Filă de jurnal…

Publicat pe de sub Uncategorized
10748593_739851519395796_2067281009_n

Și cad frunze din mine spre cer…

„ – Copile, nu îţi este frică de moarte?

– Nu, părinte. Pentru că după aceea mă transform în înger şi am grijă de oameni…”

 

De câteva zile ocolesc acest caiet unde mă învârt în jurul răspunsului la întrebarea nepusă… Astăzi am învățat să ating oamenii fără să țin seama de miros. Astăzi am învățat să nu plâng în fața durerii sau să plâng doar împreună cu acea lacrimă. Astăzi am învățat să nu mor.

Când oamenii sunt supăraţi, inimile lor se îndepărtează. Pentru a acoperi această distanţă ţipă unii la alții. Ei cred că așa se fac auziți. Când se iubesc, inimile lor se apropie şi îşi vorbesc în şoaptă adeseori. Pentru că distanţa dintre ei a devenit mică. Apoi ajung să se înţeleagă din priviri. Dacă distanţa e prea mare, ajung să nu mai găsească drumul de întoarcere. Şi se rănesc, se rup în bucăţi. Se ascund apoi în sufletele sau minţile altora…

Cine minte, cine e gol, cine e plin? Oamenii mai lovesc cu sufletele amanetate, cărțile încă mai mângâie în tăcere. Agitație și zgomot pentru nimic. Oamenii se plâng, plâng pe alții și iar se plâng pe ei. Prea puțini mai mulțumesc. Care e rostul plânsului neplâns? Sau nu mai pot iubi din pricina tăcerii cu care își acoperă oasele reci. Și nu mai e nimic de făcut acolo unde cuvintele nu mai încap.

Fugim de gânduri. Unii comunică prin cuvinte, alții prin tăceri și mulți prin urletul durerii. Ce ne spunem când nu ne vorbim? Bucuria și durerea sunt substanțele ce au hrănit sufletul, făcând omul mare. Omul lipsește din frumusețea răpitoare a clipei. E anesteziat plângând mut sărutul furat al visului. Ochii grei se joacă și astăzi cu focul din tine…

Fiecare instrument din sufletul meu cântă ceva. Sau tace. Frunzele şoptesc şi astăzi despre mine, despre tine. Şi apoi tac sfârşindu-se în iubire. Am sărutat poemul. Întâi cu o adiere de dor și apoi cu o lacrimă de bucurie… Și cad frunze din mine spre cer…

ieromonah Hrisostom Filipescu

9 păreri la “Filă de jurnal…”

  6. Pare ca lumea a intrat intr-un somn adanc, precum in poveste…si asteapta si acum sarutul iubirii ca sa se trezeasca. Si scenele ce se succed fac parte dintr-un cosmar. Iubirea ne trezeste, chiar daca durerea ne conduce acolo… Cum spuneati „in iubire nu exista diferente”, totul vibreaza pe aceeasi frecventa, totul este frumos”, fara mirosuri neplacute sau chipuri desfigurate. Iubirea ne apropie si ne ridica spre cer. Frumusetea este in noi.. Si … nu poti sa nu plangi „impreuna cu acea lacrima”.Dar atat de mult te ridica acest plans. „Si cad frunze din mine spre cer.”

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  7. Sărut mana! … Simt o aluzie…, (am luat-o razna?!?) … Urletul durerii sufletului meu a fost atât de puternic??? …. Sper sa nu fi rămas marcat de discuția pe care am avut-o!?!…, nu merit atenția, o sa-mi revin, nu am alta alternativa, știu ca Bunul Dumnezeu, ma IUBEȘTE,…, si mai știu ca starea de letargie in care ma complac, o sa treacă. Un prim pas l-am făcut cu ajutorul Sfinției Voastre, iar timpul pe care mi l-ați acordat, nu va fi fost in zadar. Altoiul IUBIRII „crestat” pe rana sufletului meu, va da roade ,…, dacă nu acum in plină iarna sufletului meu, cu siguranța la primăvara… BUCURIE !!! … Doamne ajuta!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  9. ” Port în suflet pe toți, mă rog pentru toată lumea, iubesc. Nu împart eu dreptatea. Nu stabilesc eu cine merită și cine nu, cine este vrednic și cine nevrednic este. Nu judec ca să nu fiu judecat. Sau viaţa mă învaţă ca să nu judec, chiar dacă sunt judecat. Iubesc, chiar dacă nu sunt iubit. Iert ca să primesc Iertarea. Mângâi. Îmbrățișez. Las pe Dumnezeu să aleagă. Nu aleg eu în locul Lui, nici măcar în rugăciune. Dumnezeu să ne ierte pe toţi, de oriunde şi oricâţi suntem. Sunt un alt Adam ce a ieșit din Rai afară și caut drumul spre Acasă…” ; Doamne ! Cât de frumos !! Sunt o altă Evă ce a ieşit din Rai , şi caut drumul spre Acasă ….

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu