“Depinde de fiecare dacă vrea să fie albină sau muscă…”

A consemnat Daniela Palade TEODORESCU

Discursurile inspirate, documentate și pline de har ale părintelui Hrisostom Filipescu, egumen la Schitul Sfânta Maria Magdalena din Țibucani, aduc lumină în cele mai neîncrezătoare și cârcotașe minți și emoție în cele mai tulburate și împietrite suflete.

Multa lui știință de carte, împletită cu iubirea și smerenia, îl fac să vibreze în rezonanță cu trăirile omului contemporan. Află care sunt acestea în interviul pe care părintele ni l-a acordat în Postul Adormirii Maicii Domnului.

„Ca foarte multă lume, şi eu am aflat de Părintele Hrisostom Filipescu mai întâi pe pagina personală de Facebook, această agora atât de controversată, dar cu o forţă de penetrare şi convingere uriaşe. Apoi am avut surpriza să aflu că părintele este călugăr la Schitul Sfânta Maria Magdalena din Țibucani, județul Neamț, locul în care am copilărit. În locul schitului izolat și destul de părăginit din amintirile mele, am descoperit un loc înfloritor (la propriu!), îngrijit și plin de lume care vine să asiste la slujbe sau să stea de vorbă cu părintele Hrisostom.

Sunt tineri de tot felul, adolescenți în derivă, intelectuali mai mult sau mai puțin sceptici, care găsesc acolo înțelegere, compasiune autentică, răspunsuri la întrebări grele și alinare. Fără nici o aluzie la vreo pedeapsă divină ori alte amenințări anacronice care pe unii creștini i-ar putea pune pe fugă.

Mașini din toată țara se înghesuie tot mai multe în jurul schitului pentru că un călugăr cu adevărat luminat vorbește pe sufletul omului de azi. Pentru nevoile lui, pentru suferințele pe care ritmul vieții de azi le aduce la pachet cu modernitatea. Iar părintele face acest lucru cu o pricepere şi naturaleţe de excelent comunicator.”

Nu întâmplător, el poartă numele Sfântului Ioan Hrisostom, supranumit ”Gură de Aur”, ocrotitorul celor care se exprimă în public. Iar dacă publicul se mută pe Facebook, atunci și părintele vine acolo.

13680650_1066934703354141_1154290482569366870_n

                                                                                                  Schitul Țibucani

  1. Parinte Hrisostom Filipescu, v-ati ales un nume de monah care e in deplina concordanta cu misiunea dvs duhovniceasca – « Gură de Aur ». Predicile dvs duminicale şi din zilele de sărbătoare sunt adevărate tablete de înţelepciune, « gînduri care ţi se aşază în inimă », care au darul de a pătrunde în cele mai împietrite suflete şi în cele mai neîncrezătoare minţi. Discursul Sfinţiei Voastre vorbeşte dspre un Dumnezeu al omului contemporan, cu frământări specifice.

Ce vă inspiră în acest discurs ?

Bucurie, suflet drag!

Am fost tuns în monahism în data de 11 august 2011, la Mănăstirea Secu, de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor – în vremea aceea exarh cultural al Arhiepiscopiei Iașilor. A fost cel care mi-a dirijat condeiul de la poezii spre cronici și portrete în cuvinte ale chipurilor de monahi îmbunătățiți duhovnicește. M-a îndemnat cu multă dragoste să scriu și să studiez. Același îndemn părintesc l-am primit de curând și de la Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Din darul lui Dumnezeu, mi-am așezat la inimă pilda viețuirii Sfântului Ioan Hrisostom (Gură de Aur) al cărui nume, cu nevrednicie îl port. Remarcabil teolog, neegalat în exegeza Sfintei Scripturi, neîntrecut predicator și un arhipăstor exemplar, Sfântul Ioan a fost numit  ambasador al săracilor datorită milosteniei pe care o făcea; și Gură de Aur pentru cuvintele pline de înțelepciune pe care le revărsa asupra credincioșilor, în scris sau în predicile rostite în Antiohia și apoi în Constantinopol. Opera sa conţine tratate, omilii, cateheze, comentarii biblice, cuvântări, epistole, precum şi cărţi de cult, dintre care cea mai cunoscută este Slujba Sfintei Liturghii, cea mai celebrată pe parcursul anului bisericesc în Biserica Ortodoxă Universală.

Am învățat de la Sfântul Ioan că Iubirea este esențială, ea fiind virtutea care îl face pe om asemenea lui Dumnezeu, care este iubire. Iubirea față de Dumnezeu trebuie completată și cu iubire față de aproape, iubire ce se caracterizează prin milostenie. Să nu uităm că Sfântul  Ioan Hrisostom este ocrotitorul  celor care trebuie să se exprime în public (oratori, prezentatori, conferențiari etc.).

Îmi doresc să fiu un ambasador al iubirii necondiționate, deoarece lumea este însetată de dragoste. Îmi este bine când știu că ție, suflete, îți este bine,  oriunde ai fi! Iar plânsul tău mă doare… Te duc în inima mea, ia-mă și tu în a ta și va fi sărbătoare pe pământ și în cer!

  1. Ca foarte multă lume, şi eu am auzit de Sfintia Voastră, mai întâi pe pagina personală de Facebook, această agora atât de controversată, dar cu o forţă de penetrare şi convingere uriaşe. Sunt sincer convinsă că aţi ales inspirat acest canal de comunicare pentru a ajunge la mintea şi sufletul unor oameni care au nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu, adaptat la ritmul şi specificul vieţii de azi. Cei care vă citesc mesajele sunt cuceriţi de vorbele de duh, apoi vă caută direct la schit. Aveţi o comunitate impresionantă care vă urmăreşte si vă urmează. Păstorul îşi adună turma şi în comunitatea virtuală acum. E un răspuns firesc la risipirea şi la alienarea omului contemporan ?

