Iubind vei învăța să iubești

Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieţii.

Fiecare om are relația sa personală cu Dumnezeu și cu cei din jur. Nu există un șablon de iubire sau de sfințenie prin care toți oamenii să treacă și să bifeze altruismul, iertarea, mântuirea și altele asemenea. Oricine are emoția sa, povestea sa, balada sa, căderea și ridicarea sa. Fiece suflet este un diamant neprețuit. Iubirea cheamă iubire. Orice om poate fi iubit dacă vedem chipul lui Hristos în celălalt. Iubește și iubirea te va învăța să iubești curat.

Iubirea ne face să ieșim din „eul” nostru şi să trăim plenar. Iubirea ne urcă la Dumnezeu și tot iubirea este criteriul Judecății de Apoi. Nu ne va întreba Doamne dacă avem multe „cartoane” și certificări, nici ce funcții am avut, nici prin ce cercuri de oameni ne-am învârtit, nici ce mașină am condus, nici în ce casă am locuit, nici ce vacanțe ne-au odihnit, ci ne va întreba cât am iubit și cât am iertat. Iubirea și iertarea curată transformă într-o liturghie lăuntrică chipul din om. Dragostea are raze puternice care prăjește prin flacăra interioară orice umbră de răutate din exterior, este lumina care alungă întunericul. Iubirea te transformă în ceea ce iubești și trece de orice barieră, de orice graniță. Cine iubește nu are ziduri sau temnițe interioare, ci trăiește bucuria Împărăției Veșnice în starea de grație divină. Iubirea naşte îngeri. Iubirea ne face frumoşi. Iubirea ne face sănătoşi.

Adeseori ne pierdem prin târgul vieții căutând preț la lucruri ce nu au preț. Purtăm lumea în inimă și în minte. Cine nu a găsit ceva bun acolo nu va găsi în exterior. Oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei, lumină sau întuneric, slăbiciune sau virtute, bucurie sau durere. Dacă fericirea altora este fericirea noastră atunci ştim că suntem pe drumul iubirii. Iubirea e o artă a inimii, este viaţă, este răbdare şi veşnicie.

Nu pot cuprinde iubirea în aceste smerite rânduri şi nici nu-mi doresc asta, căci i-aş ştirbi din valoare. Iubirea nu se filosofează, nu se poate cuprinde în tratate, ci se simte, se gustă, se trăieşte clipă de clipă. Iubirea îţi taie respiraţia, nu are logică şi este foarte puternică, străbătând munţi, mări, ani, istorie… Iubirea este un curcubeu deasupra sufletului tău.

În bucuria iubirii nu avem nevoie de măşti. Este singurul loc curat şi pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecţie a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanţe la iubire. Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieţii. Dacă iubeşti ierţi şi ierţi totul boiereşte, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubeşte aşa cum eşti, căci în iubire eu sunt tu şi tu eşti eu.

Vocaţia fiinţelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi şi a locui în Dumnezeu. Iubesc Iubirea! Tu ce iubeşti?

Mă semnez cu un strop de iubire.

ieromonah Hrisostom Filipescu

Înveți să te dezveți

Viaţa este un gem dulce-amărui:dulce pentru că Hristos mă iubeşte, amară pentru că eu nu răspund cu iubire la iubirea Lui.
Dragostea e cel mai bun răspuns la toate întrebările vieții.

„Nu-mi pot face autobiografia pentru că nu mă interesează trecutul meu, pe care îl detest! N-am nimic comun cu mine în trecut. Ştiţi când începe viaţa mea? Acum când vorbesc cu dumneavoastră.” (Petre Ţuţea)

 

 

Mass-media ne învață că veştile bune nu sunt ştiri bune. Uneori o zi pare cât o viață întreagă, alteori are gustul unei secunde argintii. Păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieții tale care să-ți amintească de bine, adevăr și frumos. Viața vine în valuri şi nu trebuie să te arunci în cap pe toboganul vieţii. Nimic nu e imposibil pentru un suflet optimist. Te vei simţi fericit ori de câte ori te vei ridica de la podea. Şi din căderi, şi din ridicări ai de vindecat în măreţia firii umane. Toate experienţele noastre sunt farmacie pentru suflet. Nu descuraja, ai răbdare cu tine, cu cei din jur, cu vremurile!

