Vă Mulțumim Părinte Mitropolit pentru dragoste, prețuire, purtare de grijă și binecuvântare!
Binecuvântare arhierească pentru C.R.R.P.H. Păstrăveni
Vremea culegerii roadelor…
Vă mulțumesc din suflet pentru că ați fost alături de mine în toți acești ani și ați crezut în demersul meu pentru interdisciplinaritate în Biserică și nu numai. Doar în echipă (medic specialist, psiholog/psihoterapeut, preot duhovnic) putem crește calitatea vieții oamenilor!
Dumnezeu și-a întors Fața spre mine. „A auzit glasul rugăciunii mele când am strigat către El ziua și noaptea”. L-am udat cu lacrimile mele… și L-a durut…
MULȚUMESC din toată inima celor care au crezut, cred și vor crede în continuare în mine și în ceea ce pot să fac (interdisciplinar), din darul lui Dumnezeu, pentru Biserică!
Așa să fie!
Crucea aceasta este a noastră, a tuturor!
Hristos în mijlocul nostru!
Este și va fi!
Totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!
Mergem înainte cu credință, nădejde și dragoste!
Bucurie sfântă!
Cu rugăciune și binecuvântare,
Protosinghel Hrisostom Filipescu
Egumenul Schitului Țibucani, Psiholog Clinician la C.R.R.P.H. Păstrăveni și doctorand în Neuroștiințe în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București
Bucurie sfântă!
Este gata împodobită mireasa noastră. Vă așteptăm cu bucurie, mâine 26 octombrie începând cu ora 16:00 să o sărbătorim cum se cuvine!
Felicitări C.R.R.P.H. Păstrăveni pentru tot! Felicitări tuturor celor 202 beneficiari și 197 de angajați! Vă iubesc!
Sărbătoarea aceasta este a noastră, a tuturor! Doamne ajută!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Interviu ieromonah Hrisostom Filipescu: Trăiește frumos, iartă la timp și iubește cu adevărat. Dragostea naște dragoste
Autor: Odeta Veștemean
*jurnalist cu aproape 20 de ani de experiență în televiziune, presă scrisă și radio. De-a lungul timpului a fost editor-prezentator de știri la Realitatea TV, TV 9, TV Sibiu, Radio Star FM și Radio Magic FM, precum și redactor-șef al ziarului Sibiu 100% (ziar săptămânal, auditat BRAT, tipărit în 70.000 de exemplare). Fiind certificată în Coaching și Leadership, este preocupată în permanență să motiveze oamenii și să îi ajute să se dezvolte personal.
„Dumnezeu nu se bagă cu polonicul pe gât nimănui. Este nevoie de foarte multă delicatețe”, susține ieromonahul Hrisostom Filipescu, unul dintre cei mai citiți și iubiți autori de cărți ce îmbină aspecte ce țin de psihologie, literatură și teologie. Aș spune că ceea ce caracterizează în primul rând scriitura sa sunt blândețea și liniștea care se imprimă puternic în suflet, amprentându-l cu armonie și speranță. Pe ce ar trebui să se axeze astăzi oamenii dacă vor să aibă parte de mai multă bucurie, de ce e nevoie ca fiecare persoană să se asculte și să își înțeleagă nevoile dar și cum putem lupta împotriva depresiei aflăm dintr-un interviu acordat pentru Interviurimotivaționale.ro.
- Cum vi se pare că mai stau astăzi românii cu credința în Dumnezeu? Cum simțiți vremurile acestea?