Prezența Bisericii în spațiul on-line este o mărturie că Biserica este un organism viu care adaptează limbajul și mesajul la modul de viață al omului contemporan, fără să usuce rădăcinile din care își ia seva. Un bun instrument de pastorație modernă, fără să înlocuiască sau să relativizeze importanța și semnificația unor slujbe.  La nivel de parohii cele mai frecvente forme de comunicare electronică sunt site-urile și blog-urile proprii unde găsim informații utile despre programul slujbelor, galerie foto, date de contact, cuvinte de învățătură, intensificând astfel activitatea sa sacerdotală, educativă și administrativă.

Dacă majoritatea tinerilor sunt prezenți pe rețelele de socializare este important să venim în întâmpinarea lor și să le oferim alternative. Tinerii pot să Îl descopere pe Mântuitorul Iisus Hristos în inimile lor, printr-o tabără de exemplu anunțată în mediul on-line, atunci când caută un ideal sănătos în viaţă, și apoi să simtă lumina, pacea şi iubirea lui Hristos ca fiind conţinutul esențial al vieţii creştine… Am apreciat de exemplu la o biserică soră o modalitate concretă de a sărbători Ziua Tuturor Sfinţilor, îndemnând să schimbe imaginea fiecăruia de profil cu imaginea sfântului pe care îl îndrăgesc, îmbogățindu-și cunoşţintele despre mărturisitorii din întreaga lume şi să își găsească propriul tovarăş de călătorie pe drumul vieții…

Dacă nu era Facebook nu ne găseam. Sau nu am fi putut să ne bucurăm de o conferință a părintelui Constantin Necula sau de o știre din viața Bisericii de pe pagina Basilica a Patriarhiei Române. Sau o fotografie dintr-un pelerinaj, ori un gând al unui om de cultură. Sunt o mulțime de lucruri frumoase acolo. Depinde de fiecare dacă vrea să fie albină sau muscă…

  1. Nu sunteţi singura faţă bisericească din România care a devenit « virală » în reţelele de socializare. E un fenomen care creşte exponenţial în ultima perioadă, dovadă a unei nevoi umane uriaşe de a se conecta la spiritualitate. Doar că altfel. Cum comentaţi acest fenomen unic ?

Da, este o frumoasă provocare. Poate fi o formă modernă de evanghelizare a popoarelor pe temeiul lăsat de Hristos: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.” (Marcu 11, 15)

Oamenii se simt singuri și rețelele de socializare oferă alternative. Recomandarea de a fi prezenți în mod sănătos în rețelele de socializare pentru întâlnirea cu omul de astăzi a oferit printr-un comunicat, nu demult, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care este foarte ancorat la provocările societății contemporane.  Prin rețelele de socializare nu doar ne cunoaștem reciproc tradițiile din diferite comunități de credință, dar și putem comunica mai eficient ajungând acolo unde se află omul de astăzi. Mă bucur că sunt prezente nume sonore în peisajul virtual din spațiul Bisericii, cu o bucată activitate pastoral-misionară: părintele Constantin Necula, părintele Ciprian Grădinaru, părintele Vasile Antonie, părintele Eugen Tănăsescu, părintele Daniil Iacsa, părintele Ioan Danci, părintele Savatie Baștovoi, părintele Alexandru Barna, părintele Petru Pruteanu și alții.

Pentru mine Facebook înseamnă misiune, comunicare rapidă și metodă modernă de pastorație. Nu doar dai copy-paste la citate din Sfânta Scriptură, ci te oferi pe tine însuți prin întrebări și dialog despre dragoste, adevăr și căile vieții. Ne întâlnim în spațiul virtual și ne invităm în spațiul real…

11196452_10206448962733715_1633937606_o

                                    A nu recunoaște o suferință, înseamnă a perpetua acea suferință…

  1. Formaţia Dvs este și cea de psiholog, fapt care îşi pune o amprentă unică în abordarea Sfinţiei Voastre, ca teolog, duhovnic, monah. Ce aduce special această formaţie profesională, în combinaţie cu cea de teolog ?

Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru toți oamenii minunați pe care mi-i scoate pe Cale! Milostivirea lui Dumnezeu nu are granițe sau distanțe. Ca psiholog clinician reușesc să fac un diagnostic diferențial al bolilor modernității, ca psihoterapeut sistemic de cuplu și familie înțeleg homeostazia familiei, granițele, lupta de putere, alianțele. Chiar mă întreba cineva cum de pot vedea de deasupra, ca observator complexitatea familiei, nefiind căsătorit, ci monah. I-am răspuns că sunt duhovnic și iau contact cu temperatura emoțională a familiei mult mai intens ca un căsătorit, având o paletă diversă, o cazuistică complexă…  Iar ca duhovnic îl așez pe om în brațele lui Hristos și îl susțin să rămână pe Cale. Suferința umană are atât o componentă fizică, dar și psihică, sufletească. Adeseori dăm atenție doar durerilor fizice (medicale, biologice) și nu și celor psihice (nedreptate, pierderea cuiva drag, abandon, invidie, gelozie, dependențe, respingeri, doliu). A nu recunoaște o suferință, înseamnă a perpetua acea suferință. Iar durerea negată, reprimată devine rană, boală…

  1. Sunteţi unul dintre foarte puţinii preoţi care în predicile sale vorbeşte despre forţa constelaţiilor familiale, despre psihologie transgeneraţională – concepte care au mare căutare acum printre cei care se străduiesc să se înţeleagă mai bine prin prisma familiei, a strămoşilor. De fapt, fondatorul constelaţiilor familiale e tot un preot, Bart Hellinger, care după ani de experienţă ca duhovnic, a pus cap la cap experienţa acumulată şi a realizat că familia are o influenţă covârşitoare în evoluţia spirituală a fiecărei persoane. Cum vă ajută pe Dvs aceste concepte în înţelegerea şi desţelenirea complexelor suferinţe umane ale omului contemporan?

