Post cu bucurie duhovnicească

10983215_10204749814399030_8463240692465583893_n

„Iertând altora, vouă înșivă dați iertare!”

 (Sfântul Ioan Gură de Aur)

 

Începe vremea postului în care sufletele noastre vor parcurge împreună cu Hristos Drumul Crucii spre Înviere. Să dobândim foamea și setea după Dumnezeu și cu acestea călătorind să ne învrednicim de bucuria Ospățului cu Pâinea Vieții și Apa cea vie, pentru mântuirea noastră.

Vă doresc tuturor un post cu mult folos duhovnicesc, iar călătoria spre Acasă să ne fie cu bucurie sfântă, având grijă de igiena sufletului!

Iertaţi-mă, Vă iert şi Dumnezeu să ne ierte pe toţi!

Doamne ajuta!

Bucurie și sănătate!

10987319_791553354225612_7049018667457763492_n

„Daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului

şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu!”

(Luca 20,25)

Din punctul meu de vedere dracul nu stă în cardul de sănătate, ci in mintea unora care sunt blocați în frici și în programe emoționale toxice. Încărcăm cu putere lucruri exterioare care nu au nici o legătură cu sănătatea sufletească. Prin acceptarea cardului de sănătate, semnează cineva că se leapadă de Hristos? Plasticul şi cipurile nu mă pot bloca în credinţa mea în Dumnezeu… Dacă mi se va cere, voi muri cu cardul în buzunar, dar cu mintea la Dumnezeu…

Nu un plastic mă face să divorțez de Doamne, ci rănile mele interioare…

În noi este lumina și în noi întunericul, depinde de fiecare ce alege să privească. Ce frumoasă este libertatea duhovnicească și cât de greu este să o dobândim!…

Bucurie și sănătate!

PS: Eu voi folosi cu nădejde noua variantă de servicii medicale deoarece știu că Doamne este cu mine și în mine mereu!

_________________________________________________________________________________________________

Pot înțelege că mulți oameni au avut experiențe de viață care i-au marcat într-o formă sau alta. Dar de aici și până la a scuipa venin doar pentru că am o altă viziune asupra unor aspecte ce țin de viața cetății este distanță mare.

Promovez din toată inima misiunea, viaţa spirituală şi unitatea Bisericii în duhul libertății în Hristos care pe toate le mângâie, cultivând mai întâi sănătatea sufletească și psihică prin spovedanie, rugăciune şi fapte bune.

Socot că fiecare vorbeste din prisma propriilor răni nevindecate…

PS. Nu îmi plac polemicile de niciun fel și le ignor din plin spre tristețea unora care nu își pot hrăni rețelele neuronale!…

Bucurie sfântă!

Am învățat de la viață…

Hrisostom Filipescu

Am învățat că un prieten este comoara cea mai frumoasă de pe pământ.

 

 

Am învățat că mai poți continua mult timp după ce spui că nu mai poți.

Am învățat că într-o secundă poți pierde sau câștiga totul.

Am învățat că oamenii te pot răni și iubi cu aceeași intensitate.

Am învățat că un prieten este comoara cea mai frumoasă de pe pământ.

Am învățat că nu este nevoie să schimbi oamenii, ci să te schimbi pe tine.

Am învățat că prietenia este o floare care poate fi udată și de la distanță.

Am învăţat că în viaţă se închide o uşă şi se deschide o fereastră. Sau invers.

Am învăţat că sunt lucruri în viaţă care nu pot fi cumpărate cu bani.

Am învăţat că viaţa te urcă şi te coboară fără să te anunţe.

Am învăţat că nimeni nu este proprietatea nimănui.

Am învăţat că orice certificat de garanţie nu reprezintă o garanţie.

Am învăţat că nu există „prea târziu” sau „prea devreme”.

Am învăţat că oamenii au dreptul să te vorbească de rău şi tu ai dreptul să-i vorbeşti de bine. Când vorbesc despre alţii, de fapt vorbesc despre ei.

Am învăţat că oricând se poate întâmpla orice şi eu trebuie să fiu pregătit pentru asta.

Am învăţat să privesc spre trecut cu înţelegere, spre prezent cu bucurie şi spre viitor cu nădejde.

Am învățat că viața îți oferă o mulțime de lecții și că mereu mai există ceva de învățat.

Am învăţat că orice obiect, eveniment sau om are două laturi de privit.

Am învăţat să mă plâng mai puţin şi să mulţumesc mai mult.

Am învăţat să trăiesc în Aici şi Acum cu bucurie.

Am învăţat că sunt lucruri care nu înseamnă nimic oricât de mult ar vrea mintea să însemne ceva.

Am învăţat să iubesc rana şi pe cel ce a făcut rana.

Am învăţat să privesc lucrurile şi oamenii prin logica lui Hristos.

Am învăţat că pacea şi iubirea sunt mai presus decât dreptatea şi frica.

Am învăţat că fiecare om are o cameră în căsuţa inimii sale unde nu doreşte să intre decât foarte rar şi eu trebuie să accept asta.

Am învățat să spun „Îmi pare rău”, „Te  rog să mă ierţi”, „Mulţumesc”, „Te iubesc”.

Am învăţat să intru şi să ies din noaptea neagră a sufletului.

 

Am învățat că nu am învățat nimic…

 

(Hrisostom Filipescu)

 

Ești astăzi gândul tău de ieri

20141228_202338

Iubiți mult și fiți ambasadorii iubirii acolo unde sunteți!