Din darul lui Dumnezeu, credincioșii sunt bogăția și bucuria Bisericii noastre. E drept că problema contemporană a secularizării, care propune organizarea vieții individuale și sociale ca și cum Dumnezeu nu ar exista este tot mai prezentă în viața noastră, totuși nu trebuie să descurajăm și să devenim anxioși la fiecare bătaie de vânt ideologică, socială, politică, diplomatică sau culturală. Eu am nădejde că Preasfânta Treime nu ne părăsește în veci de veci, indiferent de vremea exterioară! Pe mine, atât în calitate de preot duhovnic, cât și în calitate de psiholog clinician, mă îngrijorează mai mult nu tabloul exterior, ci furtunile emoționale interioare ale fiecăruia. Rănile din prima copilărie; nevindecate, neaerisite, neacceptate… Copilul interior care mai așteaptă ceva, chiar dacă în exterior este un adult care pozează bine. Acolo este de lucrat! Pe interior și abia apoi la exterior.
- Mărturiseați că cea mai dragă scriere biblică vă este Imnul Dragostei, reflectat în Scrisoarea Sfântului Apostol Pavel către Corinteni: „Și acum rămân toate acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”. Ce forță și ce ecou credeți că mai are dragostea în zilele noastre, când vedem atât de multă indiferență la suferințele celuilalt, dezbinare și chiar ură?
Oh, da! Iubesc din toată conștiința mea Imnul Dragostei! De acolo mi-am început tot crezul meu și drumul pe Cale. Fără Porunca Iubirii adusă de Hristos nimic nu suntem, nimic nu dobândim.
Astăzi oamenii au nevoie de dragoste autentică mai mult decât oricând! Ne este foame și sete de Iubire! Nu știm să o cerem, nu știm să o oferim, nu știm să o primim și ne rănim… Apoi avem așteptări și ne rănim în ele. Încercăm să ne vindecăm, dar nu folosim „medicamentele” potrivite și iar ne rănim până în cele din urmă ajungem tot de unde am plecat…la „dragostea care niciodată nu moare”! Dar, din mila lui Dumnezeu, cu multă compasiune vom izbândi! Avem foarte mulți specialiști buni, doar că nu știm să lucrăm în echipă (preot duhovnic, medic specialist, psihoterapeut/psiholog) pentru că mai avem orgolii prea mari.
- De ce susțineți că este important ca oamenii să se asculte și ei înșiși și să își înțeleagă nevoile?
Păi dacă tu pe tine nu te asculți, nu te simți, nu ești sincer cu tine, cine vrei să o facă în locul tău? Dacă tu anesteziezi chipul lui Dumnezeu din tine, cine să-ți înțeleagă nevoile? „Dragoste cu forța” e viol! Avem nevoie de psihoeducație în România ca de aer. Să prevenim, nu să tratăm!
- Spuneați că una din cauzele depresiei este și faptul că oamenii trăiesc pe pilot automat și nu sunt conectați în Aici și Acum. Ce este de făcut?
Să trăim Aici și Acum! Noi teoretic spunem că suntem prezenți, dar practic fiecare e în lumea lui în monologul interior cu propriile gânduri care îl prind în labirintul minții sale. Dacă vă întreb; dimineață, în drum spre serviciu sau spre școală, ce ați văzut, ce ați simțit ce îmi răspundeți? Pe lângă câte flori ați trecut? Pisica de lângă mașină ați văzut-o? Dar cățelul din fața blocului? Dar suspinul bătrânului de pe banca din parc a ajuns la inima dumneavoastră? Dar privirea copilului trist și singur din autobuzul de dimineață a reușit să sărute ochii dumneavoastră? Dar mama care își sterge pe ascuns obrazul udat de lacrimi fierbinți… dar… Despre asta este vorba. Curge viața pe lângă noi și prin noi și nu suntem conectați cu ea. Și de aici începe patologia, mai devreme sau mai târziu în funcție de rezistența fiecăruia.
- Pe ce ar trebui să se axeze oamenii în viață dacă vor să aibă parte de mai multă bucurie?