Viața se schimbă câte puțin sau noi ne schimbăm câte puțin în fiecare clipă. Tot timpul mai este ceva de adăugat, tot timpul mai este ceva de iertat, de iubit, de învățat. Drumul spre o conștiință curată și liniștită ne luminează sensul vieții. Știm cine suntem, dar nu știm ce am putea deveni. Consumăm viața ca slujitori ai sufletului și trupului imprimând speranța în toate încăperile interioare. Evoluție, progres, dor.

O mamă se priveşte zilnic în oglinda ochilor copiilor săi. Ne deosebim unii de alții ca să ne completăm unii pe alții. Existăm deopotrivă în noi și în celălalt în comuniunea iubirii. Sufletul meu are nevoie de sufletul celuilalt, împărtășindu-se din umanitate și divinitate în acelaşi timp. Regăsesc în tine bucăți din mine și simt în tine glasul din mine. Suntem ca un joc de puzzle în care fiecare are părţi din marea imagine. Talanţi, lumină. Providență în dialog pe temelia credinței. Gând şi simţire spălate prin trecut, prezent şi viitor. Îmbrăcăm hainele noi pe care timpul le-a confecţionat în sufletul nostru.

Viaţa este un gem dulce-amărui: dulce pentru că Hristos mă iubeşte, amară pentru că eu nu răspund cu iubire la iubirea Lui. Dragostea e cel mai bun răspuns la toate întrebările vieții. Descoperă soarele din interiorul tău şi lasă-l să lumineze. Nu eşti singur, Dumnezeu este cu tine. Nu a nevoie să fim crispaţi, isterizaţi, înfundaţi. Bunătatea nu are jumătăţi de măsură. O manifestăm sau ba. Avem duşmani pentru că şi noi suntem duşmanii altora într-o formă sau alta. Egoism, invidie, mândrie. E adevărat că răutatea neîmplinită devine stresantă pentru cine o fabrică, însă orice răutate se domolește în fața blândeţii pe altarul inimii. Condiţia demnităţii umane este un echilibru între a şti să pierzi, a şti să-ţi pleci fruntea, a şti să câştigi. Oamenii în depresie sunt mai atenţi la contraste decât la asemănări. Simţ al alegerii şi opţiunii spontane, inspiraţie a subconştientului. Precum timiditatea ascunde mari calităţi încătuşate, tot la fel fiecare suflet are îndoieli interioare care pătează visul. Suntem învinşi de calităţile sau de defectele cuiva?

Complicăm simplitatea. Natura ne face oameni naturali, societatea ne face oameni sociali, dar omul se poate face pe el om. Decriptăm arhietipurile şi acceptăm sau refuzăm, conştient sau inconştient, exigenţele morale. În iubire e cea mai mare libertate. Secundă de adevăr. Iubiţi o secundă Adevărul şi el vă va elibera. Mai bine ca în ţara mea nu e nicăieri. Cu munţii mei, cu brazii mei, cu doina mea, cu plânsul meu, cu râsul meu, cu dorul meu…

Bunul simţ este facultatea de a deosebi binele de rău. Raţionament de tip euristic. Noi sensuri, noi înţelesuri. Slabi sau puternici, influenţabili sau nu, cu emoţii primare sau îngrijite, dorim să căutăm partea bună din noi, din cei din jur şi din evenimentele cotidiene. Ești dimineața naturii și porți prospețimea inimii tale mereu. Fruct consumat în grabă sau instrument muzical acordat la tonul iubirii. Tu alegi dacă mai târziu vei scrie în jurnalul minții tale despre vise sau despre regrete, despre frică sau despre curaj, despre pasiune sau despre compasiune. Trăiește şi iartă! Sufletul nostru dialoghează. Legea naşte farisei, harul naşte oameni liberi.