Unora le mai cade pălăria. O scutură de praf și o pun înapoi pe cap ca și cum nimic nu s-a întâmplat. În general trebuie să te loveşti cu capul de pragul de sus ca să-l vezi pe cel de jos. Aşa e viaţa, aşa e evoluţia personală a fiecăruia. Greşelile altora ne impresionează, greşelile noastre ne schimbă. Fiecare zi din viaţa noastră are o poveste, o lecţie.

S-a tot vorbit recent despre violenţă. Cred că violența psihică este mai puternică decât cea fizică și se manifestă prima. Astăzi nu ne mai lovim cu pumnii sau picioarele, ci din cuvinte și priviri. Sau prin tăceri de mormânt. Uneori poți ucide pe celălalt cu o singură privire plină de venin care îi taie respirația și îl paralizează. Rămâne rănit ca și cum ar fi fost împușcat cu gloanțe. Măcinaţi de griji, greşind des, reparând rar, cu multe întrebări fără răspuns, oamenii se rănesc tot mai mult. Cuvintele dor, cuvintele sunt săbii sau cuțite. Produc răni care se vindecă în timp sau se anesteziază. Violenţa implică grabă şi o „soluţie” aparentă, de moment. Acum l-ai pus la podea pe celălalt dar mâine îi vei lua locul. Aşa e viaţa, roata se întoarce…

Amintirile umede sunt cele mai preţioase. Ne împrietenim cu lacrimile. Ele ne ajută să depăşim pierderile. Cu toţii suntem răniţi. Unii mergem mai departe, alţii rămânem răniţi, blocaţi în spatele unei măşti. Cine şi-a spălat ochii cu lacrimi vede mult mai limpede decât cei care au ochii uscaţi. Toți se ceartă, dar prea puțini se mai iartă. Când vă certați țineți-vă de mână și vedeți cât vă ține. Unde există frică, iubirea nu poate exista. Forța cea mai puternică este iubirea… Cea mai bună metodă de creştere a copiilor, dar şi de îndrumare a adulţilor este iubirea. Renovăm toate etajele emoţionale cu răbdare, înţelegere şi dragoste. Când iubim simplu, credem în oameni, lăudăm mai mult decât criticăm, lucrurile se limpezesc. Mă gândesc la binele meu sau la binele nostru?! Invăţăm să iubim zilnic. Iar şi iar. Cu multe restanţe până luam note de trecere. Nimănui nu îi este uşor să iubească atunci când respiră sacadat. Cu vorba rănești o dată, cu privirea de mai multe ori. .. Fac prezenţă la absenţa ta!…

Niciodată nu-i putem schimba pe cei de lângă noi. Să ne oprim să jucăm roluri de victimă, salvator sau persecutor. Posibilele conflicte, rivalităţi sau invidii pot fi rezolvate în alte contexte. Să ne asumăm viața pe care o avem luându-ne înapoi puterea de a ieși din relațiile nocive! Când ceva te deranjează, pune piciorul pe frână. Repară ce este de reparat sau trimite la casat.

„De ce”,„până când” sunt întrebări care produc panică și răzvrătire în suflet, făcându-l să se zbată ca un animal încolțit. Acceptarea este soluția. Mă mut în întrebare sau în răspuns? Ești așa cum te văd ochii mei. Poate că în ochii tăi se vede altfel. Însă când ochii mei sărută ochii tăi aceștia privesc doar spre cer… Și niciodată nu mai ating pământul…

Printr-un zâmbet oamenii devin pur şi simplu mai frumoşi. Fii motivul pentru care cineva zâmbeşte astăzi. Bucurați-vă de oamenii din jurul vostru, de voi cei compleţi și frumoși, de clipele minunate care nu se mai întorc niciodată! Povestea de iubire e sfântă și nu are sfârșit. E tot ce contează în viaţă. Iubiți mult și fiți ambasadorii iubirii acolo unde sunteți! Un om poate iubi de cel puțin atâtea ori cât spune că nu mai poate iubi. Astăzi am învățat că Iubirea niciodată nu se sfârșește, ci se transformă…

Decât să închizi gura celuilalt cu un cuvânt, mai bine să o închizi cu un sărut… Sau cu un zâmbet dulce. Cald. Iubirea unește, iartă, vindecă. ..

ieromonah Hrisostom Filipescu

La mulți ani!

10487549_774489185932029_6523015958736174978_n

 

 

Mulțumesc tuturor pentru felicitările scrise cu multă dragoste, primite prin postă, pentru gândurile frumoase scrise pe e-mail, blog sau facebook, pentru tot ce așezați luminos în sufletul meu, pentru că V-am întâlnit pe Cale alături de Hristos și mai presus de toate că nu mă uitați în rugăciunile voastre!

Vă doresc un an nou rodnic alături de Doamne și de cei dragi, cu cel puțin 2015 motive de bucurie!

Vă îmbrățișez cu drag și prețuire!

 

Cu rugăciune și binecuvântare,

Hrisostom Filipescu

 

Sărbători fericite!

DSC_0859

Nașterea Domnului, 25 decembrie 2014

               În fiecare an, Slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne aminteşte că e bine să ne înveşmântăm sufletele cu iubire, căci numai cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el.

La ceas de taină şi de sărbătoare Vă dorim pacea şi bucuria aduse lumii de Mântuitorul Hristos prin Întruparea Sa, iar Pruncul Iisus să Vă umple sufletul de harul iubirii Sale.

Întru mulţi ani binecuvântaţi de Dumnezeu cu sănătate, putere, răbdare şi frumoase împliniri pe calea urcuşului spre mântuire !

Sărbători fericite !

Filă de jurnal…

10748593_739851519395796_2067281009_n

Și cad frunze din mine spre cer…

„ – Copile, nu îţi este frică de moarte?