Oamenii ar trebui să învețe să fie recunoscători. Cu ce cuvânt a bătut ușor Hristos la ușa sufletului nostru duminica trecută la Liturghie, încercând să-și facă loc în inima noastră? „Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu.” (Luca 8, 39) Noi nu știm să spunem Binele din viața noastră, ci vedem doar întunericul. Suntem atât de binecuvântați, avem atâtea daruri, suntem atât de liberi, avem atâția oameni frumoși în jurul nostru care ne iubesc și nu vedem! Nu știm să mulțumim pentru ceea ce avem și vedem doar ceea ce ne lipsește. Și de aici „ne doare capul”.
Chiar este atât de greu să spui cuiva mulţumesc sau să fii recunoscător pentru un lucru? Este atât de greu să fii recunoscător unei persoane sau pentru ceva bun din viaţa ta? Se schimbă ceva în interiorul tău şi, după ce faci acest act de recunoştinţă, persoana care îl primeşte din partea ta zâmbeşte şi se bucură, iar acel zâmbet se întoarce şi se aşează şi pe faţa ta. A fi recunoscător nu înseamnă doar a spune mulţumesc, înseamnă mult mai mult. Nu este vorba doar de bune maniere sau bun simţ, este vorba despre ceva ce majoritatea au uitat să acorde, în schimb solicită de la ceilalţi acel ceva fără ezitare. Este vorba despre respect.
Dacă tu nu eşti recunoscător în fiecare zi pentru lumea în care trăieşti, pentru persoanele care fac ceva pentru tine, pentru lucruri care te influenţează şi îţi sunt benefice, atunci înseamnă că nu eşti, cel puţin, respectuos. Şi te întrebi de ce lumea nu te respectă. Dar undeva acolo, în interiorul tău, stă o forţă care aşteaptă să fie eliberată, forţa recunoştinţei. Te-ai gândit vreodată că şi acest aspect, foarte important de altfel, poate fi o cauză a negativismului din viaţa ta? A lipsei de încredere în tine şi în ce te înconjoară? A lipsei de motivaţie de a face ceva în viaţă? A unei atitudini care de fapt nu există pentru că tu o ţii blocată în tine?
Am învățat că recunoștința te poate conduce pe drumul către succes, atât pe plan mental, cât şi fizic, spiritual şi emoţional. Recunoştinţa este o stare. Este ceva ce vine şi pleacă, dar poţi ajunge la ea oricând. Împreună cu experienţa de viaţă, dragoste, înţelegere, apreciere, vei continua şi vei reuşi să înţelegi, chiar să îmbrăţişezi această stare. Neuroștiințele dau mărturie despre neurogeneza și neuroplasticitatea creierului în starea de recunoștință!
Eu nutresc o profundă recunoștință părinților mei (Constantin și Ioana) pentru darul vieții, dascălilor mei (din școala generală, seminar, facultate), duhovnicului meu (Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor) care este doctorul sufletului meu și m-a încurajat întotdeauna spre studiu, spre dezamăgirea multora, profesorilor mei de astăzi (prof. dr. univ. Leon Zăgrean – Șeful catedrei de Neuroștiințe din Cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și fondatorul Societății de Neuroștiințe din România; pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita – profesor la Academia de Teologie din Chișinău și paroh la Biserica Sfântul Apostol Andrei din Iași), prietenilor mei de suflet și binefăcătorilor pe marea vieții (Teodor Baconschi – diplomat și doctor în antropologie religioasă și Mihail Neamțu – filozof, teolog şi eseist), părintelui arhimandrit Iustin Câmpanu (prieten autentic în vremuri grele și „nașul de călugărie” în fața altarului inimii mele), unui suflet cald care a crezut în mine și în toate proiectele mele, prietenul și ctitorul Viorel Roman (om de afaceri și fiu fidel al Bisericii) și mulți, mulți alții.
Fiți recunoscători și veți fi fericiți!
- Cum pot fi ajutați cei care îl refuză pe Dumnezeu, refuză biserica, preoții, credința ortodoxă?
