, confuz, foarte sceptic la valorile religioase ori chiar ateu. Cât de necesară şi eficientă este o astfel de abordare?

Domnul știe! Pentru fiecare om există o bucățică de cer pe pământ….

12. Ce şi cum le-aţi vorbi copiilor din şcoli care spun, în majoritate, că se plictisesc la orele de religie?

Le-aș asculta tăcerea lor, suspinul, glasul inimii. Hristos nu se bagă pe gât cu forța într-un limbaj de lemn, ci Hristos se simte din lucrurile mici. Cred că e nevoie să învățăm mai întâi alfabetul iubirii, al iertării, al bunului simț. Invitație la o întâlnire personală cu Hristos. Credința se predică mai întâi prin exemplul personal și apoi prin cuvânt. Să ne gândim fiecare ce facem cu viața noastră! Eu aș propune o campanie de genul: Duminica fără internet, duminica în familie! Și vom avea ce povesti la ora de religie fără să ne plictisim…

Copilul de astăzi absorbit de tabletă, este același copil care se refugia în lectură când părinții se certau sau nu se puteau conecta emoțional la membrii familiei. Așa că nu poți lua ceva, fără a da altceva la schimb. Te întrerup de la stat pe internet pentru că te invit în parcul de distracții. Avem nevoie de alternative, nu să ne plângem nefăcând ceva în loc. Bogățiile omului sunt amintirile frumoase din inima lui…

13. Vorbiţi atât de des despre divorţul dintre minte şi suflet – marea problemă a fiecăruia dintre noi, marea alienare a omului modern. În contrapartidă, propuneţi imaginea, atât de plastică, a cununiei între minte şi suflet pentru fiecare persoană. Cum e posibilă realizarea acestei fuziuni?

Când mintea învață să tacă, bucuria și frumusețea își află locul. Acordă-ți un moment de liniște. Redu viteza și gustă viața! Dacă în inimă este pace, în lume este pace. Stai acasă, inimă, și odihnește-te… Cea mai proastă decizie este cea pe care nu ai luat-o niciodată. Și câte ai ascuns prin suflet! E magic sa te întâlnești cu tine și să îți spui ce nu ți-ai spus niciodată. Și apoi să te contempli în tăcere… Mai mult ca niciodată să ne rugăm pentru pace! Iar pacea începe din interior…

14. Multe dintre femeile care ne citesc sunt dintre cele care, după o încercare grea a vieţii – o boală grea, o pierdere a cuiva drag, o cumpănă – se redefinesc, îşi redescoperă resurse interioare pe care nu le-ar fi bănuit, iar apoi aleg să se implice voluntar în ajutorarea semenilor care trec prin experienţe asemănătoare de viaţă. Sunt supravieţuitoare ale unor boli grele, ale unor pierderi uriaşe în plan sufletesc ori chiar material, care au puterea de a ieşi din starea de victimă şi de a considera încercările vieţii nu ca pe o pedeapsă divină, ci  ca pe lecţii necesare de evoluţie spirituală. Sunt persoane care ies din paradigma lui „DE ce eu, Doamne?!” şi accepta provocarea lui „De ce nu eu?!” Sunt femei care, având mentori  ca Sfinţia Voastră, reuşesc să îşi transforme crucea de dus în spate într-o coroană de pus pe cap. Şi care reuşesc prin puterea exemplului, să inspire şi alte femei aflate în situaţii similare să îşi găsească liniştea, seninătatea, vocaţia. Pentru ele, aveţi un gând „de lăsat în inimă”?

Sfințenia înseamnă bucurie în Hristos. Sănătatea, bucuria sunt daruri pe care le-am primit de la Dumnezeu și se cuvine să învățăm să împărtășim bucuria cu ceilalți. În orice eveniment în viață este bine să mă întreb: Ce am eu de învățat de aici? Ce am de iubit? Ce am de iertat? Fără „de ce” care ne sufocă!

Lucrurile nu sunt atât de negre cum par la început. Orice lucru putea fi și mai rău. Vă recomand să lecturați „Pollyanna – Taina mulțumirii” de Eleanor H. Porter și „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupery pentru a vă conecta mereu la starea de mulțumire!

15. Dar pentru femeile care nu îşi găsesc rostul şi sensul în viaţă? Care rătăcesc în paradigma lui „a avea”, în detrimentul lui „a fi”. Care acceptă să fie întreţinute, dependente financiar, abuzate, şi care rămân mereu în situaţia de victimă.

O victimă rămâne o victimă atât timp cât joacă rolul acesteia! Până nu schimbăm și conștientizăm rolurile, întrebările, gândurile, valorile, comportamentele, nu se va schimba nimic.

16. Mi-ar plăcea, ca la final, să ne împărtăşiţi câteva repere din viaţa Sfinţiei Voastre care să ne inspire şi să ne fie de folos.

De fiecare dată când ne întâlnim învățăm să iubim. Zi de zi, învăț să iubesc până la cer şi înapoi. Cu Dumnezeu în inimă nu te poţi pierde în mulţime. Îmi amintesc un dialog…

– Ce faci părinte?

– Cad și mă ridic.

– De câte ori?

– Până la buza mormântului…

– Și?…

– Și nu divorțez de Hristos!…

Să ne binecuvânteze Dumnezeu pe toți cu ceea ce ne este de folos fiecăruia!

Sursa: http://www.avantaje.ro/articol/depinde-de-fiecare-daca-vrea-sa-fie-albina-sau-musca-interviu-cu-parintele-hrisostom-filipescu-partea