- Nu, părinte. Pentru că după aceea mă transform în înger şi am grijă de oameni…”

 

De câteva zile ocolesc acest caiet unde mă învârt în jurul răspunsului la întrebarea nepusă… Astăzi am învățat să ating oamenii fără să țin seama de miros. Astăzi am învățat să nu plâng în fața durerii sau să plâng doar împreună cu acea lacrimă. Astăzi am învățat să nu mor.

Când oamenii sunt supăraţi, inimile lor se îndepărtează. Pentru a acoperi această distanţă ţipă unii la alții. Ei cred că așa se fac auziți. Când se iubesc, inimile lor se apropie şi îşi vorbesc în şoaptă adeseori. Pentru că distanţa dintre ei a devenit mică. Apoi ajung să se înţeleagă din priviri. Dacă distanţa e prea mare, ajung să nu mai găsească drumul de întoarcere. Şi se rănesc, se rup în bucăţi. Se ascund apoi în sufletele sau minţile altora…

Cine minte, cine e gol, cine e plin? Oamenii mai lovesc cu sufletele amanetate, cărțile încă mai mângâie în tăcere. Agitație și zgomot pentru nimic. Oamenii se plâng, plâng pe alții și iar se plâng pe ei. Prea puțini mai mulțumesc. Care e rostul plânsului neplâns? Sau nu mai pot iubi din pricina tăcerii cu care își acoperă oasele reci. Și nu mai e nimic de făcut acolo unde cuvintele nu mai încap.

Fugim de gânduri. Unii comunică prin cuvinte, alții prin tăceri și mulți prin urletul durerii. Ce ne spunem când nu ne vorbim? Bucuria și durerea sunt substanțele ce au hrănit sufletul, făcând omul mare. Omul lipsește din frumusețea răpitoare a clipei. E anesteziat plângând mut sărutul furat al visului. Ochii grei se joacă și astăzi cu focul din tine…

Fiecare instrument din sufletul meu cântă ceva. Sau tace. Frunzele şoptesc şi astăzi despre mine, despre tine. Şi apoi tac sfârşindu-se în iubire. Am sărutat poemul. Întâi cu o adiere de dor și apoi cu o lacrimă de bucurie… Și cad frunze din mine spre cer…

ieromonah Hrisostom Filipescu

Omul are nevoie să fie atins atât de gingaş cu dragoste!

DSCN7748

Diferențele sunt doar mentale, în iubire nu există diferențe.

 

Interviu realizat de medicul psihiatru Andrei Pătrâncă 

 

  • Părinte, suntem onorați de faptul că ați răspuns pozitiv invitației noastre de a discuta despre frăția voastră, despre tineri și problemele lor.

Eu sunt onorat de bucuria comuniunii. Aproape sau departe este doar un detaliu al minții, în esență suntem cu toții în brațele lui Doamne, într-o formă sau alta. Nimic nu se întâmplă fără îngăduința lui Dumnezeu. În  Biserică nu suntem copii, adulți, bătrâni, ci suntem cu toții tineri de diferite vârste. Poți avea 20 de ani și să te simți ca la 60 de ani. Experiențele, greutățile, necazurile, suspinele vieții te fac să te simți obosit. Și poți avea 55 de ani și să te simți ca la 18 ani, ba chiar să faci și trăsnăi, tumbe, acrobaţii specifice tinerilor. Mereu proaspăt. Vârsta este doar o cifră, un ambalaj. Interiorul este același. Oamenii cu lumina aprinsă sunt oameni sănătoşi, nemărginiţi.

Fiecare generație a avut provocările ei. Plusuri și minusuri. Și nu înseamnă nimic! Tinerii au frământări, au nevoie de modele, de iubire și de sens. Să știe de unde vin și încotro se duc. Să nu fie singuri pe Cale, să fie ascultați. Au multe de oferit! Generațiile care vin sunt generații care împletesc armonios inteligența cu sentimentele, adică putem vorbi despre inteligență emoțională.

  • Spuneți-ne, pentru început, câte ceva despre dvs.! –locul nașterii, studii, vocația pastorală.

Sunt un om obişnuit, firesc; un condei în mâinile lui Dumnezeu. Sunt o virgulă în propoziția vieții și las pe Doamne să pună punct sau semnul exclamării. M-am născut pe pământul binecuvântat al Moldovei, într-o familie obișnuită din Vaslui. Am urmat școala generală în Bârlad, apoi cursurile liceale, universitare și postuniversitare în Iași, unde am și rămas într-o formă sau alta. Îmi este foarte drag să studiez în ritmul meu. Am crescut aproape de Biserică și am avut oameni providențiali pe Cale, prin care Dumnezeu a lucrat minunat. Când eram mic mă jucam de-a doctorul, de-a profesorul, de-a preotul. Într-o formă sau alta am înțeles mai târziu vocația. Încă mai lucrez la asta. După ce am viețuit la Mănăstirea Secu 6 ani, unde am avut mai multe ascultări (am avut grijă de multiubitul părinte Teofil Tarţa, apoi la stăreţie, ghid, bibliotecar etc.), din august 2011 sunt în ascultare la Schitul Ţibucani din județul Neamț, așezământ monahal ce aparține de Mănăstirea Secu și care a fost înființat de ucenicii Sfântului Paisie Velicikovski. Mâine Dumnezeu ştie ce o să mai fie, momentan mă bucur de prezent.