Sunt un susținător al dialogului dintre știință și religie și consider că cele două nu sunt într-o luptă de putere, ci într-o lucrare comună pentru creșterea calității vieții. Omul contemporan este suspus provocărilor. Să nu uităm că Bucuria lui Dumnezeu este iertarea! Cea mai bună pastilă pentru societate este familia. Dacă resuscităm familia, avem o societate sănătoasă. Rănile emoționale, neglijența se produce în familie. Sub ochii noștri acum în familie se formează preotul de mâine, medicul de mâine, profesorul de mâine, brutarul de mâine. Și mâine nu avem dreptul să ne plângem că nu am fost atenți, prezenți astăzi.

E important să ne cunoaștem arborele genealogic și să înțelegem povestea neamului nostru și lecțiile de viață de acolo. Cum au iubit bărbații din neamul meu? Dar femeile? Ce povești de iubire au fost interzise? Ce autoritate exterioară le-a înecat? Cine nu și-a încheiat misiunea? Cine s-a sinucis? Ce sarcini au fost ascunse? Dar avorturi? Dacă acele suflete ar avea glas ce ar spune?… Au nevoie de identitate, de iubire, de recunoaștere. Poate bunica nu te-a recunoscut pentru gestul pe care l-ai făcut, dar eu te iubesc, te binecuvântez, te recunosc că faci parte din neamul meu și mă rog Domnului să îți găsești liniștea. Binecuvântează-mă de acolo! Vreau să trăiesc povestea mea de viață, nu povestea bunicului, unchiului, tatălui etc.

Spunem cuiva astăzi „te iubesc”, iar mâine rostim „te iubesc” altcuiva. Nu mai descoperim sufletul celuilalt, ci doar trupul. Să ne armonizăm sufletele înaintea trupurilor. Să dăruim copiilor noștri iubire și nu răni. Ar fi trist să fim nevoiți să vindecăm pe copii de copilărie.

„Dumnezeu este iubire și Acolo ne cheamă Domnul cu toate păcatele noastre… Iar iubirea nu rabdă să piară nici măcar un suflet”, ne învață Sfântul Siluan Athonitul.

  1. Părinte, eu lucrez pentru o revistă dedicată femeilor. Am remarcat că în predicile Dvs. vorbiţi foarte mult despre rolul femeii în lume. Multe femei, de toate vârstele şi statutele sociale, vă caută şi vă cer îndrumare. De, altfel, schitul pe care îl păstoriţi este unul dintre foarte puţinele care au hramul Sfintei Maria Magdalena. Vă inspiră cumva această apartenenţă spirituală în misiunea Dvs?

Femeia este superioară bărbatului deoarece naște prunci. Ea este Mamă în primul rând, iar modelul suprem rămâne Maica Domnului. Să nu își uite condiția de mamă, să nu își îngroape maternitatea și feminitatea pentru că acolo mustește viața care, dacă este reprimată, ne vom răni ca societate. Femeia este mamă, soție, prietenă și partener de mântuire, este zâmbetul lui Dumnezeu pe pământ. Femeia este și soție și prin rolul ei echilibrează homeostazia familiei. Mama este purtătoare de mir, de sfințenie în casă, de sensibilitate, de puritate.

Să fim atenți să nu facem proiecții în copii: să realizeze ei ce nu am reușit noi să realizăm. Dacă eu am vrut să fiu medic și am reușit să fiu doar asistent medical, copilul meu musai trebuie să fie medic! Unde scrie asta? Poate el vrea să fie arhitect.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, pentru mine Sfânta Mironosiță Maria Magdalena este un exemplu de fidelitate atât în răstignire cât și în înviere. La fel și celelalte femei mironosițe din preajma lui Hristos: Suzana, Ioana, Maria mama lui Cleopa. Maria Magdalena a fost împreună cu Hristos în timpul predicilor Lui, a fost martoră la moartea și Învierea Sa și a răspândit Porunca Iubirii, fiind prima persoană care a susținut că Hristos a înviat!

  1. La recenta Dvs predică aţi pornit de la nevoia omului de a se admira zilnic în oglindă, de a se aranja şi de a se înfrumuseţa. Foarte subtil şi diplomat aţi ajuns la nevoia, mult mai puţin exprimată, de a ne contempla şi din punct de vedere spiritual. Cam aşa procedăm şi noi cu cititoarele noastre – le captăm interesul cu recomandări legate de frumuseţea şi îngrijirea exterioară, pentru ca apoi, treptat, să ajungem şi la frumuseţea interioară, la cultivarea spirituală. Oamenii vă ascultă îndrumările tocmai pentru că nu intraţi cu bocancii în sufletul lor, fără a-i ameninţa cu pedeapsa divină, ci ştiţi să le vorbiţi pe limba şi nevoile lor, captându-le treptat interesul, atrăgându-i cu blândeţe în procesul de evoluţie spirituală. Şi faceţi acest lucru cu o pricepere şi naturaleţe de excelent comunicator. Cum reuşiţi?