Dumnezeu nu se bagă pe gât cu polonicul nimănui. Este nevoie de foarte multă delicatețe, blândețe, bunătate, dragoste cu sufletul celuilalt. Noi din păcate suntem în rol de „salvator” pentru celălalt, dar noi nu avem „masca de oxigen” pe față. Tocmai de aceea, astfel de „convertiri forțate” nu țin pentru că nu sunt autentice, firești, simple, naturale. Dumnezeu nu se învață, Dumnezeu se experimentează.
- Chiar în aceeași familie, soții sau copiii ajung la conflicte din cauza manifestării credinței. Cum trebuie procedat în aceste situații, pentru ca discrepanțele să nu se accentueze și mai mult?
V-am spus mai devreme. Propriul exemplu și rugăciune cuminte. Noi avem tendința să înmulțim vorbele și să facem furtună într-un pahar cu apă și credeți-mă nu este cazul. Nu mai avem răbdare, nu îi mai dăm timpului timp. Suntem bolnavi sufletește și nu recunoaștem, ci arătăm cu degetul spre celălalt: „Eu sunt bine, tu nu ești bine și TREBUIE să te vindec EU. ACUM! Hei, unde fugi?!” Ăstia suntem… Deci, vă rog, Puține cuvinte, Multă iubire… Multă simțire! Multă emoție, nu gânduri!
Cum ne sfătuiți să ne rugăm dacă vrem ca Dumnezeu să asculte și să împlinească rugăciunile noastre?
Simplu, firesc, fără politețuri false cu Dumnezeu. Pe cine păcălim? Și cu smerenie! Asta lipsește. Este mare lucru să fii om inteligent, dar să rămâi cu smerită cugetare! Este mare lucru să fii om credincios, un exemplu tu și familia ta pentru cei din jur, dar să rămâi smerit! Este mare lucru să fii persoană publică, influencer, lider de opinie, dar să rămâi modest! Un om care își pierde această capacitate este un candidat perfect la dezechilibre psihice, ca să nu spun altfel, mai devreme sau mai târziu.
- E adevărat că în timpul nopții „cerurile sunt deschise” și glasul rugăciunii este mai puternic? Explicați-ne.
Dacă dumneavoastră spuneți… Nu știu. Eu noaptea dorm pentru că ziua muncesc foarte mult în diferite proiecte (Schitul Țibucani, Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni, scris, lecturi) și nu am așezarea potrivită să fac din noapte zi. Întâlnirile mele cu Dumnezeu (dimineața și seara) cred că sunt suficiente și nu are nevoie și de „schimbul trei”. Mai ușor cu pianul pe scări să nu vă răniți! Hristos ne aude la fel oriunde, oricând. Noi îl simțim?
Mulți români, din păcate, sunt absolvenți de „Academia Google” și știu ei mai bine decât specialiștii ce și cum. Dar fiecare să își asume alegerile, căutările și rezultatele. Eu nu am o profesie, eu am o vocație! Nu am o meserie, am o misiune! Și pe unii deranjează. Asta este, mergem înainte! Și Hristos a deranjat!
- Declarați într-un interviu că ați învățat să fiți sensibil cu sufletul celuilalt, conectându-vă la inima lui, nu la mintea lui. În ce constă această diferență?
Păi gândim prea mult și simțim prea puțin! Nu ați avut decizii în viață bazate pe suflet și decizii în viață bazate pe minte? Eh, de acolo începe diferența…
Îmi venise de curând o familie cu un adolescent și tatăl era ca un disc zgâriat repetând obsesiv afirmația: „Părinte, dar nu i-a lipsit nimic! Cum să facă una ca asta?” Iar eu i-am răspuns: „Ba da, i-a lipsit emoția!”
- Ce credeți că ar trebui să facem fiecare dintre noi dacă dorim să dobândim Împărăția lui Dumnezeu?
Credință, Nădejde și Dragoste!
- Și ce să nu facem?
