Vă mulțumesc din suflet pentru că ați fost alături de mine în toți acești ani și ați crezut în demersul meu pentru interdisciplinaritate în Biserică și nu numai. Doar în echipă (medic specialist, psiholog/psihoterapeut, preot duhovnic) putem crește calitatea vieții oamenilor!
Dumnezeu și-a întors Fața spre mine. „A auzit glasul rugăciunii mele când am strigat către El ziua și noaptea”. L-am udat cu lacrimile mele… și L-a durut…
MULȚUMESC din toată inima celor care au crezut, cred și vor crede în continuare în mine și în ceea ce pot să fac (interdisciplinar), din darul lui Dumnezeu, pentru Biserică!
Așa să fie!
Crucea aceasta este a noastră, a tuturor!
Hristos în mijlocul nostru!
Este și va fi!
Totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!
Mergem înainte cu credință, nădejde și dragoste!
Bucurie sfântă!
Cu rugăciune și binecuvântare,
Protosinghel Hrisostom Filipescu
Egumenul Schitului Țibucani, Psiholog Clinician la C.R.R.P.H. Păstrăveni și doctorand în Neuroștiințe în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București
Vrednic sunteți părinte! Felicitări!
ApreciazăApreciază
Superb și eu va mulțumesc pt aceste texte minunate de suflet. V mulțumesc ca mi-ați alinat sufletul aflat în suferita cândva… Va mulțumesc pt tot ceea ce scrieți… Dacă oamenii ar înțelege cu adevărat ce scrieți.. Am fii fericiți și mai puțin rai… Va mulțumesc din nou, acum și pt totdeauna pt cuvintele minunate pe care ni le puneți direct la. Suflet…!!
ApreciazăApreciază
Felicitări! … Pace si binecuvântare! 😇🙏🕊
ApreciazăApreciază
Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc. Doamne ajuta tuturor
ApreciazăApreciază
Felicitări! Dumnezeu să vă ajute!
ApreciazăApreciază