Credinţa nu este o datorie de împlinit, ci un act de iubire. Pune tot pe foc şi arde pagini. Astăzi începe viaţa ta…

ieromonah Hrisostom Filipescu

Minte-emoţie-comportament

Schimb emoţia din duşman în amic, o trăiesc şi o înlocuiesc cu ceva bun. Jelesc ce am de jelit şi merg mai departe!

„Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.”

(Antoine de Saint-Exupery)

 

 

Mintea noastră consumă multe resurse şi se adaptează zilnic la noi trăiri, la noi provocări. Mintea este un panou pe care proiectăm mereu vrute şi nevrute. Inconştientul e un loc unde adeseori nu ai vrea să intri, un loc plin de conflicte nerezolvate purtate încă din copilărie. Şi paradoxal, în inconştient există toate resursele necesare pentru a supravieţui. Inconştient pozitiv, inconştient psihanalitic. Logică inconştientă versus logică conştientă (emoţii, acţiuni, gânduri, credinţe). Inconştientul munceşte la maximum doar ca să stai cu ochii în tavan, de pildă. E o falsă senzaţie că stai şi nu faci nimic. Pentru a face sau a nu face, se depune acelaşi efort pentru că inconştientul nu se opreşte niciodată. Cu inteligenţa noastră ne creăm singuri probleme pe care încercăm să le rezolvăm.

Când ai un ciocan în mână vezi cuie peste tot! Atunci când ne învinuim singuri pentru diferite lucruri pe care le-am gândit sau le-am făcut cândva, adeseori nici nu mai avem nevoie să fim acuzați de alții. Știm să o facem „bine”, uneori prea bine! Factorul de insecuritate a responsabilizării propriei conştiinţe poartă dureri ale eului moral. De tine însuţi nu te poţi ascunde şi mai devreme sau mai târziu travaliul de a te privi aşa cum eşti trebuie înfruntat şi acceptat. „Sentimentul ruşinii” reprezintă sensibilitatea morală a dorinţei de îndreptare, de schimbare în mai bine, de creştere armonioasă. Dezlegi, eliberezi, corectezi, protejezi. Gândeşti altfel despre tine în relaţie cu eu-tu-situaţie. E alegerea ta! Menţinerea iertării înseamnă corectarea mentalului de fiecare dată când mă trezesc în „contracte”. Observarea propriei dependenţe şi alegerea de a pleca din „baltă”. Schimbarea ta declanşează schimbarea celuilalt. Dă-ţi voie şi alege să ieşi din buclă.

Într-un sistem o problemă rămâne o problemă pentru că fiecare îşi joacă rolul. Ne învârtim, dar nimeni nu pune degetul pe buton, pe rană. Cine crede că deţine adevărul e un tiran şi avem destule exemple în istoria lumii de oameni care credeau că deţin adevărul şi ce au făcut cu acel adevăr. Au murit cu adevărul între dinţi, pătat cu sânge. De acolo încă mai picură şi pe alte pagini ale conştientului colectiv. Toată viaţa învăţăm şi la sfârşit tot neînvăţaţi murim. Am învăţat de curând că uşa se deschide în două părţi şi fiecare e liber să aleagă dacă o închide sau o deschide. Şi nu trebuie să te simţi vinovat sau dator pentru asta! Viaţa te obligă, te dă cu nasul de realitate. Poate ai ceva de învăţat, poate ai ceva de iertat…

Nu poţi controla comportamentul celuilalt şi nici comportamentul celuilalt nu îţi dă ţie valoare. Stăm în viitor visând, sau în trecut regretând. Copiii stau în prezent și sunt conectați mereu la tot ce e viu. Chiar dacă îţi place o haină foarte mult şi corpul creşte şi nu mai încapi în ea, la un moment dat e nevoie să te dezbraci de ea şi să-ţi cauţi haina. Mergi odată cu schimbările din viaţa ta. După cum certificatul de căsătorie nu îți oferă un certificat de garanție, tot la fel nu poţi controla totul prin „contracte” cu tine sau cu cei din jur. Oricând poate apare neprevăzutul şi e nevoie să fii pregătit emoţional şi mental pentru orice. Trecem prin toţi paşii pierderii, travaliul pierderii (şoc, negare, tristeţe, acceptare) şi gustăm iertarea, pacea şi speranţa. Pisica nu face depresie pentru că nu a prins şoricelul, ci mai încearcă iar şi iar şi iar…

