Ne pierdem sufletul …

SI-CUM-MAI-E-LA-TINE-N-SUFLET-

Ne pierdem sufletul când nu-i mai vorbim de bine pe cei din jur.

Ne pierdem sufletul atunci când uităm să iertăm, să iubim și să ne bucurăm de viață.

Ne pierdem sufletul atunci când călcăm pe noi și ne judecăm prea aspru pentru toate fleacurile cotidiene.

Ne pierdem sufletul atunci când murim înainte de a muri.

Ne pierdem sufletul atunci când nu mai trăim pentru noi.

Ne pierdem sufletul atunci când obiectele sunt mai importante decât oamenii.

Ne pierdem sufletul atunci când facem din oameni idoli și ne agățăm cu orice preț de relații toxice.

Ne pierdem sufletul când ne îndepărtăm de Dumnezeu şi nu mai experimentăm prezenţa Sa.

Ne pierdem sufletul când credem că nu mai există speranţă de iertare.

Ne pierdem sufletul atunci când suntem nerecunoscători pentru ceea ce avem, pentru ceea ce suntem.

Ne pierdem sufletul atunci când anormalul devine normal și când păcatul este înălțat la rang de virtute.

Ne pierdem sufletul atunci când dorința de plăcere, avere și putere ne stăpânesc.

Ne pierdem sufletul și uităm că nimic nu mai poate da timpul înapoi.

Ne pierdem sufletul când nu mai avem credință, nădejde și dragoste

Tu ce faci ca să nu îți pierzi sufletul?

Reclame

Doamne, Te iubesc din inimă!

10979297_10155150964425612_1643736183_n

Doamne, Te iubesc din inimă! Știu că despărțirea de Tine, doare… Alege Tu, Doamne, căile mântuirii mele! Tu ești totdeauna nădejdea mea!

Nu ştiam unde să Te găsesc. Nu ştiam cum să ajung la Tine. Eu am greşit, Tu m-ai iertat şi iubit şi nu mai conta nimic. Vântul îmi aducea vocea Ta. Iarba mă atingea cu atingerea Ta. Şi în sufletul meu erai Tu. În noaptea inimii mele Te căutam. Vroiam să Te văd şi să Te mângăi. Să Te pipăi, să Te iau în braţe şi să urlu de durere că eşti cu mine. Sau de bucurie. Să mă topesc în îmbrăţişarea Ta în clipa potrivită a mântuirii mele. Nu eu Te căutam pe Tine, ci Tu mă căutai şi eu trebuia să mă las găsit. Doamne, mi-e sete de Tine!…Te caut în amurgul norilor, în asfinţitul lacrimilor, în privirile lăsate pe icoane, într-o binecuvântare sau în tăcere…

Ţi-am încredinţat ale mele surâsuri, ale mele secrete, ale mele dureri. Tu ştii tot şi mă iubeşti aşa. Închid ochii, inspir şi expir adânc şi Te găsesc iarăşi în tăcerea de după rugăciune. Nu îmi ceri rugăciuni, viaţa mi-a fost o rugăciune. Inima îmi este jertfelnic. Mă aduc Ţie ca o prescură. Fără explicaţii, doar dăruire. Îmi amintesc poemul Tău ce mi l-ai scris cu o pană de libertate în amurgul căutărilor mele. Suntem cu toţii vase prin care Dumnezeu lucrează…

Doamne când e nevoie tună în fiinţa mea şi taie cu ascuţişul cuvintelor lutul ce nu mai are temelie bună. Fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Aproape fii de mine, când mor şi înviez şi strânge-mi cioburile vieţii risipite pe Psaltirea din chilie la lumina tăcutei candele, ce doar ascultă suspine şi gânduri trimise în fum de tămâie. Sunt la capătul inimii și privesc viața ca și cum nu aș fi plecat niciodată. Nu mai înmulţesc vorbele. Arunc toate cuvintele. Și pe cele ce nu s-au spus încă…

Eu știu și simt că ești aici, acum! Doamne, când săruţi cerul, el plânge pentru mine. Când săruţi marea, ea îmi cântă balade. Când săruţi vântul, timpul se opreşte şi plângem amândoi!…