„Lecții de teologie”

b642d483e8e95e1470fab1b458e3297c

Celor care mă „iubesc” de nu mai pot și îmi trimit felurite mesaje în privat le reamintesc că am butonul block. Fel de fel de conturi false îmi dau „lecții de teologie”. Din darul lui Dumnezeu, în câțiva ani de teologie (seminar – 5 ani, licență – 4 ani, master – 2 ani) și psihologie (licență – 3 ani + master – 2 ani) socot că nu am băut cerneala și nu am trecut ca „Vodă prin lobodă” prin școli.

Nu sunt obligat să citesc deșeurile emoționale ale nimănui și nici nu sunt în rolul de „salvator”. Furia unora trebuie descărcată în altă parte, nu aici. Pentru aceasta există întâlniri reale, nu virtuale, cu duhovnici, psihologi, medici psihiatri sau ce mai este nevoie în funcție de „bagajul” fiecăruia. Ofer dragoste, iertare, rugăciune, dar nu permit nimănui să mă abuzeze psihic sau emoțional. Mulțumesc!

PS: Să ne aducem aminte de cuvântul lui Evagrie Ponticul care afirmă că „teolog este cel care se roagă!” Oamenii „de bine, plini de dragoste” nu păreau rugători… Dacă ar fi fost, nu ar fi avut timp să dea lecții altora… Păcat că și Ortodoxia are ramura sa de „talibani”, întreținută de unii „duhovnici”. Și e un paradox; Porunca Iubirii adusă de Hristos! Ce trist că am uitat atât de repede!

Bucurie sfântă!

images

Reclame