Referitor la formări încă mai învăț la școala vieții. Aici se dau restanțe până se iau note de trecere. În ochii lui Doamne suntem cu toții de 10. Dumnezeu nu ne iubește după nota din carnet, din diplome sau după alte criterii ale lumii acesteia. Ce părinte nu își iubește copilul după nota din inima sa?! Dacă cineva a picat pe un subiect, nu înseamnă că e mai înțelept decât cineva care a avut un alt subiect. Notele sunt doar o ruletă rusească. Nu reflectă nimic. Aptitudinile sunt cele care fac „diferența”, nu cartoanele. Trăim într-o perioadă în care nivelul de studii şi competenţe a scăzut mult. Oricine poate avea oricând o diplomă de licenţă şi nu numai. Nu mai putem vorbi despre intelectualii de altădată, la nivelul de odinioară. De aceea, se ridică ştacheta spre masterate, doctorate ca să se separe calitatea de cantitate. Este mult de discutat pe subiectul acesta. Aşadar, avem nevoie și de experiențe personale, nu numai de informații.

            - Am observat, din postările dvs., o aplecare aparte spre problemele de ordin psihologic, o abordare a omului și altfel decât dintr-o paradigmă confesională. Cum se împacă spiritualitatea pe care o trăiți cu psihologia?

Așa este. Mă preocupă aceste lucruri și aprofundez latura aceasta de psihologie și psihoterapie adaptată nevoilor pastoral misionare din Biserică, din societate. Sunt instrumente de lucru foarte utile în spațiul psihologiei. Se vorbește în ultimul timp de psihoterapie ortodoxă. Se împacă foarte bine. Depinde de noi cu ce alegem să lucrăm. Când există o infecție în trup poți folosi calmante, analgezice sau poți folosi antibiotice alături de probiotice. Dar când e vorba de boala din suflet?! Toate sunt dăruite omului de Dumnezeu. Nu sunt marțieni nici într-o parte, nici în alta. Există în ultimii ani un dialog foarte efervescent între știință și religie cu multe puncte de întâlnire. Nu putem fi ignoranți. Sfinții Părinți din primele veacuri creștine studiau științele vremii și își conturau o cultură bogată, luând ca albinele doar nectarul din fiecare floare. Mierea cognitivă sau emoțională o fabrică fiecare în stupul său cu ceea ce culege. Oricum ar fi, toate au ca drum de plecare și de revenire în Hristos!

            - Una dintre obiecțiile pe care psihologia o aduce credinței creștine este accentul pus de către creștinism pe „lepădare de sine”. Conceptul este adesea puțin înțeles, dar, scos din context, generează multe abuzuri și nenumărate probleme psihice. Părinții Bisericii și chiar teologici moderni în gândire, precum Anselm Grun, susțin, din contră, faptul că anihilarea eului este actul care mă îndepărtează de Dumnezeu. Dedicarea înseamnă să mă am pe mine și să mă supun voluntar lui Dumnezeu, abandonul de sine înseamnă să nu mă am pe mine, dar să pretind că sunt consacrat spiritual: „Pentru a-L putea întâlni pe Dumnezeu trebuie, înainte de toate, să mă întâlnesc pe mine însumi, trebuie să fiu conștient de mine însumi”. („Rugăciunea ca întâlnire”, editura „Serafica”, pg. 8, Anselm Grun). Are pentru Dumnezeu eul nostru vreo valoare, din perspectiva dvs., sau El chiar dorește „negarea” și „moartea noastră lăuntrică”?

Frumoasă perspectiva aceasta a părintelui benedictin Anselm Grun. Are lucrări abordabile. Tocmai de aceea avem nevoie de îndrumători pentru a nu genera abuzuri sau probleme psihice. Sunt atent în ultimul timp la dependenţele şi co-dependenţele emoţionale. Părintele duhovnic nu trebuie să devină tatăl pe care nu l-am avut, proiecţia soţului sau alte minunăţii. Am întâlnit cazul cuiva care, pentru a face o fotografie, avea nevoie de binecuvântarea duhovnicului. Este prea mult şi nu este sănătos nici fizic, nici spiritual. Dreapta socoteală, calea de mijloc este calea împărătească. Trebuie este un cuvânt blocant emoțional, ca și încerc și multe altele. Nu trebuie nimic, este vorba despre vreau sau nu vreau și îmi asum ceea ce urmează. Fiecare om are ritmul său, povestea sa cu Doamne. În viața duhovnicească nu există matrițe, șabloane. Nu este o fabrică în care se produc la normă sfinți sau nesfinți. Duhul Sfânt te învață de unde ești. Niciodată nu este nevoie să ne comparăm cu nimeni. Comparațiile rănesc psihicul și adună acolo vinovăție, frustrare, durere că nu sunt ca celălalt. Uneori aduce invidie și altă funingine. Fiecare dintre noi, oricât de mic ar fi, este mare înaintea lui Dumnezeu și El face cu orice om o legătură specială și unică a inimii. Părintele Sofronie de la Essex spune că nu există carieră în viața duhovnicească. Există o carte frumoasă numită „Sfinţii nesfinţi” pe tema aceasta venită din spaţiul rusesc.

În altă ordine de idei, fugim de noi ca să ne întâlnim cu noi. Cel mai lung, dar și cel mai frumos drum este drumul către tine însuți. Hristos nu are nevoie de moarte lăuntrică, ci de înviere lăuntrică, de viață, de iubire. Dacă nu ai limba friptă nu îmi poți vorbi despre durere. Te simt. Poţi fi scolastic, dar nu vibrezi cu mine. Dacă nu te rogi, nu îmi poți transmite stare de rugăciune. Dacă nu primești iubire, nu știi să iubești. Dacă nu te ierți, nu poți ierta pe ceilalți și tot așa. Nu știi ce gust are. Teoretizezi, dar nu transmiți nimic. Cuvintele au nevoie de încărcătură, de pătruns în miez. Nu avem nevoie de informații, căci acestea sunt peste tot, avem nevoie de experiențe, de trăire. De curaj!