Comunicarea este o formă exterioară a unei realităţi interioare. Unii oameni sunt bronzați pe trup, alții sunt bronzați pe suflet. Unii au cicatrici pe suflet, alții au cicatrici pe trup, însă omul trebuie iubit cu răni cu tot. Iubeşte şi rana şi pe cel ce a făcut rana! Nu ajută să găsim un vinovat şi să plângem de milă victimei, ci să căutăm soluţii reale. Dacă e să ne luăm „după ochi pentru ochi”, toţi rămânem orbi. Nu ai putut ventila sau nu ai putut vorbi despre ce ai simţit atunci, e un început bun să vezi cine eşti acum, ce s-a dărâmat şi ce a rămas în picioare. Schimb emoţia din duşman în amic, o trăiesc şi o înlocuiesc cu ceva bun. Jelesc ce am de jelit şi merg mai departe! Lacrimile se transformă în gânduri şi devin parcă un organ interior care ne ajută să vedem mai bine. Te dor strămoşii? Nu uita că sentimentele îngropate de vii nu mor niciodată!

Povestim crude sau coapte, dar e o muncă de arheologie interioară. Avem nevoie să ne îndreptăm oasele minţii şi sufletului pe o gândire magică. Nu putem pune mintea în clor, dar putem ierta, putem face oricând „actualizare”  la „programul” nostru interior. Iertarea dă naştere la sentimente, gânduri, comportamente pozitive. Şi e super ofertă să-ţi faci acest cadou! De astăzi, nu de mâine.

ieromonah Hrisostom Filipescu

Copilul de astăzi, Omul de mâine

Optimismul şi fericirea se învaţă zilnic.

„Nu trebuie să întâlneşti omul la suprafaţă,

 ci la al şaptelea etaj

al sufletului, inimii şi cugetului său.”

(Antoine de Saint-Exupery)

 

Sufletul nostru e un ascensor ce se blochează adeseori între etaje, între minte și inimă. Exemplul negativ al părinților, influența prieteniilor greșite, lecturi și vizionări nepotrivite cu vârsta, modele nefaste ale unor adulți imorali: sunt filmele zilnice din viața copiilor. Câmpurile de luptă în educație sunt mereu în stare de atac.  A câștiga un suflet este mai de preț decât orice bun material. Abandon fizic sau moral și inima tresare că povestea nu moare. Firimituri de tandreţe.

Copiii nu au nevoie de critică, ci de modele vii, actuale, pozitive. Optimismul şi fericirea se învaţă zilnic. Respectul faţă de copii ajută să se formeze oameni cu personalităţi demne, verticale, care vor simţi nevoia de a acorda, la rândul lor, respect celorlalţi. O mamă şi un tată prezenţi în viaţa copilului valorează cât zeci de profesori sau formatori. Părinţii cunosc cei mai bine căile inimii, nu doar cărţile. Educaţia este cea care te face bogat şi nu satisfacţiile lumeşti, efemere. Co-participare, reciprocitate, cunoaştere, exerciţiu, progres.

Viaţa e ca un bumerang. Înţelepciunea populară ne aduce aminte de şcoala vieţii: „Ce-ai semănat, aceea culegi”; „Cum îţi aşterni, aşa vei dormi”. Modul în care te comporţi cu cei din jur spune multe despre trecutul tău, dar şi despre ceea ce se va întoarce la tine. Există o logică a relaţiilor umane, care, atunci când nu este preţuită, se încolăceşte asupra minţii şi inimii fiecăruia. Morala este cea care menţine armonia între culturi şi cultivă frumosul.