Asta ține de spovedania fiecăruia, de duhovnic, de taina inimii…
- Un ultim sfat motivațional pe linie de credință, dragoste și nădejde?
Trăiește frumos, iartă la timp și iubește cu adevărat! De ce? Pentru că dragostea naște dragoste. Așa să fie!
Sursa: https://interviurimotivationale.ro/2018/10/23/interviu-ieromonah-hrisostom-filipescu-traieste-frumos-iarta-la-timp-si-iubeste-cu-adevarat-dragostea-naste-dragoste/?fbclid=IwAR1KVxzU3GGKiIT_00jANWHbV_q7I13BkyTH6GKSl0tnSgtMdyr02Ve05KA#more-77
„Arhimandritul Irineu Ilie, un stareț plin de bunătate”
Mă simt onorat să fiu prezent cu o evocare („Arhimandritul Irineu Ilie, un stareț plin de bunătate”) în volumul omagial „Împlinind virtutea ascultării, Arhimandritul Irineu Ilie”, apărut de curând la Editura Vasiliana’98, Iași 2018, coordonat de +Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și Pr. prof. dr. Vasile Nechita!
Cel mai iubit stareț al Mănăstiri Secu, Arhimandritul Irineu Ilie, Superior și la Locurile Sfinte de la Ierusalim și Iordan, s-a stins mult prea devreme într-un teribil „accident” (în drum spre aeroportul din Tel Aviv; toți cei din mașină au murit) în dimineața zilei de 14 octombrie 1988…
„Era o speranță a Bisericii”…aceste cuvinte le-a rostit fericitul întru adormire Patriarhul Teoctist la primirea tristului anunț. Prin această plecare timpurie – la 35 de ani, abia împliniți, cred că este coliturghisitor împreună cu cetele sfinților și ale celor plăcuți lui Dumnezeu în nemuritoarele lăcașuri cerești.
Părintele Irineu avea o bunătate care se întâlnește mai rar la oameni. El rămâne un model de smerenie și demnitate pentru tot călugărul, pentru orice creștin, pentru orice intelectual.
Vă redau fragmentul de încheiere a portretului în cuvinte a acestui slujitor al Bisericii, pe care cu nevrednicie l-am însemnat:
„Anul acesta se împlinesc treizeci de ani de când a trecut la veșnicele locașuri, însă mănăstirea parcă îl mai așteaptă să revină ca dintr-o lungă călătorie…
Părinții îmbunătățiți sunt nevinovați precum copiii, dar plini de înțelepciune ca bătrânii cei din vechime. Așa era și părintele arhimandrit Irineu Ilie.
Faptele lui ascunse sub mantia smerenie sunt vrednice de scris în paginile unui pateric, însă până atunci sunt păstrate cu sfințenie și discreție la Domnul. El care știe și vede toate, le știe și pe acestea. Doar părinții bătrâni din mănăstire, când inimile mai scâncesc de dor, mai desfac cufărul cu amintiri și desprăfuiesc – cu vorbe alese – chipul tainic al Părintelui Irineu Ilie, păstrat ca o icoană în odaia sufletului fiecăruia.
ieromonah Hrisostom Filipescu
Egumenul Schitului Țibucani”
Buchet de gânduri – Fabian Popovici
Vă recomand gândurile curate ale unui tânăr la început de drum! Și nu pentru interviul cu mine din carte, ci pentru condeiul lui inspirat.
Veți găsi în paginile acestei cărți un suflet cald, sincer și blând care își prețuiește bunicul cu a lui înțelepciune. Bunicul a devenit între timp „cetățean al Raiului”, iar nepotul îi păstrează memoria vie printr-o carte plină de cuvinte miezoase…
Gestul tău poate deveni un model pentru mulți tineri și îl încurajez, îl binecuvântez, îl sărut ca pe un prunc la sânul mamei.
Felicitări, Fabian Alexandru! Mă bucur pentru realizările tale! Felicitări soției tale pentru tot ce așează luminos în viața ta! Bucurie!