DSCN7709

Hristos nu pune niciodată etichete pe nimeni.

            -Are Hrisostom Filipescu şi momente de tristeţe, de temeri, de descurajare şi deznădejde? Cum le depăşeşte? Ce vă ajută să treceți cu biruinţa peste încercările vieţii?

Oamenii te pot apropia sau depărta de tine însuți. Culmile pe care ne putem ridica sau hăurile în care ne putem afunda. Uneori lacrimile ajung în suflet și îl inundă. Necazurile ne fac mai puternici, ne ajută să supravieţuim altfel, la un alt nivel. Orice om are momente de tristețe, de regăsire, de cădere și ridicare. De gol sau plin, de lumină și întuneric, de lacrimi și zâmbete. Face parte din procesul de purificare, de catharsis. Nu am ști să prețuim bucuria dacă nu am trece prin durere și invers. Toate au rostul lor pedagogic. Bineînţeles că am astfel de momente, ca orice pământean. Important este ce fac cu acea stare. În astfel de momente mă întreb: Ce vrea Doamne să îmi spună aici? Ce am de învățat din această experiență? Ce am de iertat, de iubit? Ce simt eu acum? Cui dau asta? Stare de prezență continuă, aici, acum.

Mutând gândul, iertând și iubind. Iertarea și iubirea sunt cele două aripi cu care zburăm spre cer. Nu putem cere pace pe pământ, dacă în noi înşine sunt adevărate câmpuri de luptă. Nu putem cere sănătate, dacă ducem o viaţă care ne face să fim bolnavi. Momente de coborâre în interior cu sinceritate şi de făcut curat acolo… Aerisim, scuturăm, ştergem praful de pe toate obiectele şi chipurile din suflet, dacă este nevoie înlocuim piese din decor. Înţelegem când cineva vine în viaţa noastră şi când este nevoie să eliberăm acei oameni din odăi. Atât am putut creşte, evolua împreună. Sinceritate şi curaj lăuntric! Ce aducem noi bun în viaţa celorlalţi?

 

            -Când viața pare de netrăit, ce poate face omul de rând, mai mult sau mai puțin implicat spiritual, pentru a resimți iarăși valoarea vieții?

Să ne ferim de rutină, de obişnuinţă. Facem o pauză din agitația cotidiană și privim spre interior. Opriţi-vă o clipă din malaxorul vieţii şi priviţi, gustaţi că Bun este Domnul. În orice domeniu e nevoie de jertfă. Uneori oamenii încearcă să ne distrugă şi noi îi ajutăm în încercarea lor. Când eşti jalnic nu poţi atinge măreţia. Lovit mereu şi mereu de oameni care ştiu să lovească nu e o cruce. Şi diavolul are martirii lui. Unele uşi te duc în întuneric, altele în lumină. Simptomele se întrețin. Nu putem pune un bandaj pe o rană infectată. Este nevoie să curățim locul, rana. Nimeni nu devine furios peste noapte, sau alcoolic, sau dependent de substanțe, ori de pornografie sau jocuri de noroc. Este nevoie de frustrare, frică, vulnerabilitate, nemulţumire, stimă de sine scăzută şi multe altele. Furia reprimată iese la suprafață sub forma depresiei. Ca să evolueze, orice persoană are nevoie de provocări. Investim oameni cu rol parental, protectiv și atotștiutor și apoi ne alegem cu frustrare și negare.

Stareţul Tadei are o lucrare intitulată „Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa” şi cred că fericirea este la o distanţă de un gând. Fac o alegere. Şi mi-o asum. Viaţa este un mare dar, o mare şansă, o binecuvântare. Ne trăim viaţa în miniatură, simbolic în fiecare zi, de când ne trezim până seara la somn. Zile mai bune, zile mai încărcate. Dacă ne-am plânge mai puţin şi am face mai mult, dacă am mulţumi mai mult şi am dărui iubire necondiţionată şi non-judicativitate am simţi valoarea vieţii fiecare în parte. Hristos nu doreşte negarea omului, ci acceptarea lui şi dăruirea în Hristos. Ne întâlnim cu Dumnezeu în ceea ce suntem fiecare şi rugăm să facă vin curat şi pâine proaspătă din mintea şi inima noastră. Purtăm chipul Chipului şi acesta este un mare dar şi mângâiere. Orice tată îşi recunoaşte chipul în pruncul său şi priveşte spre dânsul cu compasiune atunci când face trăsnăi. Omul să privească văzduhul şi cerul din el şi să îşi amintească mereu că nu este singur, indiferent ce ar şopti singurătatea aparentă. Totul este posibil. Mai sunt atâtea lucruri de învăţat!

            -Ce reprezintă Hristos pentru Hrisostom Filipescu? Cine este El?

El este Cel ce Este! Iubire, dragoste, bunătate, iertare, bucurie, mângâiere, viață, lumină, dulceață, pace, armonie. Tot în toate. O iubire de care nu te mai poți sătura. O dulce regăsire după arşiţa zilei. Când am obosit îmi aşez capul pe infinit. Cel ce poartă în sine lumina nu are de ce să se teamă de întuneric.

Andrei Pătrîncă, Medic specialist psihiatru și Consilier analitic-existențial, în supervizare

            -Din postările dvs., se observă o mare deschidere pentru oameni și o mai puțină râvnă spre criticism, spirit justițiar și fundamentalism. Cum putem depăși barierele dintre noi și cum putem trece peste diferențele, cele multe, dintre noi, oamenii? Cum ați reușit dvs să construiți poduri de dragoste față de toți, fie ei ortodocși, catolici sau protestanți?