Sufletul este unitatea cu care se măsoară oamenii… În loc să ne băgăm nasul în treburile altora, mai bine scormonim într-o carte sau la noi în suflet, în minte, în inimă să facem curat. Stăm singuri adeseori, dar nu stăm cu noi înșine. Nu sondăm în noi, nu facem puțină arheologie interioară să vedem ce e acolo. Așa cum stăm cu trupul în fața oglinzii și avem grijă de el și nu ieșim oricum nu casă, la fel ar trebui să ne așezăm în fiecare dimineață și seara cu sufletul în fața oglinzii și să îl îngrijim. Iar cea mai fidelă oglindă a sufletului este icoana! Cine tace în fața unei icoane îi vine să se roage și cine se roagă simte nevoia să tacă, să se retragă din zgomotul lumii din când în când. Faceți acest exercițiu în care o dată pe săptămână să vă retrageți din zgomotul lumii exterioare care tulbură liniștea interioară. Fără muzică, fără internet, fără telefon, fără televizor, doar cu oamenii și cu natura. Prea multă informație creează dezordine în sistem. Și asta o demonstrează și fizica cuantică. Preluăm multă informație, dar nu o putem prelucra pe toată. Cine receptează mult, reflectează puțin….

Fiind foarte pasionat de neuroștiințe vă mărturisesc că spiritualitatea se recunoaște în activitatea cerebrală ca fiind distinctă de judecățile obișnuite. Orice informație creează un flux de date în conștiință. Un mistic se simte legat și de o piatră. Nu lasă nimic în afara lui neiubit…

  1. Sunteţi unul dintre puţinii preoţi care abordează curajos fenomenul violenţei domestice, al abuzurilor emoţionale, sociale şi de tot felul. Care este mesajul Dvs. către victimele acestui flagel? Cum e să constaţi că cel mai cumplit agresor al vieţii tale este cel care ar trebui să îţi fie cel mai important sprijin?

Iubirea nu are nevoie de timp. Ori este, ori nu este! Însă e  e nevoie de timp când vrei să te obișnuiești cu ideea că iubești. Iubirea înseamnă „o dată pentru totdeauna”. Iubirea se cuvine să fie sursă de fericire, de vitaminizare, nu de suferință și decepție. Dar sunt și situații în care violența domestică face victime. Nu orice jertfă este bineplăcută înaintea lui Dumnezeu. Și diavolul are martirii lui. E nevoie să înțelegem dacă suntem într-o poveste de iubire bazată pe creație sau pe supraviețuire emoțională în care ne lingem rănile unul altuia. Atașament bolnăvicios, toxic sau dragoste? Triunghiul codependenței (victimă – călău – salvator) este cel mai des întâlnit în ultima perioadă. Uneori să păstrezi doare mai tare decât să renunți… Nu fugi de emoțiile tale. Mai bine invită-le lângă tine și vezi ce au să-ți spună…

  1. Vă aud deseori vorbind despre bolile trupului ca fiind somatizări ale suferinţelor emoţionale, ale traumelor şi abuzurilor de tot felul. Cancerul, de pildă, a devenit atât de des întâlnit, încât aproape că nu e familie care să nu aibă pe cineva drag bolnav. Ce le spuneţi pacienţilor, ce le spuneţi aparţinătorilor? Unde să căutăm resursele de înţelegere şi vindecare a acestei boli?

Adeseori bolile sunt țipătul corpului că facem ceva ce ne face rău (comportamente, gânduri, emoții). Corpul pune la vedere ceea ce facem noi în ascuns și cum dăm cu noi de pământ. Nimeni nu ne face rău așa cum ne facem noi înșine. Trăim disfuncțional în gândurile noastre negative, în neiertări, în ură, furie, invidie, gelozie, agresivitate și ne îmbolnăvim. Psihic, fizic, emoțional. Vrem să ne fie mai bine, dar nu facem nimic. Trăiește viața cât mai frumos, fiecare secundă din ea contează! Zâmbește, râzi, plângi, bucură-te, îmbrățișează, ascultă-ți sufletul, toate au un rost pe lume!

Să nu uităm faptul că nu experiențele ne schimbă, ci învățătura care o tragem prin reflecție, capacitatea noastră de a reflecta la ceea ce am trăit. Că poți să faci cancer, apoi ești operat, urmează terapie, te echilibrezi emoțional, psihologic și spiritual și după ceva timp ai uitat și revii la stilul vechi de viață. Și iar e nevoie să țipe corpul? De ce omul se trezește doar în suferință?

                                                                               Bucurați-vă de tot ceea ce vă înconjoară!

  1. La fel de des vă aud vorbind şi despre un alt flagel al secolului, depresia. Cu toate manifestările şi formele ei. Cum vede teologul-psiholog acest fenomen, tot mai des întâlnit chiar şi în rândul copiilor şi adolescenţilor?

Trăim vremuri în care preotul, psihologul și medicul (psihiatrul, oncologul) trebuie să fie colegi, nu concurenți. Sunt multe cazuri în care un domeniu vine în slujba celuilalt, și-l completează spre binele omului.

Să fim atenți ca omul să nu devină un bun de consum utilizat și apoi aruncat. Adeseori depresia are la bază o criză spirituală și nu neapărat una chimică, organică. Depinde de la caz la caz. Dacă nu este un dezechilibru al neurotransmițătorilor este important să intrăm într-un program duhovnicesc de recunoștință: Nu-mi ajung zilele să-I mulțumesc lui Dumnezeu. Nu-I mai cer nimic, doar mă minunez și Îi mulțumesc din toată inima pentru toate! Slavă Ție Doamne! Îți mulțumesc Doamne pentru apă, pentru pâine, pentru aer, pentru căldură, pentru viață, pentru sănătate, pentru că m-ai trezit dimineață, pentru că m-ai adormit aseară, pentru cele arătate și pentru cele nearătate, pentru că ne dai vreme de pocăință, pentru oamenii pe care ni-i scoți pe Cale, pentru toate pe care le știm și pe care nu le știm!