Identitate psihologică, distincţie, capacităţi psihice. Oamenii devin pricepuţi prin exerciţiu, nu doar prin talent. 10% talent, 90% muncă, sudoare, jertfă. Edificiul vieţii se reclădeşte zilnic. Mândria, invidia, răutatea omenească, rutina obişnuinţei, automatismul, suspiciunea sau neîncrederea, egoismul, acuzaţiile închipuite, repetiţia uniformă şi monotonă sunt mormântul, crusta sufletului viu. Pentru a învinge gesturile seci şi a trăi vibraţii noi este nevoie de bucurii vii şi autentice. A investi speranţe, firesc, Duh. Binele, Adevărul, Iubirea sunt Treimea omenirii. Cărarea e frumoasă. Fii liniştit. Dacă vrei să fii fericit, atunci fii! A fi deștept înseamnă a ști să trăiești frumos, a fi fericit. Nefericirea deprimă, îngustează.

Există mult adevăr pe pământ, avem nevoie de frumuseţe morală. Aristocraţie a omeniei, valoare a timpului. Toţi vor să bată recorduri şi tot mai puţini vor să mişte inimile de pe pânze de păianjen, de pe convenţii pe sfinţenia sufletului. Suntem admiraţi sau invidiaţi în funcţie de ceea ce aşezăm fiecare în desaga vieţii. Şi toţi avem o desagă, şi toţi putem pune acolo tot ce dorim, oricând. Harul divin nu se cumpără cu bani, ci cu inima şi este la îndemâna oricui. E gratis să te sfinţeşti, e „super ofertă”! Faptele noastre ne fac să fim ceea ce suntem astăzi, mâine, veşnic.

Accidentele nu sunt accidente, la fel cum întâmplările nu sunt întâmplări. Ai învăţat lecţia? Ai înţeles mesajul? Astăzi experienţa e cel mai bun învăţător.

Eu sunt tu şi tu eşti eu. Fiecare om e o lume nouă care se naşte şi moare odată cu dânsul. Istoria spirituală a lumii există ontologic în sufletele noastre, la niveluri diferite de trăire şi înţelegere. Infinitate în unitate şi umanitate în om. Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi! Caut un om…

M-am născut din iubire ca să iubesc. Eu îmi cunosc mama după privire, iar ea mă cunoaşte după surâs. E povestea noastră de blândeţe care contopesc cele două suflete pentru eternitate, precum o picătură de apă se contopeşte cu oceanul din care s-a născut…

ieromonah Hrisostom Filipescu

Prietenii, ambasadorii inimii

Prietene, dacă ne uităm spre aceeași stea, vom fi veșnic împreună!…

Când am intrat în mănăstire cineva mi-a spus câteva cuvinte care mi-au dat mult de gândit: „Frate Sebastian, să nu te răneşti! În mănăstire pe unii îi aduce Dumnezeu, pe alții îi mână durerile lumii, iar pe alții îi plimbă diavolul ca să-i tulbure pe ceilalți. Uneori călugării vin fără să se cunoască, trăiesc fără să se iubească şi mor fără să se plângă!…” Nu se poate! Şi am arătat asta: am cunoscut, am iubit, am plâns. De fapt cunosc, iubesc, plâng. Mă împărtăşesc mereu din oameni în care se oglindeşte chipul Chipului. Și mă minunez de Omul frumos! E drept, cinci degete avem la o mână şi nu seamănă între ele, darămite oamenii aparent străini. Deosebiri în educaţie, medii şi trăiri. Nici fraţii nu seamănă în totalitate. Adeseori sunt caractere complet diferite. Carevasăzică oricine își poate da cu părerea, dar nu oricare părere e bună pentru mine. Pentru alţii poate că da.

 Pe spinarea sufletului se cară mereu crucea vieții. În această viață inima noastră cântă diferite armonii – încordate sau line, vii sau adormite, întunecoase sau luminoase, pline de valoare și sens ori goale și reci. Glorie sau abis. Întotdeauna în spatele oamenilor mari, sunt alți oameni mari.