Am avut şi eu o etapă a vieţii în care am avut mintea şi sufletul învelit în spirit de justiţie, însă am observat că sunt momente în viaţă în care poţi muri cu adevărul în dinţi şi dreptatea în mână. Probabil aveam şi eu programele mele după care acţionam. Am înţeles atunci că este nevoie să îmi jertfesc toate de dragul păcii şi concordiei. Că nu îmi ridică nimeni statui pe un mormânt pecetluit cu reguli aplicate. Că întotdeauna există interpretări şi interpretări ale faptelor… Avem nevoie de iubire, de a înţelege rana şi cel ce răneşte, nu de a o adânci. De a privi în spatele rănii la bagajul ce îl poartă după dânsul omul respectiv. Să fie dragoste! Există bunătate, evlavie, har în fiecare om. Caută-le!

Îmi este foarte drag omul, icoana lui Dumnezeu. Iubesc toți oamenii deopotrivă și învăț să văd lumina din viața fiecăruia. Intru în logica lui Hristos. Mereu mă întreb ce ar face Hristos în locul meu în acea situație? Ar așeza bolovani pe spatele celui căzut la podea sau ar ridica, mângâia, ierta cu bunătate, blândeţe, compasiune? Diferențele sunt doar mentale, în iubire nu există diferențe. Dragostea nu are nevoie de subtitrare sau de dicționar. Are aceeași aromă și gust pe întreg pământul. În fața lui Dumnezeu nu există albi sau negri, români sau greci, slabi sau grași, deștepți sau proști, bogați sau săraci, vrednici sau nevrednici, crocanţi sau pufoşi, sau alte categorii,  la El sunt cu toții suflete. Și un singur suflet dacă pierde, nici îngerii nu îi sunt consolare. Așa că rânduiește la fiecare drumul, ritmul, timpul, momentul său… Hristos nu pune niciodată etichete pe nimeni. Nici noi nu avem nevoie de a arunca nici măcar cu piatra privirii spre celălalt, ci avem nevoie să scoatem chiar şi nisipul de pe mâinile sufletului. Omul are nevoie să fie atins atât de gingaş cu dragoste! Dacă noi oferim iubire şi iertare la tot pasul, de restul se îngrijeşte Dumnezeu. Eu nu cunosc un Hristos grec, rus, român, sârb, bulgar, englez, francez, arab, chinez… Hristos este totul. Crucea de pe Golgota a fost pentru toţi, la fel şi învierea. Hristos înseamnă întreaga omenire. Să nu transformăm teologia în filozofie, ideologie, poezie.  Duhul sfânt să atingă inima noastră, nu doar mintea. Ştiinţa teologică versus sfinţenia vieţii.

            -Ce le-ați transmite tinerilor care trec prin crize existențiale și dureri emoționale puternice, unii dintre ei, nu puțini, luând în calcul inclusiv suicidul?

Le-aș așeza la inimă gândul că este doar un episod din viața lor, nu este toată viața lor acolo. Nu există o pastilă minune care să ne facă să gândim sau să simțim altfel. Este vorba de muncă de arheologie interioară, de iertare și iubire cu noi. Să nu se biciuiască pe interior, ci să mângâie acea durere și să o dăruiască lui Doamne. Copilul interior are un plâns neplâns. Să caute motive de bucurie și mai ales să facă mișcare fizică pentru a descărca o anumită chimie în corp. Există multe metode și terapii alternative. În general recomand să se lucreze cognitiv-comportamental. Depinde de la caz la caz. Sunt momente în care povestim transgenerațional și înțelegem neînțelesul, alteori discutăm pe terapia narativă și căutăm episoadele de validare. Nu există rețete general valabile. Asta în calitate de psiholog. Ca duhovnic, recomand spovedanie și împărtășanie deasă pentru a primi har și putere, pentru a da jos valul de pe inimă și minte…ca să ajung să simt și să văd altfel. Insist pe rugăciune, detergentul minţii şi sufletului, dar cu cuvinte simple, personale. A da lui Doamne golul acela, durerea, frica… E nevoie să țin mintea ocupată cu lucruri motivaționale, să existe suport emoțional de la cei apropiați (familie, prieteni, duhovnic, psiholog sau psihoterapeut, medic), să observ mereu ce am nu ce îmi lipsește, să tai buruiana și să pun flori. Este foarte important să nu caut o victimă pe care să o jelesc sau un vinovat pe care să-l condamn, ci soluții reale! Ce putem face să ieșim din asta chiar acum. Şi nu în ultimul rând, cuvinte, acțiuni de recunoştinţă. Să mulţumesc lui Doamne pentru toate pe care le ştiu şi pe care nu le ştiu. Mulţumesc, Doamne! Te iubesc, Doamne!

            -Vă mulțumim pentru timpul acordat acestui interviu și vă dorim să propășiți în toate cele bune, ziditoare pentru dvs. și pentru cei, nu puțini, care se simt îmbogățiți prin postările dvs.!

Eu vă mulțumesc și mă bucur din toată inima pentru darul minunat de a fi contemporani cu atâtea suflete luminoase. Iubiți mult în Hristos. Iubirea vindecă! Bucurie sfântă şi nădejde! Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng şi aşa vom împlini iubirea. Amin!

Sursa: http://patrincaandrei.wordpress.com/2014/10/10/tinerii-au-framantari-au-nevoie-de-modele-de-iubire-si-de-sens-interviu-cu-parintele-hrisostom-filipescu/

Îți mulțumesc, Doamne, că Te-ai gândit să fiu și eu!