***
În încheierea interviului pe care am avut onoarea să îl primesc din partea părintelui Hrisostom Filipescu, publicat în carte, sfatul dumnealui pentru dragii cititori este următorul:
„Du-te şi strânge în braţe un bătrân singur sau un copil orfan. Şi dacă faci asta sincer, cu căldură, să ştii că mă strângi și pe mine în brațe, căci mă regăsesc în aceşti necăjiţi ai vieţii; pe ei trebuie să-i avem tot timpul la piept! Bătrânii şi copiii – ceea ce am fost şi ceea ce vom deveni, trecutul şi viitorul, înţelepciunea şi gingăşia, echilibrul şi entuziasmul – pe acestea trebuie să le ocrotim, să le avem la inimă. Țineți aproape de biserică. Biserica este spital unde se vindecă răni, nu tribunal!”
–––––––––––––––
Detalii despre carte şi comenzi: http://popovicifabian.ro/shop-carte/
Comunicat
Prezența în spațiul public are o serie de avantaje, precum și nenumărate neplăceri. De cele bune știm cu toții. De neplăceri nu vorbim prea des… Însă e bine ca unele lucruri să fie limpezi și acum aș dori să menționez printre acestea „furtul” de identitate. Sună dur, de romane polițiste, aveți dreptate, dar e o realitate a lumii virtuale. Și jocul merge până la lumea reală. Persoane care se „prezintă” cu numele tău.
Am primit câteva mesaje private cu privire la anumite persoane dubioase care îmi folosesc fotografiile, datele de contact etc. Dacă întâlniți și voi astfel de situații legate de persoane, vă rog să îmi trimiteți mesaj privat și să-mi dați detalii. Acolo unde se impune putem solicita ajutorul autorităților.
Datele mele de contact sunt publice și dacă am de făcut un anunț sau solicit sprijinul pentru diferite cauze umanitare foarte serioase pentru care garantez, o fac public, fără așa-ziși delegați, colaboratori … Nu am șofer, și nici nu îmi rezolvă nimeni sarcinile administrative zilnice. Mulțumesc pentru înțelegere!
Nu vă lăsați păcăliți de impostori! Verificați mereu!
„Lecții de teologie”
Celor care mă „iubesc” de nu mai pot și îmi trimit felurite mesaje în privat le reamintesc că am butonul block. Fel de fel de conturi false îmi dau „lecții de teologie”. Din darul lui Dumnezeu, în câțiva ani de teologie (seminar – 5 ani, licență – 4 ani, master – 2 ani) și psihologie (licență – 3 ani + master – 2 ani) socot că nu am băut cerneala și nu am trecut ca „Vodă prin lobodă” prin școli.
Nu sunt obligat să citesc deșeurile emoționale ale nimănui și nici nu sunt în rolul de „salvator”. Furia unora trebuie descărcată în altă parte, nu aici. Pentru aceasta există întâlniri reale, nu virtuale, cu duhovnici, psihologi, medici psihiatri sau ce mai este nevoie în funcție de „bagajul” fiecăruia. Ofer dragoste, iertare, rugăciune, dar nu permit nimănui să mă abuzeze psihic sau emoțional. Mulțumesc!
PS: Să ne aducem aminte de cuvântul lui Evagrie Ponticul care afirmă că „teolog este cel care se roagă!” Oamenii „de bine, plini de dragoste” nu păreau rugători… Dacă ar fi fost, nu ar fi avut timp să dea lecții altora… Păcat că și Ortodoxia are ramura sa de „talibani”, întreținută de unii „duhovnici”. Și e un paradox; Porunca Iubirii adusă de Hristos! Ce trist că am uitat atât de repede!
Bucurie sfântă!
Ne pierdem sufletul …
Ne pierdem sufletul când nu-i mai vorbim de bine pe cei din jur.