Bucurați-vă de tot ceea ce vă înconjoară! Cea mai frumoasă poveste de viață este a ta! Bucură-te, ești o minune, omule! Fă pe cineva să zâmbească astăzi. Oferă o îmbrățișare. Sună persoana aceea pe care vrei să o suni de mult. Scrie o scrisoare sau mail. Uită-te în oglindă și iartă-te! Atunci era valabil, Acum nu mai e valabil gândul. Acum e altceva!

  1. Părinte, sunt din ce în ce mai mulţi preoţi şi monahi, cu educaţie complexă, care îmbină teologia cu psihologia, cu matematica, medicina, filosofia, fizica. Discursul lor teologic este unul foarte complex, cu implicaţii profunde şi care ating mai cu seamă intelectualul reticent, confuz, foarte sceptic la valorile religioase ori chiar ateu. Cât de necesară şi eficientă este o astfel de abordare?

Domnul știe! Pentru fiecare om există o bucățică de cer pe pământ….

  1. Ce şi cum le-aţi vorbi copiilor din şcoli care spun, în majoritate, că se plictisesc la orele de religie?

Le-aș asculta tăcerea lor, suspinul, glasul inimii. Hristos nu se bagă pe gât cu forța într-un limbaj de lemn, ci Hristos se simte din lucrurile mici. Cred că e nevoie să învățăm mai întâi alfabetul iubirii, al iertării, al bunului simț. Invitație la o întâlnire personală cu Hristos. Credința se predică mai întâi prin exemplul personal și apoi prin cuvânt. Să ne gândim fiecare ce facem cu viața noastră! Eu aș propune o campanie de genul: Duminica fără internet, duminica în familie! Și vom avea ce povesti la ora de religie fără să ne plictisim…

Copilul de astăzi absorbit de tabletă, este același copil care se refugia în lectură când părinții se certau sau nu se puteau conecta emoțional la membrii familiei. Așa că nu poți lua ceva, fără a da altceva la schimb. Te întrerup de la stat pe internet pentru că te invit în parcul de distracții. Avem nevoie de alternative, nu să ne plângem nefăcând ceva în loc. Bogățiile omului sunt amintirile frumoase din inima lui…

  1. Vorbiţi atât de des despre divorţul dintre minte şi suflet – marea problemă a fiecăruia dintre noi, marea alienare a omului modern. În contrapartidă, propuneţi imaginea, atât de plastică, a cununiei între minte şi suflet pentru fiecare persoană. Cum e posibilă realizarea acestei fuziuni?

Când mintea învață să tacă, bucuria și frumusețea își află locul. Acordă-ți un moment de liniște. Redu viteza și gustă viața! Dacă în inimă este pace, în lume este pace. Stai acasă, inimă, și odihnește-te… Cea mai proastă decizie este cea pe care nu ai luat-o niciodată. Și câte ai ascuns prin suflet! E magic sa te întâlnești cu tine și să îți spui ce nu ți-ai spus niciodată. Și apoi să te contempli în tăcere… Mai mult ca niciodată să ne rugăm pentru pace! Iar pacea începe din interior…

  1. Multe dintre femeile care ne citesc sunt dintre cele care, după o încercare grea a vieţii – o boală grea, o pierdere a cuiva drag, o cumpănă – se redefinesc, îşi redescoperă resurse interioare pe care nu le-ar fi bănuit, iar apoi aleg să se implice voluntar în ajutorarea semenilor care trec prin experienţe asemănătoare de viaţă. Sunt supravieţuitoare ale unor boli grele, ale unor pierderi uriaşe în plan sufletesc ori chiar material, care au puterea de a ieşi din starea de victimă şi de a considera încercările vieţii nu ca pe o pedeapsă divină, ci  ca pe lecţii necesare de evoluţie spirituală. Sunt persoane care ies din paradigma lui „DE ce eu, Doamne?!” şi accepta provocarea lui „De ce nu eu?!” Sunt femei care, având mentori  ca Sfinţia Voastră, reuşesc să îşi transforme crucea de dus în spate într-o coroană de pus pe cap. Şi care reuşesc prin puterea exemplului, să inspire şi alte femei aflate în situaţii similare să îşi găsească liniştea, seninătatea, vocaţia. Pentru ele, aveţi un gând „de lăsat în inimă”?

Sfințenia înseamnă bucurie în Hristos. Sănătatea, bucuria sunt daruri pe care le-am primit de la Dumnezeu și se cuvine să învățăm să împărtășim bucuria cu ceilalți. În orice eveniment în viață este bine să mă întreb: Ce am eu de învățat de aici? Ce am de iubit? Ce am de iertat? Fără „de ce” care ne sufocă!

Lucrurile nu sunt atât de negre cum par la început. Orice lucru putea fi și mai rău. Vă recomand să lecturați „Pollyanna – Taina mulțumirii” de Eleanor H. Porter și „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupery pentru a vă conecta mereu la starea de mulțumire!

  1. Dar pentru femeile care nu îşi găsesc rostul şi sensul în viaţă? Care rătăcesc în paradigma lui „a avea”, în detrimentul lui „a fi”. Care acceptă să fie întreţinute, dependente financiar, abuzate, şi care rămân mereu în situaţia de victimă.

O victimă rămâne o victimă atât timp cât joacă rolul acesteia! Până nu schimbăm și conștientizăm rolurile, întrebările, gândurile, valorile, comportamentele, nu se va schimba nimic.