DSCN7563

Nimic și nimeni nu este întâmplător în viața noastră. Fiecare din noi reprezintă un dar pentru ceilalți.

Bucură-te, suflete! 

Interviu realizat de Magda Câmpeanu pentru site-ul frumusețe fără limite.ro

Ce reprezintă data de 11 august 2007 pentru dvs.?

Pe data de 11 august 2007 Dumnezeu mi-a sărutat sufletul într-un mod care nu poate fi nicicând uitat. Este momentul în care sufletul meu a făcut cununie cu Hristos pentru veșnicie. Monahul este cel care cu ochii zâmbește, dar cu sufletul suspină pentru durerile lumii. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi și pe toată lumea Ta!

Ce v-a îndemnat să mergeți la mănăstire?

Viața este o călătorie spre nemurire. Dintre toate stelele eu am ales doar una care îmi luminează întunericul existențial. Opțiunea mea este un act de iubire. În felul acesta am mulțumit Domnului pentru darul vieții… Așa am știut eu să mulțumesc, prin Iubire. Mănăstirea șlefuiește precum o apă colțurile ascuțite ale pietrelor interioare și le rotunjește, le face fine. Este o poveste de iubire spusă cu altfel de rostire.

Care sunt lucrurile care vă bucură?

În toate lucrurile este nevoie de măsură, de dreaptă socoteală. Sunt un om al bucuriei, al zâmbetului. Mă bucură lucrurile firești, mărunte, simple. O plimbare în pădure, o carte bună, o întâlnire cu Omul, copilul ce se joacă frumos, bătrânul ce zâmbește cald, cățelul plin de bucurie, pisica leneșă ce toarce a tihnă, toate pot deveni adevărate porții de sărbătoare pentru suflet și minte. Desaga cu bucurii este în inima fiecăruia. Dumnezeu nu are nevoie de oameni încruntați și veșnic nemulțumiți.

Dincolo de momentele mele de povestit cu Dumnezeu, mă bucură mult scrisul, mă împlinește. Am cochetat și cu pictura, cu fotografia. Mă mângâie artele într-un fel aparte. Aștern gânduri, mă joc cu rimele sau cu versul alb. Îmi ascult glasul interior și scriu cu colțul inimii. Adeseori mă simt doar un scrib…

Care a fost cel mai important sfat primit vreodată?

Am primit multe sfaturi și primesc în continuare. Până la buza mormântului învățăm. Mă plec cu recunoștință tuturor celor care mi-au așezat un cuvânt, un gând în inimă. De la fiecare om care îmi apare pe Cale am ceva de învățat. Nimic și nimeni nu este întâmplător în viața noastră. Fiecare din noi reprezintă un dar pentru ceilalți.

Trei sfaturi dragi îmi sunt: „Cine se pregăteşte este deja!”, „Să caut mereu lumina din viața oamenilor” și „Hai să vorbim ceasuri întregi despre tăcere!”.

Care credeți că este rolul nostru în lume?

Să învățăm să iubim, să iertăm, să ne bucurăm de minunea vieții. Suntem aici într-o continuă lecție și poveste de iubire. De când ne naștem pornim în căutarea iubirii. Cădem, ne ridicăm, rănim, suntem răniți, ne umflăm, ne dezumflăm. Când în sfârșit am învățat să iubim curat, Doamne ne ia la El pentru ca nimeni și nimic să nu mai murdărească acea iubire. Iartă, iubește, binecuvântează, ești o minune! Bucură-te, suflete! Această clipă nu se mai întoarce niciodată! Viaţa pe care o trăim este rugăciunea pe care o oferim lui Dumnezeu.

Ce importanță are Sfânta Liturghie în viața creștinului?

Liturghia este centrul vieții creștine. Axis mundi. Din potir luăm putere, har, iubire și iertare. Unindu-ne cu Hristos reușim, din darul lui Dumnezeu, să gustăm bucuria comuniunii. Avem nevoie de Liturghie, de a ne uni cu Hristos. Euharistia (mulțumirea) nu este premiul I cu coroniță pentru sfințișori, ci medicament pentru suflet și mai mult de atât. Iau „pastila”, Doamne, să vindece Hristos în mine ceea ce omul nu poate vindeca şi totodată să reuşesc să iau har şi putere în lupta cu păcatul. Cad, mă ridic. Important este să nu dezertez, să nu divorţez de Hristos. Smerită cugetare. Hristos nu numără căderile, ci ridicările omului! Nu o să întrebe de ce am căzut, că ştie, ci de ce nu ne-am ridicat, de ce am crezut că nu ne poate ierta, iubi, îmbrăţişa?! Nu putem noi greşi cât poate Dumnezeu ierta! Dar să fie „stare de întoarcere” a fiului risipitor către Tatăl Ceresc. Unire cu Hristos Euharistic.

Ce locuri din România vă bucură și de ce?

Fiecare loc din România are specificul, farmecul și frumusețea sa. Îmi plac tradițiile românești, portul. Am chiar o ie care îmi este foarte dragă. Mă bucură locurile care au parfum românesc autentic și oamenii care nu pun privirea în pământ când spun că sunt români! Sunt zone pe care le-am vizitat și locuri în care încă nu am ajuns, dar pe care le am în suflet cu aleasă prețuire. Așa că nu o să vă indic un loc anume, ci vă spun vorba bătrânească dulce și plină de adevăr că omul sfințește locul, nu locul pe om. Fă Rai din ce ai!

Ce are de învățat un frate de mănăstire?

