Trenul vieții…

20140311_065901

Viața niciodată nu stă pe loc. E o continuă mișcare, creștere sub privirea binecuvântată a lui Dumnezeu.

Oamenii vin şi pleacă în viaţa noastră ca într-un peron de gară. Sau ca într-un aeroport. Nu, mai bine rămânem la căile ferate. Unii îşi pierd bagajele, alţii şi le uită. Rătăciţi într-o poveste, într-o lecţie. Mă încearcă un sentiment când urcă şi coboară oameni din trenul vieţii. Ieri suflau aburi pe geam, azi nu mai fac nici măcar din mână. Le ajunge privirea sau tăcerea. Mi-e dor de oameni. Sau poate mi-e dor de puterea cu care i-am investit eu. Și tot noi îi mai ținem legați prin lanțul emoțiilor pe cei care au ales să urce în alt tren, în alt vis.

Când pleacă cineva din viața ta te simți ca o cameră din care s-a tot luat câte ceva: tablourile de pe pereți, icoana, mobila, covorul, ceasul etc. Uneori mai rămâne un pat sau un scaun unde, din când în când, acel suflet vine și se mai așează. Rece sau cald. Dar vine și ziua când nu mai vine deloc și îți ia tot. Și scaunul, și patul. Și rămâi pustiu o vreme. Rămâne tăcerea şi amintirea. Aprinzi lumânarea, candela. Îți practici iertările, mulțumirile. Apoi, mai greu sau mai ușor, începi să redecorezi, să reamenajezi. De obicei mai simplu, mai aerisit. Sau devii mai pretențios, mai selectiv. Te bucuri ca un copil sau suferi ca un câine. Visezi ca un adolescent când ai lumea la picioare sau privești ca un bătrân peste care s-a așezat înțelepciunea vieții. Oameni răniți care rănesc. Ori răniți, dar care aleg să iubească, lingându-și rănile pe ascuns. Și apoi muşti din viaţă cu poftă.

Adevărurile se află întotdeauna undeva la jumătate de drum. Nimeni nu are dreptul să judece pe nimeni deoarece nu știe tot adevărul. Oamenii au poveşti pe care nu mă mai satur să le ascult. Niciun om nu seamănă cu celălalt. Fiecăruia îi dă Dumnezeu o întrebare și un răspuns. Uneori anumite evenimente par ca o ultimă filă ruptă dintr-o carte. Acțiuni, aventuri, vise, speranțe rămase în aer. Fără concluzii. Vrem să fim fericiți sau vrem să avem dreptate? Răbdarea de zi cu zi schimbă lumea.

Viaţa este o călătorie unde întâlnim o mulţime de oameni, locuri, întâmplări. Cu braţele inimii deschise, ori un sloi de gheaţă, viaţa tot trece. Oamenii au nevoie să fie ascultați și iubiți. Cu dorul lor, cu povestea lor. Alegeri, lecții. Viața niciodată nu stă pe loc. E o continuă mișcare, creștere sub privirea binecuvântată a lui Dumnezeu.

Dacă ai curaj să spui „Adio”, viața te va recompensa cu un nou „Încântat de cunoștință”. Orice minune ți se poate întâmpla. Ai nădejde! Oare cine e cel mai iubit dintre pământeni?!

ieromonah Hrisostom Filipescu

Anunțuri

12 păreri la “Trenul vieții…

  1. Misterul cel mare al călătoriei este că nu ştim când vom coborî definitiv din tren şi nici când vor coborî cei care călătoresc alături de noi, nici măcar cel care stă pe locul de lângă noi. Prieteni buni câştigă-ţi plânsul
    Şi „rugăciunea lui Iisus”,
    Căci plânsul stinge focul veşnic
    Iar ruga te înalţă sus.Un singur an sau jumătate,
    O lună, poate, ţi-a rămas,
    Sau numai ziua cea de astăzi,
    Ba poate chiar numai un ceas.MARIA.V.Multa sanatate,Parinte ,drag.

    Apreciază

    • multumesc pentru bucuria cuvintelor din care emotiile si sentimentele tasnesc ca niste flori de primavara. suntem TOT si NIMIC. si drumul nostru ales inainte de a incepe trebuie doar inteles… apoi vine reamintirea, aducand LUMINA si IUBIREA nu ne mai paraseste….

      Apreciază

  2. TRENUL VIETII. CELE TREI PORTI

    Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.

    – Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?

    – Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.

    O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.

    Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.

    Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

    Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

    Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:

    SCHIMBA LUMEA.

    Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.

    Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa.

    El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.

    Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:

    – Ce-ai invatat tu pe acest drum?

    – Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

    – Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.

    Si disparu.

    Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris:

    SCHIMBA-I PE CEILALTI.

    Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.

    El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa.

    Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

    – Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

    – Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.

    – Ai dreptate, spuse batranul.

    Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.

    Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria: SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI.

    Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.

    El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.

    Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

    – Ce ai invatat tu pe acest drum?

    – Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

    – Asa este, spuse batranul.

    – Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

    – Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

    Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:

    ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI.

    Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.

    In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.

    Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.

    Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

    – Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

    – Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

    – Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.

    Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria ACCEPTA-I PE CEILALTI.

    Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.

    Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:

    – Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

    – Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

    – Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.

    Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTA LUMEA.

    Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.

    Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

    – Ce-ai invatat pe drumul acesta?

    – Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

    – Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti.

    Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!

    Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

    Apreciază

  3. Parcurgand aceste randuri faceam o analogie cu cele spuse de Sfintia Voastra legat de greselile pe care le facem la o anumita varsta. La fiecare varsta exista o poarta, fiecare confruntare cu realitatea ne ajuta sa devenim mai intelepti, mai experimentati. Bineinteles in masura in care am invatat ceva din lectia de viata. A ne culpabiliza toata viata pentru imperfectiunile noastre sau a ne invinovati pentru greselile de la o anumita varsta ar isemna sa fim propriu nostru calau. Ne tanguim ca Doamne nu ne iarta cand de fapt noi nu ne iertam, noi ne milogim mereu, mare dreptate avea parintele Teofil Paraian: „Domnul Hristos nu vrea sa fim o ceata de tanguitori, ci o ceata de inmultitori de bucurie.”
    Pace si bucurie! Saptamana luminata! Doamne sa ne ajute sa devenim lumina din LUMINA!

    Apreciază

  4. Cel mai iubit dintre pamanteni este cel care isi iubeste aproapele neconditionat,el va avea parte de toata dragosea celor dinn jurul sau si allui Dumnezeu, sa fim aproape unul de celalalt,sa lasam rautatile si sa nu uitamsa iubim si sa oferim dragostea noastra celor din jurul nostru

    Apreciază

  5. Pingback: TRENUL VIEȚII…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s