  1. Mi-ar plăcea, ca la final, să ne împărtăşiţi câteva repere din viaţa Sfinţiei Voastre care să ne inspire şi să ne fie de folos.

De fiecare dată când ne întâlnim învățăm să iubim. Zi de zi, învăț să iubesc până la cer şi înapoi. Cu Dumnezeu în inimă nu te poţi pierde în mulţime. Îmi amintesc un dialog…

– Ce faci părinte?

– Cad și mă ridic.

– De câte ori?

– Până la buza mormântului…

– Și?…

– Și nu divorțez de Hristos!…

Să ne binecuvânteze Dumnezeu pe toți cu ceea ce ne este de folos fiecăruia!

12015375_868815986541091_1029167111_o

Sursa: http://www.avantaje.ro/articol/depinde-de-fiecare-daca-vrea-sa-fie-albina-sau-musca-interviu-cu-parintele-hrisostom-filipescu-partea

Doar cei neiubiți urăsc…

12360263_938756632838616_4463363709560895005_n

„Întotdeauna roagă-te ca ochii tăi să vadă lumina din viața oamenilor, inima ta să aibă puterea de a ierta răul, mintea să uite ce nu a fost bine, iar sufletul să nu-și piardă speranța.

 

Când vremurile se tulbură, Dumnezeu ridică glasuri din mijlocul turmei sale cuvântătoare. Prin Părintele Hrisostom Filipescu învăţăm să folosim bucuria în loc de cuvinte, ne vindecăm de rana necuvintelor din jur printr-un plasture al firii uitate: zâmbetul”, scrie Părintele Constantin Necula în prefaţa cărţii „Ascultă Priveşte Atinge”.Hrisostom Filipescu, ieromonah, psiholog, poet şi prozator, este la ora actuală unul dintre cei mai citiţi autori de limbă română din mediul bisericesc, datorită modului armonios şi unic în care îmbină, în scrierile sale, noţiuni de psihoterapie şi teologie. Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului Sibiu 100%, ieromonahul vorbeşte despre puterea dragostei, a credinţei şi a speranţei, singurele care pot aduce adevărata bucurie în viaţa noastră.

În cărţile dumneavoastră, tot timpul pledaţi pentru puterea dragostei. De ce simţiţi nevoia să o accentuaţi, consideraţi că lipseşte în zilele noastre?

Sunt animat de dragostea pentru viață și umanitate. Dragostea este forța cea mai puternică din lume și, paradoxal, ea adeseori lipsește. Doar cei neiubiți urăsc. Suntem născuți pentru a iubi și a ne lăsa iubiți în mod sănătos! Uităm că dragostea nu este ceea ce spui, ci ceea ce faci concret. Dragostea este când oferi omului drag șansa să aleagă și el te alege pe tine. Tot timpul există cineva căruia îi pasă de tine fără ca tu să știi. Când nu îl vezi sau nu îl simți, privește Cerul! Nu există spațiu gol în minte. Mintea se umple imediat.

Cum să facem să dobândim dragostea, dacă e prea puţină?

Subconștientul nu face diferența dintre prezent, trecut și viitor. În lobul frontal se creează secvențele. Trăind ca și cum ai avea deja dragostea, o dobândești. Cine se pregătește este deja! Dacă ai zâmbetul de heruvim, vei topi orice coajă din inima celuilalt. Schimbarea începe din interiorul fiecăruia, nu din exterior. Cum îți vezi tu sufletul? Păstrați curățenia sufletului! Recomand o igienă a gândurilor, a emoțiilor și a comportamentelor! Sunt oameni care caută locuri frumoase, alții fac locul frumos. Depinde de fiecare.

Scrieţi aşa: „ruşinea şi critica nu schimbă pe nimeni, lumea are nevoie de dragoste”. Nu credeţi însă că uneori e bine să îi arăţi cuiva că greşeşte – nenumind-o neapărat critică – pentru că altfel, dacă persoana primeşte numai iubire, indiferent că face bine sau rău, cum se va mai îndrepta, cum va conştientiza că răneşte oameni în jur?

Cine sunt eu să arăt cu degetul spre fratele meu? E doar un episod din viața lui… Dacă Doamne îl așteaptă, eu de ce să nu aștept? Unde mă grăbesc? Tot acolo ajung și eu, și celălalt. În brațe la Doamne. Fiecare cu drumul lui. Cea mai grea lovitură în suflet și în minte este să te simți în plus acolo un e cândva erai totul! Părintele Zaharia Zaharou de la Essex mi-a așezat cândva la inimă gândul de a fi sensibil și delicat cu sufletul celuilalt. Am învățat să mă conectez la inima lui, nu la mintea lui!

Cum simţiţi ca duhovnic lumea de astăzi, dominată de zgomot, de poleială, de viteză, mai reuşesc oamenii să aibă momente de conectare cu sufletul lor?

Trăim într-o lume în care toți își dau seama dacă ai slăbit sau dacă te-ai îngrășat, dar niciunul dacă ești trist. Uneori cea mai bună decizie este să faci liniște în interior. Nu mai știm să ne bucurăm de tăcere. Eu cu mine și cu Doamne… Acesta e începutul. Să pot să stau în tăcere, fără să am nevoie de fundal sonor ca să nu mă simt singur, trist. Nu ai nevoie să îți duci inima și mintea departe pentru a fi bine. Coboară în inimă și fii blând cu tine, fii delicat cu ce găsești acolo și întoarce-te ori de câte ori simți nevoia. Ai fugit destul de tine ca să te întâlnești cu tine! Când te doare, spune-I lui Doamne!

Statisticile arată că există tot mai multă depresie, deznădejde, tristeţe. Ce este de făcut?