Ne pierdem sufletul atunci când uităm să iertăm, să iubim și să ne bucurăm de viață.
Ne pierdem sufletul atunci când călcăm pe noi și ne judecăm prea aspru pentru toate fleacurile cotidiene.
Ne pierdem sufletul atunci când murim înainte de a muri.
Ne pierdem sufletul atunci când nu mai trăim pentru noi.
Ne pierdem sufletul atunci când obiectele sunt mai importante decât oamenii.
Ne pierdem sufletul atunci când facem din oameni idoli și ne agățăm cu orice preț de relații toxice.
Ne pierdem sufletul când ne îndepărtăm de Dumnezeu şi nu mai experimentăm prezenţa Sa.
Ne pierdem sufletul când credem că nu mai există speranţă de iertare.
Ne pierdem sufletul atunci când suntem nerecunoscători pentru ceea ce avem, pentru ceea ce suntem.
Ne pierdem sufletul atunci când anormalul devine normal și când păcatul este înălțat la rang de virtute.
Ne pierdem sufletul atunci când dorința de plăcere, avere și putere ne stăpânesc.
Ne pierdem sufletul și uităm că nimic nu mai poate da timpul înapoi.
Ne pierdem sufletul când nu mai avem credință, nădejde și dragoste…
Tu ce faci ca să nu îți pierzi sufletul?
Doamne, Te iubesc din inimă!
Doamne, Te iubesc din inimă! Știu că despărțirea de Tine, doare… Alege Tu, Doamne, căile mântuirii mele! Tu ești totdeauna nădejdea mea!
Nu ştiam unde să Te găsesc. Nu ştiam cum să ajung la Tine. Eu am greşit, Tu m-ai iertat şi iubit şi nu mai conta nimic. Vântul îmi aducea vocea Ta. Iarba mă atingea cu atingerea Ta. Şi în sufletul meu erai Tu. În noaptea inimii mele Te căutam. Vroiam să Te văd şi să Te mângăi. Să Te pipăi, să Te iau în braţe şi să urlu de durere că eşti cu mine. Sau de bucurie. Să mă topesc în îmbrăţişarea Ta în clipa potrivită a mântuirii mele. Nu eu Te căutam pe Tine, ci Tu mă căutai şi eu trebuia să mă las găsit. Doamne, mi-e sete de Tine!…Te caut în amurgul norilor, în asfinţitul lacrimilor, în privirile lăsate pe icoane, într-o binecuvântare sau în tăcere…
Ţi-am încredinţat ale mele surâsuri, ale mele secrete, ale mele dureri. Tu ştii tot şi mă iubeşti aşa. Închid ochii, inspir şi expir adânc şi Te găsesc iarăşi în tăcerea de după rugăciune. Nu îmi ceri rugăciuni, viaţa mi-a fost o rugăciune. Inima îmi este jertfelnic. Mă aduc Ţie ca o prescură. Fără explicaţii, doar dăruire. Îmi amintesc poemul Tău ce mi l-ai scris cu o pană de libertate în amurgul căutărilor mele. Suntem cu toţii vase prin care Dumnezeu lucrează…
Doamne când e nevoie tună în fiinţa mea şi taie cu ascuţişul cuvintelor lutul ce nu mai are temelie bună. Fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Aproape fii de mine, când mor şi înviez şi strânge-mi cioburile vieţii risipite pe Psaltirea din chilie la lumina tăcutei candele, ce doar ascultă suspine şi gânduri trimise în fum de tămâie. Sunt la capătul inimii și privesc viața ca și cum nu aș fi plecat niciodată. Nu mai înmulţesc vorbele. Arunc toate cuvintele. Și pe cele ce nu s-au spus încă…
Eu știu și simt că ești aici, acum! Doamne, când săruţi cerul, el plânge pentru mine. Când săruţi marea, ea îmi cântă balade. Când săruţi vântul, timpul se opreşte şi plângem amândoi!…
Hrisostom Filipescu 