Dumnezeu l-a creat pe om pentru a fi în comuniune cu cei din jur. Orice om simte nevoia să se povestească. Până și cultura, civilizația nu poate exista dacă nu comunică. Ce minunat este când rezonăm în iubire! Simțim cu toții pe orizontală criza de valori, economică, de cunoaștere. Ieșirea din orice fel de criză se poate face fiind împreună, în armonie, ansamblând toate trăirile noastre, pe verticală, spre Dumnezeu. După unele gândiri filosofice, în viață suntem orbii care pipăim elefantul. Unul zice că e arbore, altul că e os, altul că e ceva mare, altul că e o coadă, altul că e… Fiecare simte altceva. Însă orice element are relevanța sa și trebuie să plece fruntea celuilalt, căci toți au o contribuție la sistem.

Se vorbește mult astăzi despre unificarea limbajului, despre empatie și armonie, dar același om care astăzi sfințește locul, același om mâine pervertește interpretarea, vorbind cuvânt despre cuvânt, despre cuvânt. Oricât se vrea a fi omul un creator desăvârșit, un mare arhitect al universului, el rămâne totuși măsura tuturor posibilităților. Omule, cunoaște-L pe Dumnezeu și te vei cunoaște și pe tine însuți ! Ești un microcosmos din Macrocosm. Când vibrează un colțișor de lume, toată lumea vibrează. Invizibilul din noi determină vizibilul. Arunci piesele unei mașini dintr-un avion dar până jos nu se ansamblează singure în mașină, este nevoie de un Creator.

Secrete, şoapte, destăinuiri, durere, lacrimi, împăcări, amintiri, bucurie, iubire, iertare. Prietenia, cel mai liber sentiment uman, e o continuare a prezenţei lui Dumnezeu în viaţa oamenilor. Prietenii ne arată lumina când vedem întunericul, ne zâmbesc când toţi în jur se încruntă, ne şterg lacrimile, ne mângâie capul şi ne sărută fruntea. Ne oferă batista, ne șterg obrajii cu dosul palmei, ne invită la dans. Prietenii te acceptă precum soarele, oceanul, luna, arborii, pământul. Omule fii fericit că Eşti!

Bucuria omului e Omul. Oamenii se caută unul pe celălalt pentru a comunica, pentru a-și deschide sufletele, pentru a suspina și a se bucura împreună, pentru a fi în comuniune. Într-o relație de prietenie fiecare primeşte sau dăruieşte câte ceva, uneori mult, alteori puțin. Fiecare om este unic şi frumos.  Prietenii nu întreabă, ci aşteaptă şi cred în acea lumină din noi. Şi primesc răspunsul, căci înţelegerea vine de la sine. Învaţă, iartă şi acceptă omenescul, onestitatea, naturaleţea celuilalt. Inima deschisă dăinuie. Prietenia iubeşte fără condiţii, vorbeşte fără intenţii, dăruieşte fără motive şi ţine la cineva fără explicaţii.

Când culegi roadele prieteniei și le așezi la păstrare? Atunci când nu mai e nevoie să ne spunem nimic, ci doar să ne bucurăm că suntem. Chiar şi în tăcere, dialogul inimilor nu are nevoie de condiţii, ci doar de bucuria de a dărui, de a împărtăşi. Prietenia se construieşte încetul cu încetul, cărămidă cu cărămidă, din soare şi ploi ale inimii, din bucăţele de timp petrecute împreună.

Ne este sete să fim ascultați, ne este sete să fim iubiţi. Prietenia, dragostea nu îmbătrânesc. Ele înseamnă credință, sprijin, înțelegere, mângâiere. Prietenii sunt curcubeul de după ploaie. Inimile vibrează la unison. Prietenia nu se sfârşeşte când nu mai ai ce să împarţi, ci abia atunci începe. A dărui din tine este cea mai bună formă de comunicare.

Nu poți vedea cu claritate o situație atât timp cât tulburi apa. Când ai probleme înseamnă că atunci Dumnezeu te iubește şi mai mult. Când ești „căldicel” Dumnezeu te lasă de capul tău. Dumnezeu vrea să-ţi dăruiască mai multe bunătăţi decât ceri tu. Cine îl are pe Dumnezeu, acela este fericit!

Există o singură artă creștină, care nu-i nici gotică, nici romantică, nici barocă, e arta de a purta crucea. Prietene, dacă ne uităm spre aceeași stea, vom fi veșnic împreună!…

ieromonah Hrisostom Filipescu