Dincolo de diagnostic este o poveste de viață. Cine ascultă povestea până la capăt? Rănirea gravă și repetată a celor 6 nevoi de bază (siguranță, conexiunea cu ceilalți, autonomie, stimă de sine, autoexprimare, limite realiste) ne face ca să devenim vulnerabili. Adeseori suntem atrași de persoane care sunt reci cu noi, ori punem nevoile celorlalți pe primul loc, așa încât uităm să ne dăm seama că avem și noi nevoi nehrănite. Trăim din firmituri și dezvoltăm codependențe emoționale. Se pune praf pe suflete când uităm de zâmbete. Cred că e imposibil să nu fim frumoși când suntem fericiți. Am uitat să ne bucurăm. Trăim pe pilot automat și nu suntem conectați în Aici și Acum. E nevoie să acceptăm că în viață ne vom îndepărta de oamenii cu care am avut relații speciale la un moment dat, pe care i-am pus pe piedestal. Oricât de mult doare. Să înțelegem că atunci când cineva nu îți influențează viața în mod sănătos e nevoie să-l lași să plece. Ne agățăm de celălalt și cerșim iubire, atenție, prezență, afecțiune când nu mai există cale de întors, poate, demult. Și suferim ciocănind la uși închise. De exemplu, una dintre temnițele interioare în care oamenii trăiesc este teama de ceea ce cred alții despre ei. Să nu uităm că de la magazin nu putem cumpăra iubire, prietenie, fericire, respect sau timp.

Dumneavoastră sunteţi şi psiholog clinician, scriitura dumneavoastră fiind puternic motivaţională – care este principalul sfat pe care îl daţi celor care parcă nu mai au puterea să ţină piept greutăţilor vieţii?

Oamenii nu mai știu să aprecieze ceea ce au deja, văd doar ceea ce le lipsește. Starea de recunoștință este cea care ne trezește. Fericirea nu îi va găsi pe aceia care nu se bucură de ceea ce au deja. Am învățat că cel mai bun medicament este familia, cu tot suportul emoțional, cu valorile și prezența ei! Oriunde te întorci e familia! Familia are nevoie de resuscitare pentru a avea o societate sănătoasă și oameni de vocație acolo unde e rânduit pentru fiecare. Biserica. Școala, Familia și Sănătatea nu sunt într-o luptă de putere, ci într-o lucrare comună pentru creșterea calității vieții! Familia este cea mai mare operă de artă a lui Dumnezeu! Familia este o lume născută din iubire. Eu cred în Iubire!

Încurajez oamenii să dea glas nevoilor lor. Stai în fața vitrinei cu înghețată, îți este poftă, dar spui că vrei covrigi. Așa se naște vulnerabilitatea.

Care sunt punctele în care greşesc oamenii astăzi, astfel încât au ajuns să nu mai creadă în Dumnezeu, să se declare atei?

Nu cred că există atei! E doar la nivel declarativ, ca mecanism de apărare a unor răni. Violența verbală sau fizică, neglijența emoțională, se întâmplă atunci când nu știm ce să facem cu suferința noastră. Uneori oamenii merg la psihoterapie pentru a învăța cum să se comporte cu oamenii care nu merg la terapie, deși ar trebui. Avem nevoie de psihoeducație în toate domeniile de activitate. Copilul tău îți va urma exemplul, nu sfatul! De câte ori nu te-ai apărat în fața minții tale? Dar îți amintești momentele când mintea nu mai are ce să spună? Momentul acela de iubire necondiționată…

Succesul, aşa cum îl defineşte literatura motivaţională, ne poate distrage de la credinţă?

Dacă am ochelari de soare când lumina de afară cere asta, nu înseamnă că nu știu cum e să privesc și fără! Eu am un fel de succes și nu mi-am pierdut credința! Nici părintele profesor Constantin Necula, părintele Nicolae Tănase, maica Siluana Vlad, sau mulți alții care sunt în spațiul public și fac misiune. E nevoie de dreaptă socoteală în toate! Bunul simț, omenia, smerita cugetare…

Cum ar trebui să ne raportăm la viaţă, pentru a avea mai puţine lacrimi şi mai multă bucurie?

Întotdeauna roagă-te ca ochii tăi să vadă lumina din viața oamenilor, inima ta să aibă puterea de a ierta răul, mintea să uite ce nu a fost bine, iar sufletul să nu-și piardă speranța. Sufletul nu are nevoie de cadouri scumpe. Sufletul are nevoie de siguranță, de iubire și iertare necondiționată. Bucură-te, ești o minune, omule!

E greşit să sperăm că persoanele din jur se vor schimba în bine, chiar atunci când nu există niciun indiciu că s-ar putea întâmpla acest lucru? Cum le-am putea ajuta mai mult?

Ca să schimbi ceva în jur, primul pas este să fii tu un exemplu. Nu promite când ești fericit, nu răspunde când ești nervos, nu decide când ești trist! Nu încerca să schimbi oamenii. Doar iubește-i. Iubirea este cea care ne schimbă!

Susţineţi că suntem singurii responsabili pentru libertatea, fericirea sau suferinţa noastră. Există însă oameni convinşi că toate relele le vin de la alţii, şi-au găsit nişte ţapi ispăşitori. Cum pot aceştia să-şi deblocheze acest tip de gândire?