Să nu îl cântărească pe Dumnezeu și să se păzească de judecată. Ai văzut un episod din viața unui om, nu ai văzut toată viața lui și nu știi ce se ascunde în spatele acelei „dureri”. Îngerii nu vorbesc de rău pe alți îngeri.

Cum ne putem păzi mintea de gânduri nepotrivite?

Mutând gândul, dând volumul la minimum, schimbând ritmul. Depinde, sunt fel de fel de metode, fiecare găseşte ritmul său potrivit. Ceea ce e folositor pentru cineva, poate fi povară pentru altul. Rugăciunea curăță mintea și inima.

În formările mele profesionale am învățat că sunt momente în viață când e nevoie să  lăsăm să curgă gândul fără să ne îndulcim cu el. Și fără să ne învinovățim. Sunt oameni care fac adevărate tulburări psihice pentru un mic gând de care se învinovățesc mai mult decât e nevoie. Sunt gânduri și gânduri. Tocmai de aceea e nevoie să nu lovim în noi cu bice pentru orice pornire. Observăm și corectăm ce este de corectat, iar ce este pentru smerenie acceptăm, nu ne împotrivim voii lui Dumnezeu. Învăţăm lecţia şi mergem mai departe. Să nu bruscăm! Cum trece o barcă pe apă si eu o privesc, dar nu intru în ea, tot la fel și gândul. Eu aleg în ce barcă (gând) stau. Mintea este o apă, bărcile sunt gândurile, iar noi observatori pe mal. Fiți amabili cu gândurile! Ele trec dacă le dați pace și nu le dați valoare.

Cum se poate mântui omul în lume?

Omul este o taină, un unicat. Alergăm 24 din 24 de ore cu fel de fel de motive în spate. Pe drumul vieții se mai parchează, ne mai întoarcem la izvoare să ne adăpăm sufletele însetate. Vedeți dumneavoastră, tendința omului contemporan este de a se anestezia la tot pasul. Nu mai vrea să asculte tăcerea, nu își mai oferă momente de regăsire interioară, nu își mai ascultă glasul conștiinței. Pornește mereu ceva în fundal să uite, să nu audă strigătul interior. Adeseori are de toate și totuși nu are pace, nu are liniște. Le-a bifat pe toate și încă geme. Sufletului îi este foame și sete de Dumnezeu și omul nu aude, nu simte. Gândul meu pe care îl așez la inima omului este de a asculta glasul interior, ce vrea Dumnezeu să îmi spună prin durerea, întâmplarea, omul acela. Apoi de a antrena mintea să vadă mereu ceea ce are, nu ceea ce îi lipsește pentru că altfel intră într-un labirint al minții de unde se rănește trăind mereu prin comparații. Fiecare este exact acolo unde trebuie să fie, are cât poate duce și îi este de folos și nimic nu este întâmplător în viața noastră! Dacă nu ne amăgim, nu ne poate dezamăgi nimic.

Omul se mântuiește în lume, la fel ca și cel din mănăstire, prin întâlniri dese cu Dumnezeu și cu omul în care se odihnește chipul lui Dumnezeu. Un părinte duhovnic care ne oferă nu numai dezlegare de păcate, ci și sfat, îndrumare, rugăciune, suport emoţional, poate reprezenta un început. Bucurând, iertând, iubind pe cel de lângă mine l-am bucurat pe Dumnezeu. Oamenii au nevoie de dovezi că sunt iubiți. Să nu ne bârfim mai mult decât ne rugăm. Nu cumva avem tot ce ne trebuie ca să fim fericiți?

 Cum ne putem reîntoarce la Hristos?

Este foarte important să plecăm în această călătorie de la gândul curat că Dumnezeu nu este un contabil, un tiran, un aspru judecător care pedepsește și împarte dreptatea. Dumnezeu este iubirea care topește tot întunericul lăuntric, aduce pace, bucurie și lumină, dar mai ales nu refuză nimănui nimic. Hristos invită la iubire deoarece judecata lui Dumnezeu este total diferită de judecata oamenilor.

Printr-un suspin al inimii ne putem întoarce către Doamne. Sunt oameni grăbiți și Dumnezeu intervine și îi învață să se oprească și să mai tragă aer în piept. Să vadă de unde vin și încotro se îndreaptă, să se observe, fără să se judece. Este necesar să facem loc lui Dumnezeu în viața noastră. Prin harul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem fiecare. Așa că este nevoie să chemăm pe Doamne în ceea ce suntem fiecare. Nu avem nevoie de haine de gală, de sărbători, de lucruri amețitoare pentru a ne întâlni cu Hristos. Să iertăm, să iubim și să mulțumim pentru orice problemă! Rușinea și critica nu schimbă pe nimeni, lumea are nevoie de dragoste.

Ce îi spuneți Bunului Dumnezeu atunci când vorbiți cu EL?

Îi mulțumesc pentru toate pe care le știu și nu le știu şi pentru tot ce mi se va mai îngădui să cunosc şi să bucur. Nu îi cer nimic pentru că știe El de ceea ce am nevoie, nu trebuie să-L învăț eu ce și cum. Mă las dansat pe melodia vieții. Doamne, fie voia Ta! Îți mulțumesc, Doamne, că Te-ai gândit să fiu și eu! Când privești spre Hristos se găsesc soluții în orice.

Vă mulțumesc!

Mulțumesc pentru dragoste și vă doresc multă bucurie!

Sursa: http://www.frumusete-fara-limite.ro/2014/09/ieromonahul-hrisostom-filipescu-multumesc-doamne-ca-te-ai-gandit-sa-fiu-si-eu/