Experiențe și experiențe de viață. Repetăm greșelile până învățăm lecțiile. Nu vârsta maturizează o persoană, ci experiențele pe care le-a avut. Tu nu mai ești cel de ieri și mâine nu vei mai fi cel de astăzi. Ca să poți fi fericit este nevoie să dai drumul lucrurilor care te fac trist. Și uneori orice rău are un beneficiu. Altfel oamenii ar renunța. Știți cum e: rău cu rău, dar mai rău fără rău! Exemplu de gândire disfuncțională. Avem nevoie să gândim în afara cutiei. E important să știi cine ridică steagul alb în interiorul tău! Cine te-a recunoscut când erai plin de noroi, prin sârma ghimpată a gândurilor tale și a spus: „ba nu, ești al meu!” Un nou stil de viață, cu ajutorul unei echipe pluridisciplinare (duhovnic, psihoterapeut, medic – dacă este nevoie și alți specialiști care doresc împreună creșterea calității vieții) se reconstruiește într-un an, doi, nu peste noapte.

Nu există loc în interiorul tău care să nu poată fi cucerit!

Care este citatul biblic sau patristic care vă reprezintă şi vă inspiră?

Inmul Dragostei (I Corinteni 13, 1-13). „Dragostea toate le crede… Dragostea nu cade niciodată… Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”

Atunci când vă rugaţi, ce îi cereţi lui Dumnezeu pentru români?

Doamne, Te rog să alini toate sufletele rănite, să aduci pe cineva bun în viața celor singuri, să umpli cu iubire toate inimile care au uitat să iubească, să iei toate grijile celor care au necazuri și să-i ajuți pe aceia care nu au putere să ierte! Amin!

Omule, simte, iubește, strânge în brațe și prețuiește!

Sursa: http://sibiu100.ro/dezvoltare/70266-hrisostom-filipescu-doar-cei-neiubiti-urasc/

Condoleanțe!

13307274_1105846876148988_2002921721347218643_n

Sincere condoleanțe familiilor celor patru membri ai echipajului SMURD Iași, care si-au pierdut astăzi viața!

Respect pentru dăruirea unor OAMENI de a salva alte vieți!

Ultimul lor zbor a fost spre cer. Dumnezeu să le odihnească sufletele în pace şi să ofere alinare celor dragi.

13307297_1023111674405132_3835283562659973618_n

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

20160430_112448

Învierea Domnului, 1 mai 2016

 

„Bucuraţi-vă pururea întru Domnul.

Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă” (Filipeni 4,4).

 

La Marele Praznic al Învierii Domnului nu găsim cuvinte mai potrivite decât, Bucuraţi-Vă !

Iertați-vă, iubiți-vă, mângâiați-vă și ajutați-vă! Să nu ne bucurăm doar acum de Înviere, ci să învățăm să ne bucurăm în familia noastră, cu soții sau soțiile, cu fiii și fiicele noastre, cu prietenii și vecinii noștri în fiecare zi!

Lumina Sfântă să se așeze în inimile noastre ca din lumină să luminăm și celor care sunt în suferințe, nevoi și căutare de sine, în însingurare și dureri.

    Vă doresc sărbători pline de lumină, întâmpinându-Vă cu îngerescul salut pascal:

 

Hristos a înviat!

ieromonah Hrisostom Filipescu

Recunoștință!

13103431_1011449385569340_4589323251289260519_n

Mulțumesc tuturor celor care ați pătruns în lectura cărților mele, și ați experimentat stări de iertare, de iubire și de bucurie de pe urma lor!

E o mare binecuvântare să știu că după stabilirea unui diagnostic, lectura unei cărți poate veni în sprijinul cuiva, poate ajuta să prețuiască Darul Vieții și să valorifice prezentul!

Da, omule, meriți să fii iubit! Trăiește frumos!

PS: E important să faci pe cineva fericit, și e important să începi cu tine!

Bucură-te!

13015187_1009424425771836_4647688134783207324_n

Steluțe pe pământ…

12933040_793897730746494_951780059239489172_n

Astăzi este Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului, tulburare ce afectează milioane de oameni din întreaga lume care de multe ori sunt neînţeleşi şi discriminaţi.

În România, aproximativ 30.000 de persoane sunt afectate de autism, anual înregistrându-se peste o mie de noi cazuri.

Un gând bun!

12916753_793897760746491_8067890498681811633_o.jpg

12670725_1260878810607656_4854273196430524580_n

12891145_599919903498892_4702615306488357275_o

 

 

Fericiți făcătorii de pace!

11800602_10206100393522737_3890383650151915632_n

Gând de condoleanțe, compasiune și solidaritate pentru victimele atentatelor de la Bruxelles din dimineața zilei de 22 martie, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 31 persoane, iar alte 200 au fost rănite (4 români printre răniți)!

Avem nevoie de o pedagogie a făcătorului de pace și o pedagogie a iertării. Gândurile, cuvintele și gesturile de pace creează o mentalitate și o cultură a păcii, o atmosferă de respect, de onestitate și de cordialitate. Unde există pace, nu există loc pentru ură și război…

Să învățăm să iubim și să trăim binevoitor indiferent de culoarea pielii, cultură, religie, sex și alte criterii omenești.

Răul se învinge cu binele, iar dreptatea trebuie căutată imitându-L pe Dumnezeu Tatăl care-i iubește pe toți fiii săi.

„Iar voi toți sunteți frați” (Mt 23,8)

Bucuria postului

12835044_982627288451550_670068353_n

 

Suntem în Duminica Iertării într-un dialog cu propria conștiință. Începe perioada Postului Mare. Suntem invitați să cerem iertare de la oameni și să iertăm, chiar dacă nu ni se cere iertare. Suntem chemați să viețuim cu toții în iubire, iertare și fapte bune… Drumul curățirii să aducă mult folos duhovnicesc!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi părtăşia Sfântului Duh să fie cu noi cu toţi!

Călătorie frumoasă spre Înviere!

Iertați-mă!